pojar sn [At: HERODOT (1645), 179 / V: (reg) no~, pojor, poșar, pro~, sp~ / Pl: ~uri / E: slv пожаръ] 1 (Îvp) Foc violent și mistuitor, izbucnit, mai ales pe vreme de secetă și arșiță mare. 2 (Îvp; îlv) A da ~ A incendia. 3 (Îvp) Calamitate. 4 (Îvp; pex) Nenorocire. 5 (Îvp; pan) Lumină roșie, incandescentă, a soarelui din zorii zilei și din amurg. 6 (Îvp; pan) Căldură mare, înnăbușitoare Si: arșiță, caniculă, zăduf, zăpușeală, (pop) năduf. 7 (Îvp; pan; rar) Senzație nestăpânită de sete produsă de caniculă. 8 (Îvp; fig; pan) Înflăcărare. 9 (Îvp; fig; rar) Patimă. 10 (Îvp; fig; pex) Chin moral produs de o patimă. 11 Boală contagioasă la copii, caracterizată prin febră, catar al mucoaselor și prin apariția unor pete roșii pe piele Si: rujeolă, (înv) morbili, (reg) cori, ilez, mârced, pârpor, vărsat, zapor. 12 (Med; Ban) Scarlatină. 13 (Bot; reg) Sunătoare (Hypericum perforatum). 14 (Mol; Buc) Plantă cu floare roșie sau galbenă, nedefinită mai îndeaproape.

POJAR, (2) pojaruri, s. n. 1. Boală contagioasă, mai ales la copii, caracterizată prin apariția unor pete roșii pe piele; rujeolă; (Mold.) cori. Ăsta a trăit. A biruit și sugăricea de covrig mestecat în gură, și macul, și pojarul, și vărsatul. SADOVEANU, M. C. 8. 2. (Învechit și regional) Incendiu. Apoi începu să viseze că a luat foc casa și pojarul îl orbește cu lumina flăcărilor. DUMITRIU, B. F. 47. După atîtea războaie și măceluri, și pojaruri și risipă, toți sîntem la pămînt. SADOVEANU, P. M. 152. Pojarul de la 20 iulie prefăcuse în cenușă mai mult de jumătate a orașului Iași. NEGRUZZI, S. I 15. ♦ Foc. Se simțea foarte bine în preajma unui pojar clădit din trunchiuri întregi. SADOVEANU, F. J. 740. ◊ Expr. A da pojar = a da (sau a pune) foc. A dat pojar fînului și fînațelor, a ascuns prin gropi grîul și orzul, și dușmanul a găsit tot pustiu în drumul său. NEGRUZZI, S. I 170. ♦ Fig. Lumina roșiatică a zorilor sau a amurgului. Și cum creștea pojarul răsăritului, creștea și-n mine un tremur mare. SADOVEANU, M. 198. Crește-n asfințit pojarul. Dealurile stau s-adoarmă. TOPÎRCEANU, M. 17. 3. Căldură mare, arșiță. S-a milostivit însă pronia de noi... și ne-a trimis astă-seară o ploaie zdravănă să stingă pojarul. CARAGIALE, O. VII 161. ♦ Fig. Înflăcărare, ardoare. Copii! aduceți un ulcior De apă de sub stîncă, Să sting pojarul meu de dor Și jalea mea adîncă. ALECSANDRI, P. A. 205.

POJAR ~uri n. pop. 1) Foc mare care se propagă, cauzând pierderi materiale; incendiu. 2) Boală contagioasă la copii, care se manifestă prin apariția unor pete roșii pe piele; rujeolă; cori. /<sl. požaru

