právăț n., pl,. ețe (vsl. pravĭcĭ, drum drept; nsl. pravec, sîrb. -ac, direcțiune. V. pravilă). Vechĭ. Scop, obĭectiv (Beld. 2004, 2593 și 3439). Azĭ. Munt. vest. Drum drept pe muchea unuĭ dîmb (și numele unuĭ deal între Nămăĭeștĭ-Rucăr). Rar. Direcțiune, linie, bătaĭe: în pravățu vîntuluĭ. Drum călăuzitor: a sluji cuĭva drept pravăț. A bate cuĭva pravățu, a te îndrepta spre el, a-l vizita, a fi în relațiunĭ cu el. V. aret.