19 definiții pentru necesar necesariu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

necesar, ~ă [At: CALENDARIU (1794), 31/15 / V: ~ariu, ~ser / Pl: ~i, ~e / E: fr nécessaire, lat necessarius] 1 a Care trebuie să fie. 2 a Care trebuie să se îndeplinească. 3 a De care este nevoie. 4 a Care este indispensabil în vederea realizării unui scop. 5 a (Pex) Util. 6 a (Îs) Muncă ~ă Parte a muncii depuse de lucrător în procesul de producție, prin care se creează produsul folosit pentru întreținerea lui și a familiei sale. 7 a (Îlv) A fi ~ A trebui. 8 a Care se produce sau decurge în mod inevitabil, necondiționat din... 9 a Care nu poate fi înlăturat Si: (asr) neapărat. 10 a (Îlav) În mod ~ Obligatoriu. 11 a (Îs) Strictul ~ Cantitate minimă din ceva indispensabilă pentru un anumit scop. 12 a (Spc; îas) Cantitate de alimente, îmbrăcăminte, indispensabile pentru un trai decent. 13 sn (Lsg; udp „de”) Ceea ce este trebuincios într-un anumit scop. 14 sn (Spc) Trusă care cuprinde obiectele trebuitoare pentru executarea anumitor activități. 15 sn (Pex) Obiecte cuprinse într-o astfel de trusă. 16 a Care nu poate să nu existe sau să nu se întâmple în condițiile date. corectată

NECESÁR, -Ă, necesari, -e, adj. 1. De care este nevoie, de care nu se poate lipsi cineva; indispensabil, trebuincios. ♦ Strictul necesar = cantitate minimă (din ceva), indispensabilă pentru un anumit scop. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este (neapărat) trebuincios la ceva. Necesarul de semințe. 2. Care nu poate să nu existe sau să nu se întâmple (în condiții date). – Din fr. nécessaire, lat. necessarius, it. necessario.

NECESÁR, -Ă, necesari, -e, adj. 1. De care este nevoie, de care nu se poate lipsi cineva; indispensabil, trebuincios. ◊ Strictul necesar = cantitate minimă (din ceva), indispensabilă pentru un anumit scop. Muncă necesară = parte a muncii depuse de lucrător în procesul de producție, prin care se creează produsul folosit pentru întreținerea sa și a familiei sale. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este (neapărat) trebuincios la ceva. Necesarul de semințe. 2. Care nu poate să nu existe sau să nu se întâmple (în condiții date). – Din fr. nécessaire, lat. necessarius, it. necessario.

NECESÁR, -Ă, necesari, -e, adj. De care este (neapărată) nevoie, de care nu ne putem lipsi; trebuitor, trebuincios, indispensabil. Nu poți cionti dintr-o ființă vie organele absolut necesare vieții. CARAGIALE, N. F. 26. Puturăm să cumpărăm cele necesare pentru mîncare, adică pîine, brînză și struguri. BOLINTINEANU, O. 265. Dacă în adevăr concursul meu vă este necesar, vi-l promit din toată inima. ALECSANDRI, S. 33. ◊ Strictul necesar = cantitate minimă (din ceva) indispensabilă pentru un anumit scop. (În economia capitalistă) Muncă necesară (spre deosebire de supramuncă) = munca prin care muncitorul salariat reproduce valoarea forței sale de muncă. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este trebuincios la ceva. Necesarul de semințe. ▭ (În forma necesariu) Veni aici cu mulțime de vesminte... cizme lungi și alte necesarii. BOLINTINEANU, O. 268. – Variantă: necesáriu, -ie adj.

NECESÁR, -Ă adj. Care nu poate lipsi; trebuincios, indispensabil. // s.n. Ceea ce este absolut trebuincios pentru ceva. [Cf. fr. nécessaire, it. necessario, lat. necessarius].

NECESÁR, -Ă I. adj. care nu poate lipsi; trebuincios, indispensabil. ♦ strictul ~ = cantitatea minimă din ceva, indispensabilă pentru un anumit scop. II. s. n. ceea ce este absolut trebuincios pentru ceva. (< fr. nécessaire, lat. necessarius)

NECESÁR ~ă (~i, ~e) și substantival Care este de trebuință; care nu poate lipsi; trebuincios. Mijloace ~e. * Strictul ~ minimum absolut trebuincios. /<fr. nécessaire, lat. necessarius, it. necessario

necesar a. 1. trebuincios, de care cineva nu se poate lipsi: respirațiunea e necesară vieții; 2. în filozofie, se zice de ceeace nu poate a nu fi: căldura e efectul necesar al focului. ║ n. 1. ceeace e indispensabil pentru traiu: îi lipsește necesarul; 2. cutie sau lădiță pentru lucruri necesare: un necesar de piele (după fr. nécessaire).

