18 definiții pentru năduf năduh năduv


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂDÚF, (3) nădufuri, s. n. (Pop.) 1. Senzație de greutate în respirație, care constituie simptomul mai multor boli; sufocare, înecăciune; spec. astmă. 2. Căldură mare, înăbușitoare; caniculă, arșiță, zăpușeală. 3. Supărare, necaz, ciudă, mânie. [Var.: (reg.) nădúh s. n.] – Din sl. *naduch.

NĂDÚF, (3) nădufuri, s. n. (Pop.) 1. Senzație de greutate în respirație, care constituie simptomul mai multor boli; sufocare, înecăciune; spec. astmă. 2. Căldură mare, înăbușitoare; caniculă, arșiță, zăpușeală. 3. Supărare, necaz, ciudă, mânie. [Var.: (reg.) nădúh s. n.] – Din sl. *naduch.

năduf sn [At: VARLAAM, C. 320 / V: (îrg) năduh, năduv, (îrg) naduv / Pl: ~uri / E: slv *надоухъ] 1 (Pop) Senzație de greutate în respirație, care constituie simptomul mai multor boli Si: dispnee, sufocare (pop), înecăciune. 2 (Med; spc) Astm. 3 (Mdv; reg) Emfizem pulmonar la cai. 4 (Pop) Căldură mare, înnăbușitoare Si: arșiță, caniculă, (pop) nădușeală (2), zăduf, zăpușeală. 5 Aer înnăbușitor, viciat, insuficient. 6 Senzație pe care o simte cineva când sunt călduri mari sau aer viciat, insuficient. 7 (Reg) Sudoare. 8 (Pfm) Supărare. 9 (Pfm) Ciudă. 10 (Pfm) Enervare. 11 (Pfm) Mânie. 12 (Îe) A-și vărsa ~ul (pe cineva) A-și manifesta supărarea față de cineva.

NĂDÚF, (3) nădufuri, s. n. (Popular) 1. Senzație de apăsare, de greutate în respirație, care constituie simptomul mai multor boli; sufocare, înecăciune; astmă. Un necaz mare îi înăbușea inima ca un năduf. REBREANU, R. II 262. Inima nu-i mai bătea și năduful îl lăsase, nici el nu știa cînd. ARDELEANU, D. 250. 2. Căldură înăbușitoare; zăpușeală, zăduf. Minune de timp, după năduful de peste zi. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 292. Omul la vînătoare, fie pe ger și ninsoare, fie pe năduf de soare, nici nu prinde veste că ce timp mai este. ODOBESCU, S. III 197. 3. Ciudă, necaz, supărare, mînie. Iordache suflă pe nări cu năduf. DUMITRIU, N. 61. Oftă cu năduf și începu să strîngă masa, cu mișcări smuncite. SADOVEANU, B. 62. «Răbdare și tact!» oftă din nou Stroe Vardaru, biruindu-și năduful. C. PETRESCU, A. R. 17. – Variante: (regional) nădúh (SADOVEANU, O. III 112, CREANGĂ, A. 66), nădúv (CONTEMPORANUL, VI 99) s. n.

NĂDÚF ~uri n. pop. 1) Stare atmosferică ce se caracterizează prin temperatura înaltă și sufocantă a aerului; căldură înăbușitoare; nădușeală; zăduf; zăpușeală. 2) Senzație de sufocare pe care o simte cineva în cazul unor boli. 3) Supărare amestecată cu părere de rău sau cu invidie. * A fi plin de ~ a fi foarte supărat. A-și vărsa ~ul a-și spune necazul. /<sl. naduch

năduf n. 1. sufocare, asfixie din aer veninos; 2. astm: tuse cu năduf; 3. căldură excesivă; 4. Mold. (năduh) amar, necaz: zise plin de năduh CR. [Slovean NEDUH, astm].

nădúf n., pl. urĭ (sîrb. neduh, vsl. *neduhŭ, năduh, astmă, d. duhŭ, duh. V. pre-, pro- și ză-duf, văz-duh). O presiune, atmosferă sufocantă, înăbușeală. Astmă (la caĭ) tecnafes. Enfizemă pulmonară.

