PIETROS, -OASĂ, pietroși, -oase, adj. I. (Despre locuri, drumuri etc.) Plin de pietre, cu multe pietre. Căpătară chiar și doi dorobanți călări, ca să le arate drumul pe valea pietroasă a Ialomiței. CAMIL PETRESCU, O. II 661. Mult e frunza deasă, Noaptea-ntunecoasă Și calea pietroasă! ALECSANDRI, P. P. 62. ♦ (Despre pămînt) Care conține piatră. Printre ele cresc rari măslini slabi, noduroși, abia ducîndu-și zilele în pămîntul lor pietros. BART, S. M. 54. Pămîntul acestui județ este cel mai mult cam pietros, de aceea sînt siliți a-l îngrășa cu gunoi. GOLESCU, Î. 23. ♦ Fig. Tare, dur. Scăpasem.. de pesmeții pietroși în care ne rupeam dinții și ne sîngeram gingiile. BART, S. M. 96. II. Fig. 1. (Despre fructe) Cu miezul consistent. Cireși pietroase. (Substantivat) În mai, cînd începeau cireșile, cancelaria mandatelor avea noroc să mănînce întîiele pietroase, mari cît merișoarele, dulci, strălucind de frăgezime. BASSARABESCU, V. 73. Pere pietroase = soi de pere cu grăuncioare și noduri în miez. 2. (Despre animale de muncă) Puternic, zdravăn, rezistent. În grajduri bune de vălătuci bat din copite și sforăiesc cai pietroși moldovenești. SADOVEANU, O. I 50. 3. (Despre oameni sau despre părți ale corpului lor) Robust, voinic. Caii ridicau deznădăjduiți boturile în sus către cerul negru, încercînd să scape de mîinile pietroase care-i apucaseră de căpestre. DUMITRIU, B. F. 59. Cu o fată de la țară o să mă însor. Să-mi nască copii pietroși, sănătoși. STANCU, D. 366. ◊ (Despre abstracte) Toate depășeau puterile sale, firea pietroasă a Vardarilor. C. PETRESCU, A. R. 27.