* necesár, -ă adj. (lat. necessarius). Trebuincĭos, de nevoĭe, de care aĭ necesitate: armele-s necesare soldatuluĭ la (saŭ în) luptă, cleĭu e necesar la lipit. Care trebuĭe numaĭ de cît să existe orĭ să se întîmple: adevărurile necesare ale rațiuniĭ, căldura e efectu necesar al foculuĭ. Foarte folositor: acest soldat s’a făcut necesar regimentuluĭ. S.n. Ceĭa ce e indispensabil viețiĭ. Strictu necesar, lucrurĭ absolut necesare viețiĭ saŭ altuĭ scop. S.n., pl. e (după fr. nécessaire). Cutie cu unelte necesare maĭ ales la cusut (V. bisactea). Adv. În mod necesar, numaĭ de cît.

necesariu, ~ie a, sn vz necesar

neceser, ~ă a, sn vz necesar

NECESÁRIU, -IE adj. v. necesar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

necesár1 adj. m., pl. necesári; f. necesáră, pl. necesáre

necesár adj. m., pl. necesári; f. sg. necesáră, pl. necesáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NECESÁR adj. 1. v. indispensabil. 2. v. neapărat. 3. v. trebuincios. 4. v. util.

NECESAR adj. 1. indispensabil, neapărat, nedispensabil, vital. (Condiții ~ pentru viață.) 2. neapărat, obligatoriu. (Lucruri de ~ trebuință.) 3. cerut, cuvenit, trebuincios, trebuitor, (pop.) cuviincios, (înv.) recerut. (A făcut toate lucrurile ~ pentru...) 4. folositor, trebuincios, util, (rar) trebuitor, (înv.) trebnic. (O muncă ~.)

Necesar ≠ inutil, nenecesar, netrebuincios

Intrare: necesar
necesar adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • necesar
  • necesarul
  • necesaru‑
  • necesa
  • necesara
plural
  • necesari
  • necesarii
  • necesare
  • necesarele
genitiv-dativ singular
  • necesar
  • necesarului
  • necesare
  • necesarei
plural
  • necesari
  • necesarilor
  • necesare
  • necesarelor
vocativ singular
plural
necesariu adjectiv
adjectiv (A109)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • necesariu
  • necesariul
  • necesarie
  • necesaria
plural
  • necesarii
  • necesariii
  • necesarii
  • necesariile
genitiv-dativ singular
  • necesariu
  • necesariului
  • necesarii
  • necesariei
plural
  • necesarii
  • necesariilor
  • necesarii
  • necesariilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

necesar necesariu

  • 1. De care este nevoie, de care nu se poate lipsi cineva.
    exemple
    • Nu poți cionti dintr-o ființă vie organele absolut necesare vieții. CARAGIALE, N. F. 26.
      surse: DLRLC
    • Puturăm să cumpărăm cele necesare pentru mîncare, adică pîine, brînză și struguri. BOLINTINEANU, O. 265.
      surse: DLRLC
    • Dacă în adevăr concursul meu vă este necesar, vi-l promit din toată inima. ALECSANDRI, S. 33.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Strictul necesar = cantitate minimă (din ceva), indispensabilă pentru un anumit scop.
      surse: DEX '09 DLRLC MDN '00
    • 1.2. Muncă necesară = parte a muncii depuse de lucrător în procesul de producție, prin care se creează produsul folosit pentru întreținerea sa și a familiei sale.
      surse: DEX '98 DLRLC
    • 1.3. (și) substantivat neutru (numai) singular Ceea ce este (neapărat) trebuincios la ceva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
      exemple
      • Necesarul de semințe.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • Veni aici cu mulțime de vesminte... cizme lungi și alte necesarii. BOLINTINEANU, O. 268.
        surse: DLRLC
  • 2. Care nu poate să nu existe sau să nu se întâmple (în condiții date).
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie: