pietros, ~oasă [At: N. COSTIN, ap. LET. I A, 110/31 / Pl: ~oși, ~oase / E: piatră + -os cf lat petrossus] 1 a (D. terenuri, drumuri etc.) Cu multe pietre. 2 a Plin de pietre. 3 a (D. pământ) Care conține piatră. 4 a Care este neproductiv, sterp, din cauza pietrelor. 5 a (Îrg; d. obiecte) Care este alcătuit, făcut, construit din piatră. 6 a (D. ființe sau d. părți ale corpului lor) Care este tare ca piatra. 7 a (Pex) Care este plin de putere Si: robust, voinic. 8 a (D. fructe) Care are miezul consistent, tare, suculent, cărnos. 9 a (Îrg; d. vin și d. unele fructe) Care are gust astringent sau amărui Si: (reg) ciumărât. 10 sm (Reg; lsg; art) Vânt care bate dinspre sud Si: (reg) sărăcilă. 11-12 sm (Iht; reg) Porcușor (Gobio kessleri și uranoscopus). corectat(ă)

PIETROS, -OASĂ, pietroși, -oase, adj. I. (Despre locuri, drumuri etc.) Plin de pietre, cu multe pietre. Căpătară chiar și doi dorobanți călări, ca să le arate drumul pe valea pietroasă a Ialomiței. CAMIL PETRESCU, O. II 661. Mult e frunza deasă, Noaptea-ntunecoasă Și calea pietroasă! ALECSANDRI, P. P. 62. ♦ (Despre pămînt) Care conține piatră. Printre ele cresc rari măslini slabi, noduroși, abia ducîndu-și zilele în pămîntul lor pietros. BART, S. M. 54. Pămîntul acestui județ este cel mai mult cam pietros, de aceea sînt siliți a-l îngrășa cu gunoi. GOLESCU, Î. 23. ♦ Fig. Tare, dur. Scăpasem.. de pesmeții pietroși în care ne rupeam dinții și ne sîngeram gingiile. BART, S. M. 96. II. Fig. 1. (Despre fructe) Cu miezul consistent. Cireși pietroase. (Substantivat) În mai, cînd începeau cireșile, cancelaria mandatelor avea noroc să mănînce întîiele pietroase, mari cît merișoarele, dulci, strălucind de frăgezime. BASSARABESCU, V. 73. Pere pietroase = soi de pere cu grăuncioare și noduri în miez. 2. (Despre animale de muncă) Puternic, zdravăn, rezistent. În grajduri bune de vălătuci bat din copite și sforăiesc cai pietroși moldovenești. SADOVEANU, O. I 50. 3. (Despre oameni sau despre părți ale corpului lor) Robust, voinic. Caii ridicau deznădăjduiți boturile în sus către cerul negru, încercînd să scape de mîinile pietroase care-i apucaseră de căpestre. DUMITRIU, B. F. 59. Cu o fată de la țară o să mă însor. Să-mi nască copii pietroși, sănătoși. STANCU, D. 366. ◊ (Despre abstracte) Toate depășeau puterile sale, firea pietroasă a Vardarilor. C. PETRESCU, A. R. 27.

PIETROS ~oasă (~oși, ~oase) 1) (despre terenuri, drumuri) Care conține (multă) piatră; cu (multă) piatră. 2) (despre fructe) Care este tare (ca piatra). 3) (despre persoane) Care este energic și viguros. /piatră + suf. ~os

pietros a. 1. plin de pietre: teren pietros; 2. ce conține grăuncioare tari: cireșe pietroase. [Lat. PETROSUS].

chetros, ~oasă a vz pietros

Arabia pietroasă f. partea muntoasă a Arabiei, azi numită Hegias.

petrós (est) și pĭetrós (vest), -oásă adj. (d. lat. petrosus saŭ d. peatră). Plin de peatră saŭ de petre: munte petros, drum petros. De natura petreĭ: concrețiune petroasă. Vîrtos, nu moale: cireșe petroase, obrajĭ petroșĭ. Fig. Dur, rece, fără milă: inimă petroasă.

pietros (desp. pie-tros) adj. m., pl. pietroși; f. pietroasă, pl. pietroase (cireși ~)

pietros (pie-tros) adj. m., pl. pietroși; f. pietroasă, pl. pietroase

pietros adj. m. (sil. -tros), pl. pietroși; f. sg. pietroasă, pl. pietroase

PIETROS adj. 1. prundos. (Albia ~oasă a unui râu.) 2. v. bolovănos.

PIETROS adj. 1. prundos. (Albia ~ a unui rîu.) 2. bolovănos, gloduros, (rar) bolovănit, bulgăros, (reg.) stolohănos, (prin Transilv. și Ban.) bordos, (Ban.) bușos. (Drum, teren ~.)

PIETROASĂ adj. (BOT.) (Transilv.) moacră. (Cireașă ~.)

