MOFT s. n. (Familiar; de obicei la pl.) 1. Lucru lipsit de însemnătate, de seriozitate sau de valoare; nimic, fleac, bagatelă; lucru de prisos. „Mofturi” este în de aproape înrudire cu numele ce ne-am permis noi a-l aplica de la început acelor articole. MAIORESCU, CR. II, 36. Ce să mai căutăm la comediile alea nemțești, niște mofturi; dăm parale și nu înțelegem nimica. CARAGIALE, O. VI, 6, cf. id. ib. 87, 211. Cînd. . . cineva. . . își nălucește ceva, noi zicem că bate cîmpii. . ., iar lucrurilor spuse de dînsul le zicem că sînt mofturi, fleacuri sau nimicuri. ISPIRESCU, U. 126. Văzînd hîrtia, Ion mai șovăi o clipă, dar totuși iscăli, gîndindu-se că asta-i un moft. REBREANU, I. 435, cf. 88. Domnule ministru. . . – Ce-s mofturile astea ? De cînd am devenit pentru tine „domnule ministru” ?PETRESCU, C. V. 103, cf. 107, DEMETRIUS, C. 42. Trebuie să fie un nimic, un moft. BARA, I. 180. Am uitat și de cărți și de pian și de toate mofturile. V. ROM. septembrie 1954, 43. ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Femeie proastă ! Una mai proastă ca alta. Pînă și moftul ăsta de Irina. DAVIDOGLU, M. 69. ◊ E x p r. A umbla cu mofturi = a invoca diverse pretexte (pentru a se eschiva de la o obligație). Ce-mi umblați mie cu mofturi și acadele patriotice ? REBREANU, R. II, 183. (Neobișnuit) Pe mofturi = prin artificii menite să inducă în eroare, prin tertipuri. La teatru, amîndoi merg cîteodată la galerie cu un singur franc: unul plătește, iar celălalt intră pe mofturi, cu contramarca aceluiași bilet. CARAGIALE, O. I, 304. 2. (La pl., adesea construit cu verbul „a face”) Capricii, toane, nazuri, fasoane. Zice că cei mulți și cele multe se duc numai așa, de moft, ca să se vază. MILLO, ap. ȘIO II_I, 262. Lasă mofturile. . . Mie așa-mi placi. DELAVRANCEA, O. II, 281. Iar de atunci, fasoane și mofturi, și eu nu mai îndrăznesc să-i fac nimic, căci sînt laș. REBREANU, NUV. 8. [Calul] mă poartă, fără mofturi și cu ușurință, pe drumuri, pe dealuri și prin rîpi. SADOVEANU, O. VII, 300. Cînd faci bărbaților semne, nu mai face pe urmă atîtea mofturi. CAMIL PETRESCU, T. II, 34. Faceți mofturi ? Știți voi ce e mirodenia ? CĂLINESCU, E. O. II, 94. Acum, fiindcă ai dat poate de bani, îmi plătești cu mofturi ? id. ib. 307. Carnea pe alese și măruntaiele aveau mușteriii lor procopsiți, care își trimiteau slugile s-o ia cu mofturi multe, fiindcă și stăpînii se arătau mofturoși. PAS, L. I, 71. Pe deasupra mai făcea și mofturi, că nu vrea să candideze. VORNIC, P. 161, cf. ALR II 3 714/105. – Pl.: mofturi. – Și: (regional) muft s. n. ALR II 3 714/105. – Din tc. müft.