noian sn [At: (a. 1702) GCR. I, 343/17 / V: (reg) ~am, loi~^[1] / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: ns cf alb ujan(ë)] 1 (Pop; udp „de”) Cantitate mare de apă care curge sau cade din cer, se adună în urma ploilor, a revărsărilor etc. Si: puhoi, șuvoi, torent. 2 (Pop; udp „de”) Cantitate mare de zăpadă care cade din cer, este îngrămădită de viscol Si: nămete, troian. 3 (Mun; pex) Câmpie întinsă de teren inundabil, folosită ca izlaz. 4 (Pgn; udp „de”) Cantitate mare Si: belșug. 5 (Udp „de”) Număr mare de ființe, de lucruri, de fenomene de același fel Si: mulțime. 6 (Înv) Mare. 7 (Îlav) În ~ În largul mării. 8 (Îal) În largul oceanului. 9 (Înv) Golf de mare. 10 (Înv) Ocean. 11 (Înv; îs) ~ul mării, (sau mărilor, de ape, de apă) Imensitate. 12 Haos. 13 Abis.

NOIAN (pl. -anuri) sn. 1 Întindere nemărginită de apă, mare, ocean: ca o pasăre voioasă... sboară peste hotarele orizontului, se cufundă în ~ul mărilor (ALECS.) ¶ 2 Ⓕ Cantitate nemărginită, mulțime fără număr, întindere imensă, imensitate: de-acum am intrat fără speranță într’un ~ de năcazuri (GN.); stradele nepavate... ce trec prin ~ul de case mici și rău zidite (EMIN.); ~ul de vorbe ce zilnic se tipăresc și se aruncă în public (VLAH.) ¶ 3 Ⓕ Abis: aștept numai să mă spovedesc, apoi să intru în ~ul veciniciei (NEGR.); ca un glob nemernic pierdut în ~ul întunericului (GN.).

NOIAN, noiane, s. n. 1. Cantitate mare. (Fig.) Noianul de lumină trandafirie al zorilor cuprinsese tot cerul din calea soarelui ce se vestea. HOGAȘ, M. N. 156. Iți pare rău dumitale C-ai picurat o nedejde peste un noian de jale? HASDEU, R. V. 73. ♦ Mulțime, număr mare. Brazi și fagi uriași... ridicau în slăvi noian de vreascuri și de crengi. GALACTION, O. I 210. Stradele nepavate... ce trec prin noianul de case mici și rău zidite. EMINESCU, N. 33. ◊ (În legătură cu abstracte) Din ce noian de doruri au răsărit aceste accente de suavă poezie! SADOVEANU, E. 14. Un noian de amintiri trecu prin capul lui. BUJOR, S. 44. 2. Întindere mare de apă, imensitate, nemărginire. Peste vîrful munților, Prin ceața măgurilor, Spre noianul mărilor. CREANGĂ, P. 220. Și din noian de ape puteri au dat scînteii. EMINESCU, O. I 115. ♦ Întindere de teren inundabil, care în timpul viiturilor constituie un loc de reproducere a peștilor, iar în timpul verii este loc de pășune. 3. Genune, abis, hău; străfund. Așteptam pe fiece minut să mă prăbușesc în noianul gol și fără fund de subt picioarele mele. HOGAȘ, M. N. 53. S-a dus amorul, un amic Supus amîndurora, Deci cînturilor mele zic Adio tuturora... Din ce noian îndepărtat Au răsărit în mine! EMINESCU, O. I 184. – Pl. și: noianuri (TOPÎRCEANU, B. 35, NEGRUZZI, S. II 284).

NOIAN ~e n. 1) Cantitate sau număr mare; mulțime. ~ul anilor. 2) Întindere fără margini; nemărginire; nesfârșit; imensitate. 3) Adâncime foarte mare; neant; prăpastie; abis; hău. [Sil. no-ian] /cf. alb. ujanë

noian n. Mold. 1. mare largă, ocean: fu noian întins de ape? EM.; 2. fig. abis: din noianul veșniciei ești tu sol de mângăiere? AL. [Origină necunoscută].

noĭán n., pl. urĭ și noĭene. Br. Cîmpie întinsă inundabilă (Ant. P.). Fig. Imensitate, haos: pe a mărilor noĭanurĭ (Con. 277), noĭan de cărțĭ, de grijĭ. V. ocean 2.

