21 de definiții pentru meserie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MESERÍE, meserii, s. f. Profesie sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦ P. gener. Profesie (de orice fel). ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊ Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupație; preocupare. – Din mesereare (înv. „slujbă, funcție” < lat.).

meserie sf [At: GOLESCU, E. 226/23 / Pl: ~ii / E: mesereare] 1 Profesiune sau îndeletnicire care se bazează pe o muncă manuală calificată, desfășurată pentru a prelucra, a transforma diverse materiale Si: meșteșug (1), (reg) breaslă, (îrg) meșterie (1). 2 (Pop; îe) Celui cu ~ii multe casa-i este fără curte Cine se ocupă de prea multe lucruri deodată, nu realizează mare lucru. 3 (Îs) Școală de ~ii Școală în care se pregăteau muncitori calificați. 4 (Pgn) Profesiune de orice fel. 5 (Îla) De ~ Care s-a calificat sau s-a specializat într-un anumit domeniu de activitate. 6 Îndeletnicire. 7 (Îvr) Loc, atelier în care meseriașul își practică profesiunea Si: (reg) lucrătoare. 8 (Fam; cu valoare de superlativ; îe) Meserie! Se spune despre un obiect, o realizare etc. deosebite Cf marfă (16-17).

MESERÍE, meserii, s. f. Profesiune sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦ P. gener. Profesiune (de orice fel). ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊ Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupație; preocupare. – Din mesereare (înv. „slujbă, funcție” < lat.).

MESERÍE, meserii, s. f. 1. Îndeletnicire sau profesiune bazată pe o muncă manuală calificată, desfășurată pentru a prelucra și a transforma diferite materiale; meșteșug. M-a dat la meserie de mic, la un atelier de reparații, să mă fac mecanic. DUMITRIU, N. 266. Mi-am învățat meseria la oraș. SAHIA, N. 80. Puse de gînd ca pe fiul său să-l dea să învețe toate meseriile. ISPIRESCU, L. 366. 2. Orice fel de profesiune, manuală sau intelectuală. Mai toți oamenii talentați din acest cerc literar au părăsit literatura pentru meserii mai mănoase. GHEREA, ST. CR. II 99. ◊ Expr. (Om) de meserie = (om) de specialitate, cu experiență într-un domeniu de activitate. E cel mai concret și mai colorat dintre psihologii de meserie. IBRĂILEANU, S. 227. ♦ Ocupație, îndeletnicire. Sătul de a face mereu de pomană meseria ticăloasă de martor mincinos, își ceru seama de la stăpîn. ODOBESCU, S. III 44.

MESERÍE ~i f. Îndeletnicire de orice natură bazată pe munca manuală calificată; meșteșug. [G.-D. meseriei] /Din mesereare înv.

meserie f. 1. exercițiul unei arte manuale: meseria de croitor; 2. orice profesiune: meseria de advocat. [Origină necunoscută].

meseríe f. (d. meser). Meșteșug, exercițiu uneĭ arte manuale (ferăria, zidăria ș. a.). Profesiune.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

meserie s. f., art. meseria, g.-d. art. meseriei; pl. meserii, art. meseriile (desp. -ri-i-)

meserie s. f., art. meseria, g.-d. art. meseriei; pl. meserii, art. meseriile

meseríe s. f., art. mesería, g.-d. art. meseríei; pl. meseríi, art. meseríile

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MESERÍE s. 1. meșteșug, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) breaslă, (prin Ban.) măistorie, (Ban.) zănat. (A intrat la ~.) 2. v. ocupație.

