13 definiții pentru pojar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POJÁR, (2) pojaruri, s. n. 1. Boală contagioasă (la copii), caracterizată prin apariția unor pete roșii pe piele; rujeolă. 2. (Înv. și reg.) Foc mare; incendiu. ♦ Fig. Lumină purpurie a zorilor sau a amurgului. 3. Căldură mare, arșiță. ♦ Înflăcărare, ardoare, patos; pasiune, patimă. – Din sl. požarŭ.

POJÁR, (2) pojaruri, s. n. 1. Boală contagioasă (la copii), caracterizată prin apariția unor pete roșii pe piele; rujeolă. 2. (Înv. și reg.) Foc mare; incendiu. ♦ Fig. Lumină purpurie a zorilor sau a amurgului. 3. Căldură mare, arșiță. ♦ Înflăcărare, ardoare, patos; pasiune, patimă. – Din sl. požarŭ.

POJÁR, (2) pojaruri, s. n. 1. Boală contagioasă, mai ales la copii, caracterizată prin apariția unor pete roșii pe piele; rujeolă; (Mold.) cori. Asta a trăit. A biruit și sugăricea de covrig mestecat în gură, și macul, și pojarul, și vărsatul. SADOVEANU, M. C. 8. 2. (Învechit și regional) Incendiu. Apoi începu să viseze că a luat foc casa și pojarul îl orbește cu. lumina flăcărilor. DUMITRIU, B. F. 47. După atîțea răsboaie și măceluri, și pojaruri și risipă, toți sîntem la pămînt. SADOVEANU, P. M. 152. Pojarul de la 20 iulie prefăcuse în cenușă mai mult de jumătate a orașului Iași. NEGRUZZI, S. I 15. ♦ Foc. Se simțea foarte bine în preajma unui pojar clădit din trunchiuri întregi. SADOVEANU, F. J. 740. ◊ Expr. A da pojar = a da (sau a pune) foc. A dat pojar finului și fînațelor, a ascuns prin gropi griul și orzul, și dușmanul a găsit tot pustiu în drumul său. NEGRUZZI, S. I 170. ♦ Fig. Lumina roșiatică a zorilor sau a amurgului. Și cum creștea pojarul răsăritului, creștea și-n mine un tremur mare. SADOVEANU, M. 198. Crește-n asfințit pojarul. Dealurile stau s-adoarmă. TOPÎRCEANU, M. 17. 3. Căldură mare, arșiță. S-a milostivit însă pronia de noi... și ne-a trimis astă-seară o ploaie zdravănă să stingă pojarul. CARAGIALE, O. VII 161. ♦ Fig. înflăcărare, ardoare. Copii! aduceți un ulcior De apă de sub stîncă, Să sting pojarul meu de dor Și jalea mea adîncă. ALECSANDRI, P. A. 205.

POJÁR ~uri n. pop. 1) Foc mare care se propagă, cauzând pierderi materiale; incendiu. 2) Boală contagioasă la copii, care se manifestă prin apariția unor pete roșii pe piele; rujeolă; cori. /<sl. požaru

pojar n. 1. incendiu: din scânteia mică mare pojar s’ațâță; 2. fig. focul inimei, mâhnire mare: pojarul meu de dor și jalea mea adâncă AL.; 3. vărsat cu pete roșii. [Slav. POJARŬ].

pojár n., pl. urĭ (vsl. po-žarŭ. V. jar). Vechĭ. Incendiu. Azĭ. Fig. Focu inimiĭ, mare dor, mare întristare, mare îngrijorare. Vest. Cor, iler.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pojár (înv., reg.) s. n., pl. pojáruri

pojár s. n., (incendii) pl. pojáruri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POJÁR s. 1. v. rujeolă. 2. v. caniculă.

POJÁR s. v. ardoare, avânt, elan, entuziasm, foc, incendiu, înflăcărare, înfocare, însuflețire, pasiune, patimă, pârjol, pojarniță, pornire, sunătoare.

POJAR s. 1. (MED.) rujeolă, (pop.) vărsat mic, (reg.) mîrced, pîrpor, (Mold.) cori (pl.), (prin Maram.) rapor, (înv.) iler, morbili (pl.). 2. arșiță, caniculă, călduri (pl.), dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pîrjol, toropeală, zăduf, zăpușeală, (livr.) torpoare, (pop.) arsură, vipie, (reg.) buhoare, cocăt, crăpăt, năplăială, pîclă, prepăt, prigoare, puhăială, zăpuc, (prin Ban.) arsoare, (Ban. și Transilv.) friptoare, (prin Olt.) japsă, (Ban.) pripeală, (înv.) ars, pripec, (fig.) cuptor, jar. (~ zilelor de vară.)

pojar s. v. ARDOARE. AVÎNT. ELAN. ENTUZIASM. FOC. INCENDIU. ÎNFLĂCĂRARE. ÎNFOCARE. ÎNSUFLEȚIRE. PASIUNE. PATIMĂ. PÎRJOL. POJARNIȚĂ. PORNIRE. SUNĂTOARE,


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pojár (pojáruri), s. n.1. (Înv.) Incendiu, foc. – 2. Rujeolă. – 3. În poezie, înflăcărare, ardoare, patos. – Megl. pujar. Sl. požarŭ (Miklosich, Lexicon, 683; Cihac, II, 156; Conev 42), cf. bg., slov., pol. požar și jar.Der. pojarnic, s. m. (înv., pompier), din rus. požarnyj; pojernicie, s. f. (cazarmă de pompieri); pojarniță, s. f. (alambic; Olt., jăratic; sunătoare, Hypericum perforatum); pojeri (var. pojări), vb. (înv., a aprinde).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

POJARUL POLIȚEI, peșteră fosilă, situată în m-ții Bihor (M-ții Apuseni), la 1.000 m alt., în apropierea peșterii Scărișoara, în arealul com. Gârda de Sus. Considerată peștera cea mai frumos ornamentată din România, cu formații concreționare detritice și cristale de calcit, de o mare varietate. Numeroase stalagmite (unele cu înălțimi de peste 8 m și diametrul de 6 m), stalactite, blocuri de prăbușire etc. Declarată monument al naturii (1952); inclusă în Parcul Natural al M-ților Apuseni. Greu accesibilă. Intrarea turiștilor este interzisă.

Intrare: pojar
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pojar
  • pojarul
  • pojaru‑
plural
  • pojaruri
  • pojarurile
genitiv-dativ singular
  • pojar
  • pojarului
plural
  • pojaruri
  • pojarurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)