PIETROASĂ adj. (BOT.) (Transilv.) moacră. (Cireașă ~.)

pietros, -oasă, pietroși, -oase, adj. – Plin de pietre, cu multe pietre. ♦ (top.) Pietrosul Rodnei, vf. (2.303 m) situat în Masivul Rodnei, prin care se atinge altitudinea maximă din întreg lanțul Carpaților Orientali. Diferența de nivel între Borșa și vf. Pietrosu este de 1.643 m (Posea, 1980: 18). Legenda spune că, „până în anul 1940, Pietrosul a avut înălțimea de 2.305 m, dar din ordinul lui Horty, vârful a fost retezat pentru a se așeza o cruce care să poarte numele acestui fascist” (Timiș, Mihali, 2000: 45-46); Pietrosu, munte (1.850 m) care formează partea centrală a culmei Budescu (Munții Maramureșului, culmea Pietrosu – Bârdău) (Posea, 1980: 28); Pietroasa, vf. (1.200 m) în Munții Ignișului; Pietrosul, pârâu ce izvorăște de sub căldarea glaciară de sub Rebra (Munții Rodnei) și se varsă în pârâul Izvorul lui Dragoș (Monumente,1976: 26). – Din piatră (< lat. petra) + suf. -os (Scriban, DER, DEX, MDA).

PIETROASA 1. Com. în jud. Bihor, situată la poalele de NV ale m-ților Bihor, pe râul Crișu Pietros; 3.403 loc. (2003). Expl. de marmură (Chișcău), de calcar și de granit. Centru etnografic și de artă populară (sculpturi în lemn, mobilier țărănesc, rotărit, țesături și costume populare). Teritoriul comunei este inclus în Parcul Național al Munților Apuseni; în cadrul lui se află o serie de rezervații naturale: Pietrele Galbenei, Valea Galbenei, platoul carstic Padiș, Piatra Bulzului, ghețarul „Focul Viu”, Avenul Borțigului, molhașurile din valea Izbucelor, Cetățile Ponorului, Fâneața izvoarelor Crișului Pietros, Pietrele Boghii, Săritoarea Bohodeiului, depr. Bălileasa, Groapa de la Barsa, vf. Biserica Moțului, platoul carstic Lumea Pierdută. Pe terit. satului Chișcău se află Peștera Urșilor. Satul P. apare menționat documentar în 1587. În satul Cociuba Mică, atestat documentar în 1587, se află biserica Sf. Gheorghe (sec. 18). 2. Com. în jud. Timiș, situată la poalele de NV ale m-ților Poiana Ruscăi, pe cursul superior al râului Bega Poieni; 1.169 loc. (2003). Expl. de min. de fier și de calcar. În satul P., atestat documentar în 1514, se află biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului (1779), iar în satele Crivina de sus și Poieni, bisericile de lemn cu hramul Cuvioasa Parascheva (1676, renovată în 1778 și din 1791, pictată în 1812).

PIETROASELE, com. în jud. Buzău, situată la poalele de SSE ale dealului Istrița; 3.569 loc. (2003). Haltă de c. f. Centri viticol și de vinificație. Stațiune experimentală viticolă (din 1892). Pe terit. satului P. au fost descoperite urmele unui castru roman (sec. 2 d. Hr.) și marele tezaur, datând din epoca migrației popoarelor, cunoscut sub numele de „Tezaurul de la Pietroasa” sau „Cloșca cu puii de aur”, atribuit regelui vizigot Atanaric, care se presupune că ar fi îngropat aceste tezaur în anul 375 d. Hr., în timpul pătrunderii hunilor în spațiul carpato-danubian. Din acest tezaur alcătuit inițial din 22 de piese de aur, se mai păstrează astăzi doar 12 piese, cu o greutate totală de 18,79 km, fiind format dintr-un taler, o oenochoe fusiformă, o pateră, două cupe (una octogonală și alta dodecagonală), o fibulă mare, având forma unei păsări de pradă, decorată cu pietre prețioase, o pereche de fibule identice, reunite printr-un lanț, decorate cu pietre prețioase, o fibulă mică ș.a. Tezaurul se află, parțial, la Muzeul Național de Istorie a României din București.

PIETROSU, numele mai multor vârfuri din Carpații Românești, dintre care cele mai cunoscute sunt: P. din m-ții Căliman (2.100 m), inclus în Parcul Național Călimani, P. din m-ții Rodnei (2.303 m), cel mai înalt din Carpații Orientali, cu stație meteorologică de altitudine și o rezervație complexă, înființată în 1932, extinsă pe 900 ha, inclusă de către UNESCO în rețeaua rezervației biosferei, în prezent făcând parte din Parcul Național al m-ților Rodnei, P. din m-ții Bistriței (1.791 m) și P. din m-ții Maramureșului (1.854 m).