POJAR s.n. (Mold., Ban., Trans. SV) Incendiu. A: Va slobozi pojar în pădure. PRAV. Slobozea pojar în cîmpi de ardea iarba. N. COSTIN. Văd că să bat si nu vor să-i despartă sau văd pojarul si nu-l sting. BUCOAVNĂ 1775, 49^r; cf. M. COSTIN; DOSOFTEI, VS; CANTEMIR, IST.; BUCOAVNĂ 1775, 54^r, 55^v. ◊ Fig. Pîrjolul mîniii și pojarul izbîndii. CANTEMIR, IST. C: Pojarul ce aprinde monții. PSALTIRE (1651). Poshar. Incendium. AC, 362. ♦ (Mold.) Calamitate, nenorocire. Să dea război și să apere pre craiul și pre cei scăpați dintru acel pojar. URECHE; cf. N. COSTIN. Mare și lat au fost pojarul acestui varvar. .CANTEMIR. HR. Au sărit scînteia si la noi .... de s-au aprinsu acestu pojar. NECULCE. Etimologie: sl. požarŭ. Vezi și pojări.

pojar n. 1. incendiu: din scânteia mică mare pojar s’ațâță; 2. fig. focul inimei, mâhnire mare: pojarul meu de dor și jalea mea adâncă AL.; 3. vărsat cu pete roșii. [Slav. POJARŬ].

pojár n., pl. urĭ (vsl. po-žarŭ. V. jar). Vechĭ. Incendiu. Azĭ. Fig. Focu inimiĭ, mare dor, mare întristare, mare îngrijorare. Vest. Cor, iler.

pojor sn vz pojar

poșar sn vz pojar

projar sn vz pojar

spojar sn vz pojar

pojar s. n., pl. pojaruri

pojar (înv., reg.) s. n., pl. pojaruri

pojar s. n., (incendii) pl. pojaruri

POJAR s. v. ardoare, avânt, elan, entuziasm, foc, incendiu, înflăcărare, înfocare, însuflețire, pasiune, patimă, pârjol, pojarniță, pornire, sunătoare.

POJAR s. 1. v. rujeolă. 2. v. caniculă.

pojar s. v. ARDOARE. AVÎNT. ELAN. ENTUZIASM. FOC. INCENDIU. ÎNFLĂCĂRARE. ÎNFOCARE. ÎNSUFLEȚIRE. PASIUNE. PATIMĂ. PÎRJOL. POJARNIȚĂ. PORNIRE. SUNĂTOARE,

POJAR s. 1. (MED.) rujeolă, (pop.) vărsat mic, (reg.) mîrced, pîrpor, (Mold.) cori (pl.), (prin Maram.) rapor, (înv.) iler, morbili (pl.). 2. arșiță, caniculă, călduri (pl.), dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pîrjol, toropeală, zăduf, zăpușeală, (livr.) torpoare, (pop.) arsură, vipie, (reg.) buhoare, cocăt, crăpăt, năplăială, pîclă, prepăt, prigoare, puhăială, zăpuc, (prin Ban.) arsoare, (Ban. și Transilv.) friptoare, (prin Olt.) japsă, (Ban.) pripeală, (înv.) ars, pripec, (fig.) cuptor, jar. (~ zilelor de vară.)

pojar (pojaruri), s. n. – 1. (Înv.) Incendiu, foc. – 2. Rujeolă. – 3. În poezie, înflăcărare, ardoare, patos. – Megl. pujar. Sl. požarŭ (Miklosich, Lexicon, 683; Cihac, II, 156; Conev 42), cf. bg., slov., pol. požar și jar. – Der. pojarnic, s. m. (înv., pompier), din rus. požarnyj; pojernicie, s. f. (cazarmă de pompieri); pojarniță, s. f. (alambic; Olt., jăratic; sunătoare, Hypericum perforatum); pojeri (var. pojări), vb. (înv., a aprinde).

POJARUL POLIȚEI, peșteră fosilă, situată în m-ții Bihor (M-ții Apuseni), la 1.000 m alt., în apropierea peșterii Scărișoara, în arealul com. Gârda de Sus. Considerată peștera cea mai frumos ornamentată din România, cu formații concreționare detritice și cristale de calcit, de o mare varietate. Numeroase stalagmite (unele cu înălțimi de peste 8 m și diametrul de 6 m), stalactite, blocuri de prăbușire etc. Declarată monument al naturii (1952); inclusă în Parcul Natural al M-ților Apuseni. Greu accesibilă. Intrarea turiștilor este interzisă.