MUȚENIE s. f. 1. Starea celui mut, lipsa capacității de a vorbi. 2. Tăcere. Vorbea repede, ca și cum tot ce adunase într-o viață de muțenie trebuia spus acum. DUMITRIU, V. L. 83. Eu am canon muțenia, el singurătatea. SADOVEANU, Z. C. 292. O muțenie nesfîrșită stăpînea zările. ANGHEL-IOSIF, C. L. 23.