19 definiții pentru mojic (s.m.) mujic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

mojic, ~ă s, a [At: (a. 1648) GCR I, 133/2 / V: muj~ / Vc și: (reg) mojice / Pl: ~ici, ~ice / E: rs мужик] 1 smf (Îvr) Țăran. 2 sm (Înv; pex) Om de rând, care nu facea parte din cinurile boierești. 3-4 smf, a (Persoană) lipsită de educație, de maniere Si: bădăran, mitocan. 5 sm (Liv; îf mujic) Țăran rus înainte de revoluția rusă din octombrie 1917.

MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat țăranilor ruși înainte de Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

MOJÍC, -Ă, mojici, -e, s. m. și f. 1. Persoană rău crescută, obraznică, impertinentă; bădăran. Era mojic Busuioc, cînd îi sărea țandăra. SLAVICI, O. I 257. Dar ce nevoie mare este, să înțelegi tu, mojicule! CREANGĂ, A. 155. 2. (Învechit și arhaizant) Om simplu, de rînd, țăran. Au stat mojicii la un loc cu boierii. SADOVEANU, O. I 4. – Variantă: mújic, -ă (NEGRUZZI, S. II 229) s. m. și f.

MOJÍC ~că (~ci, ~ce) m. și f. 1) Persoană care vădește lipsă de educație; om cu apucături grosolane; mârlan; mahalagiu; bădăran; mitocan. 2) înv. Om de rând. /<rus. mužik

MOJIC s.m. (Mold., ȚR) Țăran; om de rînd. A: Au omorît pe toți îți îl știa că iaste din mojici născut. CANTEMIR, HR. Și-i sărăciră de rămasără cum le-u fostu postrigul, mojici. NECULCE. Trecea pe lîngă dînsul ca pe lîngă un mojic sau și nebun. 1, 17r; cf. M. COSTIN: PSEUDO- MUSTE; AETHIOPICA; B 1774, 1r, 5r, 23v; B 1775, 60v, 76v; B 1779, 34r, 35v, 46v; E 1779, 9r. B: Pre toți îi dărui cu daruri cîți era sveatnici ai săi și cîți era cu boierii, și cîți era oameni de oaste și cîți era mojici și proști. VI 1673, 14r. Cu mulțimea mojicilor ce-i scotea fără voia lor înaintea imbrihorului. . . au făcut de au perit Costandin-Vodă, IST. ȚR; cf. LEX., 195r; LEX. 1683, 38v, 51r; BIBLIA (1688); R. POPESCU; VI 1745, 417v/col. I. // C: Pe toți-i cinsti cu-daruri, cîți era sveatnicii lui. . . și cîți era de cei proști (mojici). N. TEST. (1648). Etimologie: rus. mužik.

mojic a. foarte grosolan. ║ m. 1. țărănoiu; 2. om brutal și obraznic. [Rus. MUJIKŬ, țăran, bădăran].

mojíc, -ă adj. și s. (rus. mužik, țăran, țopîrlan, pol. mužyk, d. vsl. monžikŭ, d. monžĭ, bărbat, om). Fam. Om din clasa de jos (de la oraș orĭ de la sat), țopîrlan, mitocan, modoran: un mojic. Prost crescut, fără educațiune (indiferent din ce clasă socĭală ar fi): un om mojic. Adv. Ca mojicu: s’a purtat foarte mojic. Prov. Apa trage la matcă, și mojicu la treaptă, omu fără educațiune, tot prost se poartă, orĭ-ce ĭ-aĭ face.

MUJÍC, -Ă s. m. și f. v. mojic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojíc s. m., adj. m., pl. mojíci; f. sg. mojícă, g.-d. art. mojícei, pl. mojíce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MOJÍC adj., s. 1. adj., s. v. mitocan. 2. adj. v. mitocănesc.

MOJIC adj., s. 1. adj., s. bădăran, grosolan, mitocan, mîrlan, mîrlănoi, mocofan, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopîrlan, vulgar, (pop.) mocan, mocîrțan, modîrlan, pădureț, rîtan, țopîrcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modîrlău, modoran, mogîldan, necunoscător, negîndit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.) 2. adj. bădărănesc, grosolan, mahalagesc, mitocănesc, mîrlănesc, mojicesc, nepoliticos, ordinar, țopesc, țopîrlănesc, vulgar, (rar) mojicos, (fig.) necioplit. (O comportare ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mojíc (mojíci), s. m.1. Țăran, om simplu. – 2. Bădăran, țopîrlan. – 3. (Adj.) Josnic, obraznic, nerușinat. Rut., rus. mužik (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 201), cf. pol. muzyk, ceh. muzik. Este dubletul lui mujic, s. m. (țăran rus), cultism din sec. XIX. Der. mojicesc, adj. (grosolan); mojicește, adv. (cu mojicie); mojicie, s. f. (grosolănie, obrăznicie); mojicime, s. f. (țărănime, plebe); mojicos, adj. (țărănesc).

Intrare: mojic (s.m.)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mojic
  • mojicul
  • mojicu‑
plural
  • mojici
  • mojicii
genitiv-dativ singular
  • mojic
  • mojicului
plural
  • mojici
  • mojicilor
vocativ singular
  • mojicule
  • mojice
plural
  • mojicilor
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mujic
  • mujicul
  • mujicu‑
plural
  • mujici
  • mujicii
genitiv-dativ singular
  • mujic
  • mujicului
plural
  • mujici
  • mujicilor
vocativ singular
  • mujicule
  • mujice
plural
  • mujicilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mojic, -ă (persoană) mojică mujic mujică

etimologie: