MUȚENIE, muțenii, s. f. 1. Stare a celui mut, lipsă a capacității de a vorbi; mutism, muție. 2. Tăcere, liniște deplină. [Pr.: -ni-e] – Mut + suf. -enie.

muțenie sf [At: ALECSANDRI, ap. DDRF / Pl: ~ii / E: mut + -enie] 1 Stare a celui mut Si: mutism, (rar) muție (1), (reg) muțeală, muțitură (1). 2 Incapacitate de a vorbi Si: (rar) muție (2), muțitură (2). 3 Stare a celui care, într-o anumită împrejurare, tace cu încăpățânare. 4 Lipsă totală de zgomot, de mișcare, de viață Si: liniște, tăcere, (rar) muție (3).

MUȚENIE, muțenii, s. f. 1. Stare a celui mut, lipsă a capacității de a vorbi; mutism, muție. 2. Tăcere, liniște deplină. – Mut + suf. -enie.

MUȚENIE s. f. 1. Starea celui mut, lipsa capacității de a vorbi. 2. Tăcere. Vorbea repede, ca și cum tot ce adunase într-o viață de muțenie trebuia spus acum. DUMITRIU, V. L. 83. Eu am canon muțenia, el singurătatea. SADOVEANU, Z. C. 292. O muțenie nesfîrșită stăpînea zările. ANGHEL-IOSIF, C. L. 23.

MUȚENIE f. 1) Stare a celui mut. 2) fig. Liniște totală; tăcere deplină. /mut + suf. ~enie

muțenie f. 1. starea celui mut; 2. fig. tăcere: în muțenia odăilor AL.

muțénie f. (d. mut). Starea omuluĭ mut. Fig. Mare liniște: muțenia becĭuluĭ. Tăcere indiferentă, mutizm. – Muțenia e o infirmitate legată de surzenie, al căreĭ rezultat este. Rare orĭ muțenia e cauzată de defectele organelor vocale. De ordinar, mutu nu vorbește fiind-că n’a auzit nicĭodată vorbindu-se. Abatele Francez de l’Épée († 1789) și continuatoru opereĭ lui, abatele Sicard († 1822), aŭ inventat un alfabet compus din semne făcute din degete, pin care se poate vorbi cu surdo-muțiĭ. Chear și mișcările buzelor și ale fețeĭ contribue a-ĭ face pe surdo-muțĭ să te înțeleagă și a-ĭ face să pronunțe sunete, deși nu le aud.

!muțenie (desp. -ni-e) s. f., art. muțenia (desp. -ni-a), g.-d. art. muțeniei

!muțenie (-ni-e) s. f., art. muțenia (-ni-a), g.-d. art. muțeniei; pl. muțenii, art. muțeniile (-ni-i-)

muțenie s. f. (sil. -ni-e), art. muțenia (sil. -ni-a), g.-d. art. muțeniei; pl. muțenii

MUȚENIE s. 1. v. mutitate. 2. mutism, tăcere, (rar) muție, (reg.) muțeală, muțitură. (Nu ieșea din ~ lui.)

MUȚENIE s. mutism, tăcere, (rar) muție, (reg.) muțeală, muțitură. (Nu ieșea din ~ lui.)

Muțenie ≠ gălăgie