NĂDÚH s. n. v. năduf.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

nădúf (pop.) s. n., (supărări) pl. nădúfuri

nădúf s. n., (supărări) pl. nădúfuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NĂDÚF s. v. apă, astmă, ciudă, coada-vacii, dispnee, enervare, furie, gelozie, invidie, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritație, înecăciune, înnădușeală, înverșunare, jale, mânie, nădușeală, necaz, nervozitate, pică, pizmă, pornire, ranchiună, salvie, sudoare, sufocare, supărare, surescitabilitate, surescitare, transpirație.

NĂDUF s. arșiță, caniculă, călduri (pl.), dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, nădușeală, pîrjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală, (livr.) torpoare, (pop.) arsură, vipie, (reg.) buhoare, cocăt, crăpat, năplăială, pîclă, prepăt, prigoare, puhăială, zăpuc, (prin Ban.) arsoare, (Ban. și Transilv.) friptoare, (prin Olt.) japsă, (Ban.) pripeală, (înv.) ars, pripec, (fig.) cuptor, jar. (~ zilelor de vară.)

năduf s. v. APĂ. ASTMĂ. CIUDĂ. COADA-VACII. DISPNEE. ENERVARE. FURIE. GELOZIE. INVIDIE. IRASCIBILITATE. IRITABILITATE. IRITARE. IRITAȚIE. ÎNECĂCIUNE. ÎNNĂDUȘEALĂ. ÎNVERȘUNARE. JALE. MÎNIE. NĂDUȘEALĂ. NECAZ. NERVOZITATE. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. RANCHIUNĂ. SALVIE. SUDOARE. SUFOCARE. SUPĂRARE. SURESCITABILITATE. SURESCITARE. TRANSPIRAȚIE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

nădúf (nădúfuri), s. n.1. Sufocare, greutate la respirat. – 2. Zăpușeală. – Var. (înv.) năduh. Sb. neduh, slov., rut. naduha (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 104; Conev 91; Vasmer, II, 209), cf. rus. nedug „suferință” și duh.Der. (î)năduși, vb. (a transpira, a asuda; refl., a se sufoca); nădușeală, s. f. (sudoare, transpirație; asfixie); nădușitor, adj. (care te face să transpiri); nată, s. f. (Trans., înv., răceală, guturai), din mag. mátha < slov. nadiha (Cihac, II, 517).

Intrare: năduf
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năduf
  • năduful
  • nădufu‑
plural
  • nădufuri
  • nădufurile
genitiv-dativ singular
  • năduf
  • nădufului
plural
  • nădufuri
  • nădufurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năduh
  • năduhul
  • năduhu‑
plural
  • năduhuri
  • năduhurile
genitiv-dativ singular
  • năduh
  • năduhului
plural
  • năduhuri
  • năduhurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năduv
  • năduvul
  • năduvu‑
plural
  • năduvuri
  • năduvurile
genitiv-dativ singular
  • năduv
  • năduvului
plural
  • năduvuri
  • năduvurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

năduf năduh năduv popular

  • 1. (numai) singular Senzație de greutate în respirație, care constituie simptomul mai multor boli.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: sufocare înecăciune 2 exemple
    exemple
    • Un necaz mare îi înăbușea inima ca un năduf. REBREANU, R. II 262.
      surse: DLRLC
    • Inima nu-i mai bătea și năduful îl lăsase, nici el nu știa cînd. ARDELEANU, D. 250.
      surse: DLRLC
  • 2. (numai) singular Căldură mare, înăbușitoare.
    exemple
    • Minune de timp, după năduful de peste zi. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 292.
      surse: DLRLC
    • Omul la vînătoare, fie pe ger și ninsoare, fie pe năduf de soare, nici nu prinde veste că ce timp mai este. ODOBESCU, S. III 197.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Iordache suflă pe nări cu năduf. DUMITRIU, N. 61.
      surse: DLRLC
    • Oftă cu năduf și începu să strîngă masa, cu mișcări smuncite. SADOVEANU, B. 62.
      surse: DLRLC
    • «Răbdare și tact!» oftă din nou Stroe Vardaru, biruindu-și năduful. C. PETRESCU, A. R. 17.
      surse: DLRLC

etimologie: