18 definiții pentru măiestrie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

măiestrie1 sf [At: PSALT. HUR. 65716 / V: (pop) măistrie / Pl: ~ii / E: măiestru + -ie] 1 (Înv) Știință ascunsă. 2 (Înv) Calitate de a pătrunde tainele. 3 (Înv) Har divin. 4 (Pgn) Înțelepciune. 5 Vrăjitorie. 6 Pricepere deosebită Si: artă, dibăcie, iscusință, talent. 7 (Pex) Procedeu, îndeletnicire, profesie, domeniu de activitate care cere pricepere deosebită. 8 (Îlaj) Cu ~ Priceput. 9 Artă, pricepere cu care este realizată o lucrare. 10 (Îvp, ccr; lpl) Obiect care denotă iscusință sau meșteșug în execuție. 11 (Îvp, ccr, lpl) Unealtă, mecanism, aparat etc. ingenios Si: meșterie (4). 12 (Înv; pgn) Lucru executat de cineva. 13 (Spc) Cursă de prins animale. 14 (Înv; mpl) Uneltire.

măiestrie2 sf vz mistrie

MĂIESTRÍE, (2, 3) măiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusință deosebită; talent, dibăcie, artă. ◊ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul desăvârșirii unei opere literare sau de artă. 2. (Înv.; concr.) Lucrare, operă, creație. ♦ Lucru care denotă iscusință sau meșteșug în execuție; unealtă, instrument, aparat ingenios. 3. (Înv.) Meserie, meșteșug (care cere pricepere). – Măiestru + suf. -ie.

MĂIESTRÍE, (2, 3) măiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusință deosebită; talent, dibăcie, artă. ◊ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul desăvârșirii unei opere literare sau de artă. 2. (Înv.; concr.) Lucrare, operă, creație. ♦ Lucru care denotă iscusință sau meșteșug în execuție; unealtă, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, meșteșug (care cere pricepere). [Pr.: mă-ies-] – Măiestru + suf. -ie.

MĂIESTRÍE, (2) măiestrii, s. f. 1. Pricepere, dibăcie, iscusință deosebită. Fusese furat de măiestria sa în muncă, de siguranța cu care stăpînea motorul. MIHALE, O. 169. Eminescu valorifică cu o măiestrie nemaiîntîlnită virtualitățile estetice ale limbii romîne. ROSETTI, S. E. 54. Intriga dramei e condusă cu măiestrie. GHEREA, ST. CR. II 46. ◊ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul creației, pentru a realiza desăvîrșirea unei opere de artă. 2. (Învechit, concretizat) Lucrare, operă, creație de artă; capodoperă. Se întîmplă ca popoarele... să aibă obiecte și măiestrii păstrate din vechime. ODOBESCU, S. II 107. ♦ (Mai ales la pl.) Diferite obiecte, instrumente lucrate artistic. Ba eu, cuscră Ileană, i-oi alcătui, într-o punguță de piele, măiestriile acestea și le-a purta cu sine. SADOVEANU, N. E. 77. 3. (Învechit) Ocupație, îndeletnicire, meserie; meșteșug. Secolul al XIX-lea.. prin mecanică și prin chimie a transformat toate artele și măiestriile. GHICA, S. A. 27.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

măiestríe1 (pricepere) s. f., art. măiestría, g.-d. măiestríi, art. măiestríei

măiestríe2 (obiect, meserie) (înv.) s. f., art. măiestría, g.-d. art. măiestríei; pl. măiestríi, art. măiestríile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂIESTRÍE s. 1. artă, dibăcie, iscusință, îndemânare, meșteșug, pricepere, știință, talent. (Obiect făcut cu multă ~.) 2. v. virtuozitate.

MĂIESTRÍE s. v. complot, conjurație, conspirație, dar, descântec, farmec, favoare, grație, har, intrigă, magie, mașinație, stratagemă, subterfugiu, șiretenie, șiretlic, șmecherie, tertip, truc, uneltire, viclenie, vicleșug, vrajă, vrăjitorie.

Măiestrie ≠ neiscusință

MĂIESTRÍE ~i f. 1) Capacitate de a face totul cu ușurință și cu dibăcie; dexteritate; pricepere. 2) mai ales la pl. înv. Obiect, creație executată cu multă iscusință; creație artistică. 3) înv. Îndeletnicire bazată pe munca manuală calificată; meșteșug; meserie. [Sil. mă-ies-] /măiestru + suf. ~ie

măĭestríe f. (d. măĭestru). Abilitate, iscusință, pricepere, dibăcie: albinele fac faguriĭ cu măĭestrie. Vechĭ. Artă, meșteșug, meserie. Aparat, mașină, invențiune. (V. cursă 1). Ghicitoare. V. șmecherie.

măestrie f. 1. abilitate în execuțiune; 2. meșteșug; 3. fig. înșelăciune, viclenie.

măiestríe s. f., art. măiestría, g.-d. art. măiestríei; (obiecte, meserii) pl. măiestríi, art. măiestríile

MĂIESTRIE s. 1. artă, dibăcie, iscusință, îndemînare, meșteșug, pricepere, știință, talent. (Obiect făcut cu multă ~.) 2. virtuozitate. (Pianistul demonstrează o ~ deosebită.)

măiestrie s. v. COMPLOT. CONJURAȚIE. CONSPIRAȚIE. DAR. DESCÎNTEC. FARMEC. FAVOARE. GRAȚIE. HAR. INTRIGĂ. MAGIE. MAȘINAȚIE. STRATAGEMĂ. SUBTERFUGIU. ȘIRETENIE. ȘIRETLIC. ȘMECHERIE. TERTIP. TRUC. UNELTIRE. VICLENIE. VICLEȘUG. VRAJĂ. VRĂJITORIE.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DIVINA NATURA DEDIT AGROS, ARS HUMANA AEDIFICAVIT URBES (lat.) divina natură a dăruit ogoarele, măiestria omului a clădit orașele – M. Terentius Varro, „Res rusticae”, III, 1.

Intrare: măiestrie
măiestrie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măiestrie
  • măiestria
plural
  • măiestrii
  • măiestriile
genitiv-dativ singular
  • măiestrii
  • măiestriei
plural
  • măiestrii
  • măiestriilor
vocativ singular
plural