Definiția cu ID-ul 919363:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MINÚNE, minuni, s. f. 1. Pretins fenomen supranatural care în credințele mistice e atribuit intervenției unei forțe divine; miracol. Parcă aștepta ca acolo, pe dealul din zare... să se întîmple o minune. DUMITRIU, P. E. 58. Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face. ALEXANDRESCU, P. 130. Taina s-o istorisim, Minunea s-o povestim. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o dată, pe neașteptate, ca și cum s-ar fi întîmplat o minune. Un oraș nou răsare ca prin minune pe apă, alături de cel vechi de pe uscat. BART, E. 330. Atunci ca prin minune se și trezește Ivan la poarta raiului! CREANGĂ, P. 307. 2. Lucru uimitor, neobișnuit, extraordinar, care umple de mirare; minunăție, ciudățenie. Văzînd și această mare minune, fuga la stăpînă-sa și-i spune că femeia cea de ieri are acum o vîrtelniță de aur, care deapănă singură. CREANGĂ, P. 98. Nu simțiți că-n proaste lucruri voi vedeți numai minuni? EMINESCU, O. I 157. Fă în viață o minune Hotărîndu-te a-mi spune Adevăr neprelucrat. ALECSANDRI, P. I 211. Cele șapte minuni ale lumii = nume dat unor monumente din vechime cunoscute și admirate de lumea întreagă pentru măreția lor. Voi ați văzut... Una din cele șapte minuni, milenarul zid chinezesc. BOUREANU, S. P. 10. A opta minune a lumii, se spune (de obicei ironic) despre un lucru care provoacă admirație sau uimire. ◊ Expr. A face minuni = a) (determinat prin «de vitejie», «de bravură» etc.) a face ceva uimitor, greu de îndeplinit, a se distinge prin fapte strălucite. L-am văzut cu ochii mei făcînd minuni de vitejie. ALECSANDRI, T. II 14. Romînii făcuseră minuni de vitejie și dovediseră cît de puternică este nația cea mai mică cînd se luptă pentru libertatea sa. BĂLCESCU, O. I 194; b) a produce un efect foarte bun. Medicamentul acesta face minuni. Mare minune (sau minune mare), exclamație care exprimă uimire, admirație etc. Și atunci, minune mare! numai iaca au și început a curge furnicele cu droaia, cîtă pulbere și spuză, cîtă frunză și iarbă. CREANGĂ, P. 264. Mare minune!... Da bine, cum de vă găsiți amîndoi în catrințe? ALECSANDRI, T. I 269. Mare minuni să... = m-aș mira să..., sînt aproape sigur că nu... Mare minune să vină el acum. (Rar) De-a (sau regional d-a) minune = iacă numai așa, ca o încercare, să vedem ce-o să se întîmple. D-a minune, ia să vedem unde are să se mai ascunză. ISPIRESCU, L. 46. A se face de minune = a ieși din comun; a se face de rîs, a produce uimire. 3. Lucru foarte frumos, încîntător, care produce admirație. Noi știm că-n lume-i o putere Ce schimbă oameni și destin Dezvăluind privirii noastre Minunea vremilor ce vin. FRUNZĂ, Z. 45. Mărie, a grăit el, minunile sînt ale nopții și, la lumina zilei, se dovedesc a nu mai fi minuni. SADOVEANU, N. P. 42. Șorț cu flori, minune mare. COȘBUC, P. I 103. ◊ (Repetat la genitiv, cu valoare de superlativ) Împăratul nu mai putu de bucurie cînd văzu că fiul său cel mai mic îi aduce în casă minunea minunilor. ISPIRESCU, E. 38. ◊ De minune = a) (loc. adv.) foarte bine, foarte tare, admirabil. Toate au avut preț și s-au vîndut de minune. GALACTION, O. I 261. Privirea, gesturile, toată ființa ei aveau un aer ștrengăresc, care-o prindea de minune. VLAHUȚĂ, O. A. III 34. Îi picase lui moș Nichifor două iepușoare, care mergeau de minune la drum. CREANGĂ, P. 109. Vîntul bate de minune! ODOBESCU, S. I 87; b) (loc. adj.) foarte frumos. Păsărică, spune, spune Cea poveste de minune! ALECSANDRI, P. II 176. Tu atît de negru, el atît de alb: era un contrast de minune. NEGRUZZI, S. I 40. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» atribuie acestora însușiri superlative) Lumea privea pe postelnicul Zimbolici ca pe un model de bărbat, și pe dînsa ca pe o minune de soție. NEGRUZZI, S. I 73.