11 definiții pentru afirmare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

afirmare sf [At: BOGZA, C. O. 93 / Pl: ~mări / E: afirma] 1-2 Enunțare a existenței a ceva sau a cuiva Si: afirmație (1-2). Vz întărire, susținere, adeverire. 3-4 Declarare (făcută în mod ferm) Si: afirmație (3-4). 5 Susținere a ceva ca fiind adevărat Si: afirmație (5). 6 (Log) Enunțarea existenței unui raport dintre un subiect și predicat Si: afirmație (6). 7-8 (Log) Enunțare a ceva ca fiind adevărat sau fals Si: afirmație (7-8). 9 (Jur) Declarare a ceva în instanță Si: afirmație (9). 10 Manifestare în mod deosebit.

AFIRMÁRE, afirmări, s. f. Acțiunea de a (se) afirma și rezultatul ei. – V. afirma.

AFIRMÁRE, afirmări, s. f. Acțiunea de a (se) afirma și rezultatul ei. – V. afirma.

AFIRMÁRE, afirmări, s. f. Acțiunea de a afirma și rezultatul ei.

AFIRMÁRE, afirmări, s. f. Acțiunea de a (se) afirma și rezultatul ei.

AFIRMÁRE s.f. Acțiunea de a (se) afirma. [< afirma].

*afirmațiune f. (lat. affirmátio, -ónis). Acțiunea de a afirma. – Și -áție și -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

afirmáre s. f., g.-d. art. afirmắrii; pl. afirmắri

afirmáre s. f.,.g.-d. art. afirmării; pl. afirmări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AFIRMÁRE s. v. manifestare.

AFIRMARE s. arătare, exprimare, manifestare, (rar) manifestație. (~ dorinței cuiva.)

Intrare: afirmare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afirmare
  • afirmarea
plural
  • afirmări
  • afirmările
genitiv-dativ singular
  • afirmări
  • afirmării
plural
  • afirmări
  • afirmărilor
vocativ singular
plural

afirmare

etimologie:

  • vezi afirma
    surse: DEX '09 DEX '98 DN