17 definiții pentru mărturisire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mărturisire sf [At: CHEIA ÎN. 1v/15 / Pl: ~ri / E: mărturisi] 1 (înv) Propovăduire a unei credințe, a unei învățături morale Si: (înv) mărturisit1 (1), măirturisitură (1). 2 Afirmare a unor convingeri, opinii, sentimente etc. Si: mărturiseală (1), mărturisit1 (2). 3 (Spc) Declarație făcută în fața unei instanțe de judecată, de cercetare etc. Si: depoziție, mărturisit1 (3). 4 (Pex) Confirmare, adeverire a unui fapt săvârșit, văzut sau auzit de cineva Si: (înv) mărturisit1 (4), măirturisitură (2), mărturiseală (2). 5 (Ccr) Act, document care conține o declarație, o depoziție etc. 6 Probă. 7 Indiciu. 8 (Îvr) Mărturie (17). 9 (Trs; lpl) Anunț, înștiințare publică făcută de preot în biserică, prin care se aduce la cunoștința poporului adunat logodna a doi tineri Si: strigări, vestiri Vz mărturie (19). 10 (înv) Putere de a recunoaște săvârșirea unei fapte rele. 11 (Bis) Spovedanie. 12 (Mpl) Destăinuire.

MĂRTURISÍRE, mărturisiri, s. f. Faptul de a (se) mărturisi; mărturie. 1. Afirmare, susținere. ♦ Spec. Declarație făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre faptele pe care le-a săvârșit. 2. Destăinuire, confidență. 3. Spovedanie. – V. mărturisi.

MĂRTURISÍRE, mărturisiri, s. f. Faptul de a (se) mărturisi; mărturie. 1. Afirmare, susținere. ♦ Spec. Depoziție făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre fapta penală sau civilă săvârșită. 2. Destăinuire, confidență. 3. Spovedanie. – V. mărturisi.

MĂRTURISÍRE, mărturisiri, s. f. 1. Faptul de a mărturisi și rezultatul lui; mărturie, declarație, recunoaștere; depoziție (judiciară). Mărturisirea unui fapt. ♦ Destăinuire, confidență, confesiune. Prietenul meu alunecă, povestind, la mărturisiri. C. PETRESCU, S. 227. Simțea că îi apasă inima și-i vin pe buze mărturisirile. BART, E. 91. 2. Spovedanie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mărturisíre s. f., g.-d. art. mărturisírii; pl. mărturisíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂRTURISÍRE s. 1. v. afirmație. 2. v. depoziție. 3. v. recunoaștere. 4. v. destăinuire. 5. v. declarație. 6. v. destăinuire. 7. v. spovedanie.

MĂRTURISÍRE s. v. predicare, propagare, propovăduire, răspândire.

MĂRTURISÍRE ~i f. 1) v. A MĂRTURISI și A SE MĂRTURISI. 2) Declarație a unui martor în fața organelor de anchetare pentru a adeveri un lucru sau pentru a susține părerile cuiva; depoziție; mărturie. 3) Comunicare a unui gând ascuns; confidență; destăinuire. 4) Ritual creștin constând în recunoașterea păcatelor spre a obține iertarea lor; spovedanie. /v. a mărturisi

mărturisire f. 1. acțiunea de a (se) mărturisi; 2. confesiune: măturisirea e una din cele șapte taine; 3. mărturisirea credinței, crezul sau simbolul credinței.

mărturisíre f. Acțiunea de a saŭ de a se mărturisi, declarațiune, confesiune.

mărturisíre s. f., g.-d. art. mărturisírii; pl. mărturisíri

MĂRTURISIRE s. 1. afirmație, cuvînt, declarație, relatare, spusă, vorbă, zisă, (livr.) aserțiune, propoziție, (astăzi rar) parolă, (înv.) voroavă, (fig.) gură. (Nu te lua după ~ lui.) 2. (JUR.) declarație, depoziție, mărturie, (rar) confesiune, (înv.) mărturisanie, tacrir. (~ unui martor în instanță.) 3. recunoaștere. (~ unei greșeli.) 4. destăinuire, dezvăluire, divulgare, împărtășire, încredințare, revelare, spovedire. (~ unui mare secret.) 5. declarație, destăinuire. (~ de dragoste.) 6. confesiune, confidență, destăinuire, dezvăluire, spovedanie, (rar) sincerități (pl.). (I-a făcut unele ~.) 7. (BIS.) spovedanie, spovedire, (înv. și pop.) spovadă, (înv. și reg.) spovedeală, (înv.) mărturisitură. (~ făcută preotului.)

mărturisire s. v. PREDICARE. PROPAGARE. PROPOVĂDUIRE. RĂSPÎNDIRE.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MĂRTURISÍRE (< mărturisi) s. f. 1. Acțiunea de a (se) mărturisi și rezultatul ei; confesiune. 2. (Dr.) a) Declarație făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre faptele pe care le-a săvârșit; b) Mijloc de probă în procesul civil constând în recunoașterea, de către una din părți, a faptelor sau împrejurărilor pe care cealaltă parte își întemeiază pretențiile sau apărările, recunoaștere de natură a produce efecte juridice împotriva autorului ei. M. poate fi judiciară (când este făcută în fața judecătorului, în cadrul procesului în care urmează a fi folosită ca probă) sau extrajudiciară (în celelalte cazuri); aceasta din urmă este admisibilă ca probă numai în cazurile în care este admisibilă și și proba cu martori. M. judiciară poate fi spontană sau poate fi provocată prin interogatoriul luat părții în instanța civilă. M. este simplă când conține o recunoaștere deplină, fără rezerve, a faptelor; este calificată când i se adaugă afirmarea unor fapte concomitente celui recunoscut, de natură a-i schimba acestuia semnificația juridică; este complexă când recunoașterii i se adaugă fapte sau împrejurări juridice ale faptului recunoscut. M. simplă și cea calificată sunt indivizibile, dar cea complexă poate fi scindată, reținându-se faptul recunoscut, dar împrejurarea ulterioară trebuie să fie dovedită (și) cu alte probe. Puterea doveditoare a m. este lăsată la aprecierea judecătorului. 3. Destăinuire, confidență. 4. (REL.) Spovedanie.

mărturisiri s. pl. v. STRIGĂRI. VESTIRI.

mărturisíre, mărturisiri s. f. 1. Faptul de a (se) mărturisi; afirmare, destăinuire, confidență. 2. Una dintre cele șapte taine creștine, prin care credinciosul, în urma mărturisirii păcatelor înaintea preotului duhovnic, obține iertarea păcatelor săvârșite după botez sau după o altă mărturisire, precum și împăcarea cu Dumnezeu și cu Biserica; spovedanie. – Din mărturisi.

Intrare: mărturisire
mărturisire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărturisire
  • mărturisirea
plural
  • mărturisiri
  • mărturisirile
genitiv-dativ singular
  • mărturisiri
  • mărturisirii
plural
  • mărturisiri
  • mărturisirilor
vocativ singular
plural