11 definiții pentru trebuincios


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TREBUINCIÓS, -OÁSĂ, trebuincioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Necesar, folositor, util, de trebuință, trebuitor. [Pr.: -bu-in-] – Trebuință + suf. -ios.

trebuincios, ~oa a [At: BIBLIA (1688), 3/13 / P: ~bu-i~ / Pl: ~oși, ~oase / E: trebuință + -ios] 1 Care este necesar Si: (pop) trebuitor, (înv) trebuie2 (12). 2 Care este util Si: folositor. 3 (Îvr; d. vremuri) De nevoie.

TREBUINCIÓS, -OÁSĂ, trebuincioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Necesar, folositor, util, de trebuință, trebuitor. [Pr.: bu-in-] – Trebuință + suf. -ios.

TREBUINCIÓS, -OÁSĂ, trebuincioși, -oase, adj. (Astăzi rar) Folositor, necesar, util; de trebuință. Se hotărîse chiar să spună preotului că e nedrept cu Ion, dar niciodată nu găsise... curajul trebuincios. REBREANU, I. 108. Își luară și uneltele trebuincioase. ISPIRESCU, L. 372. S-au frînt cele mai trebuincioase catarguri. DRĂGHICI, R. 25. ◊ (Substantivat, neobișnuit) Nici un product nu putea să iasă din țară pînă mai întîi nu se aproviziona toate shaturile cu trebuincioasele garnizoanelor și locuitorilor cetăților dunărene. GHICA, S. V.

TREBUINCIÓS ~oásă (~óși, ~oáse) Care este de trebuință; folositor; util. [Sil. -bu-in-] /trebuință + suf. ~os

trebuincĭós, -oásă adj. (d. trebuință). Necesar, folositor, care trebuĭe: cuțitu e trebuincĭos la tăĭat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

trebuinciós (-bu-in-) adj. m., pl. trebuincióși; f. trebuincioásă, pl. trebuincioáse

trebuinciós adj. m., pl. trebuincióși; f. sg. trebuincioásă, pl. trebuincioáse,


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TREBUINCIÓS adj. 1. v. util. 2. cerut, cuvenit, necesar, trebuitor, (pop.) cuviincios, (înv.) recerut. (A făcut toate lucrurile ~oase pentru...)

TREBUINCIOS adj. 1. folositor, necesar, util, (rar) trebuitor, (înv.) trebnic. (O muncă ~.) 2. cerut, cuvenit, necesar, trebuitor, (pop.) cuviincios, (înv.) recerut. (A făcut toate lucrurile ~ pentru...)

Intrare: trebuincios
trebuincios adjectiv
  • silabație: tre-bu-in-cios
adjectiv (A51)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trebuincios
  • trebuinciosul
  • trebuinciosu‑
  • trebuincioa
  • trebuincioasa
plural
  • trebuincioși
  • trebuincioșii
  • trebuincioase
  • trebuincioasele
genitiv-dativ singular
  • trebuincios
  • trebuinciosului
  • trebuincioase
  • trebuincioasei
plural
  • trebuincioși
  • trebuincioșilor
  • trebuincioase
  • trebuincioaselor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

trebuincios

  • 1. adesea adverbial De trebuință.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: folositor necesar trebuitor util 4 exemple
    exemple
    • Se hotărîse chiar să spună preotului că e nedrept cu Ion, dar niciodată nu găsise... curajul trebuincios. REBREANU, I. 108.
      surse: DLRLC
    • Își luară și uneltele trebuincioase. ISPIRESCU, L. 372.
      surse: DLRLC
    • S-au frînt cele mai trebuincioase catarguri. DRĂGHICI, R. 25.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat neobișnuit Nici un product nu putea să iasă din țară pînă mai întîi nu se aproviziona toate shaturile cu trebuincioasele garnizoanelor și locuitorilor cetăților dunărene. GHICA, S. V.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Trebuință + sufix -ios.
    surse: DEX '98 DEX '09