noiam sn vz noian

noian s. n., pl. noiane

noian s. n., pl. noiane

noian s. n., pl. noiane

noian, -nuri.

noian (noianuri), s. n. – 1. (Înv.) Golf. – 2. Mare, largul mării; puzderie. Origine necunoscută. Relația cu alb. ujanë „ocean”, din uf „apă” (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 295; Philippide, II, 726; Pușcariu, Dacor., III, 387; Pușcariu, Lr., 265; Rosetti, II, 120) nu pare probabilă (cf. Tiktin), deoarece, dacă ambele cuvinte provin din aceeași sursă, rom. nu ar conserva terminația -an (› -în). După ipoteza puțin sigură a lui Densusianu, GS, III, 423, în loc de *loian < sl. loj- „a curge”; după Giuglea, Dacor., X, 108, din alb. llohë „ploaie”. Legat de ceh. noŕe „abis”, după Cihac, II, 217, sau anterior indoeurop. (Lahovary 339). Sensul de „mare” ar putea fi secundar. Nuanța înv. pare să fie cea de „coastă de mare, golf”; cel modern de „larg al mării”, ar putea fi rezultatul unei interpretări echivoce, căci cuvîntul nu are circulație populară. Dacă ar fi așa, s-ar putea porni de la naie „navă”, *năian „loc pentru nave” (ca ochian „instrument pentru ochi”).

NOIAN s. 1. v. nămete. 2. v. mulțime.

NOIAN s. v. abis, adânc, apă, mare, ocean, prăpastie, puhoi, șuvoi, torent.

noian s. v. ABIS. ADÎNC. MARE. OCEAN. PRĂPASTIE. PUHOI. ȘUVOI. TORENT.

NOIAN s. nămete, troian, (prin Mold.) sul. (Un ~ de zăpadă.)

noián, noiane, s.n. Cantitate mare, belșug. ■ (mit.) Noianu, personaj fantastic în mitologia maramureșeană; vârcolac: „Pă Soare zâcem că-l mânâncă Noianu” (Memoria, 2002). – Cuv. autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. ujanë.

noian, noiane, s.n. – Cantitate mare, belșug. ♦ (mit.) Noianu, personaj fantastic în mitologia locală; un fel de vârcolac: „Pă Soare zâcem că-l mânâncă Noianu” (Memoria, 2002; Nănești). – Et. nec. (Șăineanu, DER, DEX); cf. alb. ujanë (MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. ujanë.

