POJAR s.n. (Mold., Ban., Trans. SV) Incendiu. A: Va slobozi pojar în pădure. PRAV. Slobozea pojar în cîmpi de ardea iarba. N. COSTIN. Văd că să bat si nu vor să-i despartă sau văd pojarul si nu-l sting. BUCOAVNĂ 1775, 49^r; cf. M. COSTIN; DOSOFTEI, VS; CANTEMIR, IST.; BUCOAVNĂ 1775, 54^r, 55^v. ◊ Fig. Pîrjolul mîniii și pojarul izbîndii. CANTEMIR, IST. C: Pojarul ce aprinde monții. PSALTIRE (1651). Poshar. Incendium. AC, 362. ♦ (Mold.) Calamitate, nenorocire. Să dea război și să apere pre craiul și pre cei scăpați dintru acel pojar. URECHE; cf. N. COSTIN. Mare și lat au fost pojarul acestui varvar. .CANTEMIR. HR. Au sărit scînteia si la noi .... de s-au aprinsu acestu pojar. NECULCE. Etimologie: sl. požarŭ. Vezi și pojări.