8 definiții pentru pravăț (pl. -vețe)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRÁVĂȚ, pravețe, s. n. (Învechit și regional) 1. Țel, țintă, scop. Amîndouă avînd pravăț de-a ține întru unire Dragostea dumnezeiască cu acea de omenire. CONACHI, P. 302. 2. Călăuză, ghid; îndrumător, îndreptar. Ucazele lui Petru care ne-au renoit Din mînă nu le lasă; drept pravăț îi slujesc. NEGRUZZI, S. II 194. Să aveți de pravăț bunile sfătuiri. DRĂGHICI, R. 157. – Variante: prăvéț s. n., práviță (I. CR. III 306) s. f.

PRÁVĂȚ, pravețe, s. n. (Înv. și reg.) 1. Țel, țintă, scop. 2. Călăuză, ghid; îndrumător, îndreptar. [Var.: práviță s. f.] – Bg. pravec, sb. pravac.

pravăț n. călăuză (vorbă eșită din uz): drept pravăț îi slujesc NEGR. [Slav. PRAVĬȚĬ, cale dreaptă].

právăț n., pl,. ețe (vsl. pravĭcĭ, drum drept; nsl. pravec, sîrb. -ac, direcțiune. V. pravilă). Vechĭ. Scop, obĭectiv (Beld. 2004, 2593 și 3439). Azĭ. Munt. vest. Drum drept pe muchea unuĭ dîmb (și numele unuĭ deal între Nămăĭeștĭ-Rucăr). Rar. Direcțiune, linie, bătaĭe: în pravățu vîntuluĭ. Drum călăuzitor: a sluji cuĭva drept pravăț. A bate cuĭva pravățu, a te îndrepta spre el, a-l vizita, a fi în relațiunĭ cu el. V. aret.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRÁVĂȚ s. v. obiect, obiectiv, scop, țel, țintă.

pravăț s. v. OBIECT. OBIECTIV. SCOP. ȚEL. ȚINTĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

právăț (pravéțe), s. n.1. (Înv.) Direcție. – 2. (Înv.) Obiectiv, scop, finalitate. – 3. Drum, cărare. Sl. pravĭcĭ „drum drept” (Cihac, II, 287). Este dubletul lui pravăț, s. n. (Banat, puț de mină), din sb. pravac (Candrea), ambele din sl. pravŭ „drept”. – Der. pravednic, adj. (înv., drept, direct), din sl. pravidĭnikŭ; pravilă, s. f. (lege; cod), sl. pravilo; pravilnic, adj. (înv., legitim, legal); pravilnicesc, adj. (înv., legal). Comp. pravoslavie, s. f. (ortodoxie), din sl. pravoslavije, după gr. ỏρθοδοξία; pravoslavnic, adj. (ortodox; pios), din sl. pravoslavinŭ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

právăț, s.n. – (reg.) Drum drept. ♦ (top.) Pravăț, arătură, fânațe (Ieud); teren pietros, tufișuri (Dragomirești) (Vișovan, 2005). – Din bg. pravec (DLRM), sl. pravǐcǐ „drum drept” (Șăineanu, Scriban; Cihac, cf. DER; MDA), srb. pravac (MDA).

Intrare: pravăț (pl. -vețe)
pravăț (pl. -vețe) substantiv neutru
substantiv neutru (N9)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pravăț
  • pravățul
  • pravățu‑
plural
  • pravețe
  • pravețele
genitiv-dativ singular
  • pravăț
  • pravățului
plural
  • pravețe
  • pravețelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)