NOIAN s. n. I. 1. (Popular; adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Cantitate mare de apă (care curge, v. puhoi, torent, șuvoi, sau cade din cer, se adună în urma ploilor, a revărsărilor etc.), de zăpadă (care cade din cer, este îngrămădită de viscol, v. nămete, troian etc.). Ce noiam de zăpadă a căzut! h iv 243. Vine un noiam de ploaie, ib. ix 281. Noianul de apă este o mare grămădire de apă ce curge cu o înfățișare înspăimîntătoare. ib. xi 320, cf. v 174, xii 113. Loian... apă multă. i. cr. iv, 306, cf. chest. iv supl. ◊ Fig. Tînărul cel nerăbdător de a să azvîrli în noianul vieții. marcovici, d. 3/14. ♦ p. ext. (Prin estul Munt.) Cîmpie întinsă de teren inundabil, folosită ca izlaz. cf. antipa, p. 195. 2. P. gener. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Cantitate mare, belșug. Se înecase în noianul de verdeață, hogaș, dr. i, 107. S-a făcut anul acesta loian de vin. i. cr. iv, 306. ◊ Fig. Noianul cel de lumină... al luceafărului zilei. gorjan, h. iv, 47/5. Noianul de lumină trandafirie al zorilor cuprinsese tot cerul. hogaș, m. n. 156. Un colț de pădure răsărea în față... într-un noian de fum și de negură. rebreanu, nuv. 230. Carbonizate flori, noian de negru. bacovia, o. 25. Tîrziu, cînd peste lanuri, Coboară spre cîmpii Noianuri de umbre argintii, ...Iubirea mea fugară abia s-a liniștit. topîrceanu, b. 34. Spre sară, din asfințit, se înălțară nouri negri, soarele se cufundă într-un noian de flăcări. sadoveanu, o. ii, 99. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Număr mare de ființe, de lucruri, de fenomene etc. (de același fel); mulțime (1). În Opian, în acel noian de grații..., aș găsi frumuseți îndestule de citat. odobescu, s. iii, 63. Stradele nepavate... ce trec prin noianul de case mici și rău zidite. eminescu, n. 33. Am intrat, fără speranță, într-un noian de necazuri, gane, n. iii, 64. Ce penibilă impresie îmi lăsa această cumplită sterilitate de idei, în noianul de vorbe. vlahuță, o. a. 230. Noianul gîndirilor triste mă prinde în lațul lor. petică, o. 276, cf. 36. Lungi plictiseli în turnuri sumbre... Noian de superstiții, cu hohot sec, tîrziu. bacovia, o. 103. Am ridicat împotrivă-mi... noian de dușmănii. galaction, o. 34. Brazi și fagi uriași... ridicau în slăvi noian de vreascuri și de crengi, id. ib. 210. Sufletul lor viu se pierdea în noianul de rînduri retorice, generale. v. rom. ianuarie 1954, 148. Nimeni nu-i mai potrivit ca el, Bălcescu, care să ridice la nevoie noianul cel mare al țărănimii. ib. decembrie 1954, 38. Din ce noian de doruri au răsărit aceste accente de suavă poezie! sadoveanu, e. 14. Intră chiar de-a doua zi într-un noian de probleme noi și străine, galan, b. ii, 101. II. 1. (Învechit) Mare² (1); ocean. De ceaia parte, în vale despre Pelagos, adecă despre noian, sînt alte șanțuri (a. 1715). ap. tdrg. În zădar, zeul puternic... Despărțit-a țări și lume, dacă-ntinsele noiane De nelegiuite vase totuși străbătute sînt. ollănescu, h. o. 33. Pusu-s-au dar în mișcare ca niște puternice valuri, Cînd pe noianul icaric le tulbură austrul și vîntul, Din răsărit. murnu, i. 29. ◊ În noian = în largul mării² sau al oceanului. Am împins pînzele și am plecat în noian (a. 1783). gcr ii, 129/19. ♦ Golf (de mare² 1). Cele doao mări care sînt împrejurul Eghipetului... care au noianuri și munți și ostroave (a. 1806). ap. tdrg. ♦ (Cu determinările „mării”, „mărilor”, „de ape”, „de apă” etc.) Imensitate, nemărginire. Prin noianul mării, în depărtare, drăghici, r. 207/19. Corăbierul cel înțelept plutește în odihnă pe noianul mării. marcovici, d. 13/23. Și din noian de ape puteri au dat scînteii. eminescu, o. i, 115. Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă? N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă. id. ib. 132. Pe deasupra codrilor, Peste vîrful munților, Prin ceața măgurilor, Spre noianul mărilor. creangă, p. 220. (Cu diverse determinări abstracte în genitiv) Dumnezău veacinicul... den noianul mărirei și bunătății sale au vrut... (a. 1702). gcr i, 343/17. Bogăția și noianul bunătății sale. ANTIm, p. 4. Noianul iubirii de oameni arătîndu-ne. mineiul (1776), 158^rI/13. Am năzuit la noianul milostivirii mării tale (a. 1786). iorga, s. d. xiv, 205. Fulgerul va șărpui în noianul cerurilor. marcovici, d. 277/6. 2. Haos, hău, abis, genune. Dar să începem, măcar că cu greu este și dincotro caut, noian văd (cca 1770). arhiva r. i, 64/7. Om și plîntă... Iese din noian, conachi, p. 290, cf. 258, 276. Deci cînturilor mele zic Adio tuturora, ...Din ce noian îndepărtat au răsărit în mine! eminescu, o. i, 184. Așteptam pe fiece minut să mă prăbușesc în noianul gol și fără fund de subt picioarele mele. hogaș, m. n. 53. Mă prăfuise timpul dormind peste hîrtii... Se întindea noianul de unde nu mai vii. bacovia, o. 93. ◊ Fig. Acest noiam al neștiinței. piscupescu, o. 1/19. În noianul prăpădirii fără milă-i cufunda. negruzzi, s. ii, 6. Din a neștiinței noianuri scăpînd. id. ib. 284. – pl.: noiane și (rar) noianuri. – Și: (regional) noiam, loian s. n. – Etimologia necunoscută. cf. alb. ujan(ë).