ocoliș sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri / E: ocol + -iș] 1 (Îvr) Circumferință. 2 Ocol (24-25). 3 (Fig) Divagație. 4 (Îlav) Fără ~ (sau fără ~uri) Direct.

OCOLIȘ (pl. -ișuri) sn. Ocol, înconjur; întindere de jur împrejur: ~ul tot gîndesc că va fi aproape de 800 stînjini, după numărul pașilor ce am făcut (C.-RAD.).

OCOLIȘ, ocolișuri, s. n. 1. Ocol, înconjur. Șalupa... porni încet, cu un ocoliș larg, întinzînd cablurile. GALAN, B. I 48. ◊ Fig. În folosul cui atîta minciună și atîtea ocolișuri? GALAN, B. I 374. ♦ Loc. adj. și adv. Cu ocolișuri = cu ocoluri, indirect. Ca să nu-și calce hotărîrile pline de tact și iscusință, dibăci un răspuns cu ocolișuri. C. PETRESCU, A. R. 44. Fără ocoliș (sau fără ocolișuri) = direct, pe față. Iată, fără ocolișuri, ce m-a mirat și m-a supărat. GALAN, Z. R. 19. 2. (Învechit) Perimetru, circumferință. [Pesta] a căruia ocoliș tot gîndesc că va fi aproape de 800 stînjeni. GOLESCU, Î. 15.

OCOLIȘ ~uri n. 1) Mișcare de jur împrejurul unui loc; înconjur. ◊ Cu ~uri pe ocolite; indirect. Fără ~uri pe față; deschis. 2) înv. Lungime a unei curbe închise; circumferință. /ocol + suf. ~iș

ocoliș n. ocol mare, înconjur.

ocoliș s. n., pl. ocolișuri (și în: fără ocolișuri)

ocoliș s. n., pl. ocolișuri

ocoliș s. n., pl. ocolișuri

OCOLIȘ, com. în jud. Alba, pe râul Arieș; 808 loc. (2003). Halte de c. f. (în satele O. și Vidolm). Satul O. apare menționat documentar în 1408. Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1733, reconstruită în 1852), în satul Runc. În arealul satului Vidolm se află o rezervație forestieră (92 ha) alcătuită din arbori seculari de larice (Larix decidua species carpatica). În arealul satului Runc, rezervațiile naturale Cheile Runcului și Cheile Pociovaliștei.

OCOLIȘ s. v. înconjur, ocol, ocolire.

ocoliș s. v. ÎNCONJUR. OCOL. OCOLIRE.

OCOLIȘ s. n. 1. (Învechit, rar) Perimetru, circumferință. [Pesta] are șasă piețe, din care una... a căruia ocolișu tot, gîndesc că va fi aproape de 800 stînjini. golescu, î. 15. A celui dinții rînd de lăviți... ocolișu este de 100 stînjini. id. ib. 91. 2. Ocol (II 1), înconjur. cf. anon. car., budai-deleanu, lex., lb, polizu, lm, ddrf, șăineanu, alexi, w. Șalupa... porni încet cu un ocoliș larg, întinzînd cablurile. galan, b. i, 48. ♦ Fig. Divagație, ocol (II 2). Ca să nu-și calce hotărîrile pline de tact și iscusință, dibaci un răspuns cu ocolișuri. c. petrescu, a. r. 23. Simion reluă povestea de la capăt, vorbind întretăiat, rușinat... și cu multe ocolișuri. v. rom. februarie 1952, 177. În folosul cui atîta minciună și atîtea ocolișuri? galan, b. i, 374. ◊ loc. adv. Fără ocoliș (sau fără ocolișuri) = direct, pe față, fără ocol. Își spunea totdeauna părerea, fără ocolișuri. v. rom. aprilie 1955, 157. Iată, fără ocolișuri, ce m-a mirat și m-a supărat. galan, z. r. 19. – PI.: ocolișuri. – Ocol + suf. -iș.