rezistent, ~ă a [At: MARIN, F 4/29 / V: (îvr) ~tant, ~tinte (S și: resistinte) / Pl: ~nți, ~e / E: fr résistant] 1 (D. obiecte, substanțe etc.) Care nu se modifică sub influența unor factori externi Si: trainic. 2 (Rar; d. persoane) Care se împotrivește (cuiva sau la ceva). 3 (D. ființe; udp „la”) Care suportă oboseala, foamea, durerea etc. Si: dârz (12), neclintit,puternic, tare. 4 (D. organisme vii) Care supraviețuiește în condiții nefavorabile. 5 (D. idei, afirmații etc.) Care se susține prin temeinicie. 6 (D. corpuri) Care suportă fară modificări în masa lui acțiunea altui corp sau a unei forțe străine. 7 (D. lucruri) Care rezistă Si: durabil (3), trainic. 8 (D. materiale) Care nu-și modifică ușor proprietățile sub acțiunea unui agent fizico-chimic.

REZISTENT, -Ă, rezistenți, -te, adj. (Despre lucruri) Care rezistă; durabil, trainic. Stofă rezistentă. ♦ (Despre corpuri) Care suportă, fără modificări în masa lui, acțiunea altui corp sau a unei forțe străine. Staniul este foarte rezistent la acțiunea agenților atmosferici. ♦ (Despre ființe) Care suportă bine o boală, o oboseală etc., care nu se lasă doborît, care se ține tare.

REZISTENT, -Ă adj. Care rezistă; tare, trainic. ♦ (Despre ființe) Care nu se lasă doborît, care suportă ușor (o oboseală, o boală). ♦ (Despre microbi) Care s-a obișnuit cu un antibiotic. // s.m. și f. Patriot membru al Rezistenței, în cel de-al doilea război mondial. [Cf. fr. résistant, it. resistente].

REZISTENT, -Ă I. adj. care rezistă; durabil, trainic. ◊ care nu se lasă doborât, care suportă ușor (oboseala, boala). ◊ (despre microbi) care s-a obișnuit cu un antibiotic. II. s. m. f. patriot, membru al Rezistenței. (< fr. résistant, it. resistente)

rezistent, -ă s. m. f. (pol.) Patriot care se împotrivește unui regim totalitar ◊ „Deșliu a fost un rezistent adevărat, care a plătit cu două decenii de marginalizare și umilințe un deceniu de privilegii. A încetat de a mai fi, prin opțiune proprie, nomenklaturist cultural.” R.lit. 28/92 p. 15; v. și ◊ „22” 25/92 p. 2 (din fr. résistant, it. resistente; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

REZISTENT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre lucruri) Care rezistă; nesupus la acțiuni externe. 2) (despre ființe) Care suportă (ușor) vicisitudinile vieții; în stare să treacă peste orice dificultăți. /<fr. résistant, it. resistente

rezistent a. care rezistă.

*rezistént, -ă adj. (lat. resistens, -éntis, fr. résistant). Care rezistă, tare: stejaru are lemn rezistent. Fiz. Mediu rezistent, mediŭ care se opune mișcăriĭ corpurilor care-l străbat.

rezistant, ~ă a vz rezistent

rezistinte ain vz rezistent

rezistent adj. m., pl. rezistenți; f. rezistentă, pl. rezistente

rezistent adj. m., pl. rezistenți; f. rezistentă, pl. rezistente

rezistent adj. m., pl. rezistenți; f. sg. rezistentă, pl. rezistente

REZISTENT adj. 1. v. tare. 2. v. solid. 3. v. durabil. 4. puternic, tare, (pop.) pilos. (Om ~.) 5. durabil, trainic, viabil. (O operă ~.) 6. durabil, persistent, trainic, (livr.) peren. (Efecte ~.) 7. v. indestructibil.

REZISTENT adj. 1. dur, solid, tare, tenace, (pop.) țeapăn, vîrtos. (Un material ~.) 2. puternic, solid, tare, trainic, zdravăn. (A înfipt un par ~ în pămînt.) 3. durabil, solid, trainic, (rar) dăinuitor, (pop.) purtăreț, țeapăn, vîrtos, (înv.) nestrămutat, țiitor. (Ghete ~; o construcție ~.) 4. puternic, tare, (pop.) pilos. (Om ~.) 5. durabil, trainic, viabil. (O operă ~.) 6. durabil, persistent, trainic, (livr.) peren. (Efecte ~.)

Rezistent ≠ nerezistent, șubred, irezistent