MESERIE s. 1. meșteșug, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) breaslă, (prin Ban.) măistorie, (Ban.) zănat. (A intrat la ~.) 2. îndeletnicire, ocupație, profesiune, (înv. și reg.) meșterie, (Mold.) breaslă, (Transilv.) lefterie, (înv.) cin, marafet. (Ce ~ are în prezent? – E cofetar.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

meseríe (meseríi), s. f. – Profesiune, ocupație manuală. Der. din a meseri „a fi sărac”, cu semantismul ca în it. mestiere „serviciu” și „nevoie” (Tiktin). Nu apare înainte de sec. XIX. – Der. meseriaș, s. m. (lucrător, slujbaș); meserieșesc, adj. (muncitoresc); comeseriaș, s. m. (slujbaș din aceeași breaslă).

meserie De origine necunoscută după DU; la TDRG citim „pare a avea la bază pe meserere, căruia i s-a substituit sensul it. méstiere, fr. métier” (meserere înseamnă „îndurare”, dar se găsește și cu înțelesul de „funcție”): slujbele le dădea domnitorul, care miluia pe dregător. Această explicație și-o însușește CADE, fără să adauge nimic, și, de asemenea, DLR. Scriban și, după el, DLRM consideră pe meserie ca derivat de la meser, „sărac”, fără nici un comentariu. Cred că aceasta este explicația justă, dar are nevoie de unele lămuriri. M. Seche, în LR, XI, p. 70 – 71, o respinge, cu argumentul că, „cel puțin în orînduirea feudală, situația socială a meseriașului era în orice caz mai bună decît a membrilor altor pături și clase sociale”, revenind la legătura cu meserere. Cred că meserie a fost la început situația omului; sărac, obligat să-și găsească o profesiune din care să trăiască, în opoziție cu bogătașul, care nu avea nevoie de așa ceva. Alta este ambianța semantică a lui meșteșug: acesta a apărut la începuturile capitalismului, cînd a fi meșter începe să fie ceva privit cu admirație, întreaga diferență între feudalism și capitalism este concentrată: în opoziția dintre aceste două cuvinte.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ARTS AND CRAFTS [a:ts ənd kra:fts], societate artistică de arte și meserii organizată sub conducerea lui W. Crane, în 1888 la Londra, cu scopul de a promova originalitatea și valoarea în artele aplicate, opunîndu-se producției industriale de serie. Preocuparea pentru obiectul de uz curent s-a extins și asupra arhitecturii, avînd la bază concepția despre confortul fizic și spiritual al spațiului de locuit sub semnul valorii și al esteticului. Ea a influențat „stilul 1900” și stă la baza concepției artei ambientale a sec. 20.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

meserie, meserii s. f. (glum.) 1. perfecțiune. 2. lucru bine făcut.

a face (ceva) la meserie expr. a face (ceva) la perfecție / într-o manieră ireproșabilă / fără cusur.

la meserie expr. la perfecție.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MESERÍE s. f. 1. Profesiune sau îndeletnicire care se bazează pe o muncă manuală calificată, desfășurată pentru a prelucra, a transforma etc. diverse materiale; meșteșug (I 1), (regional) breaslă, (învechit și regional) meșterie (1). Cf. POGOR, HENR. Intră în casă cu o mulțime de calfe care duc fiecare cîte ceva al meseriii. PR. DRAM. 253. În școalele noastre copiii toți, fete și băieți, trebuie să învețe un meșteșug, să aibă o meserie. GHICA, S. 554. Puse de gînd ca pe fiul său să-l dea să învețe toate meseriile. ISPIRESCU, L. 366. Sînt dogar. . . Mi-am învățat meseria la oraș. SAHIA, N. 80, cf. PAS, Z. I, 43. În artele populare, această împletire armonioasă între meserie și artă este cu deosebire izbitoare. CV 1 949, nr. 6, Un muncitor care stăpînește bine meseria poate să folosească din plin mașinile, instalațiile și timpul de lucru. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2 865. Meserie învățai pe furate. V. ROM. martie 1 955, 227. Celui cu meserii multe casa-i este fără curte (= cine se ocupă de prea multe lucruri deodată, nu realizează mai nimic), PANN, ap. DDRF. O meserie plătește cît o moșie. BARONZI, L. 56. ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. Tatăl său îl dădu atunci la o școală de meserii. PREDA, M. 116. 2. P. g e n e r. Profesiune (de orice fel). Virtutea care haracterisește fiece meserie. GOLESCU, E. 226/23. Tînărul Robinson sporea cu vîrstă fără a ști cu ce meserie are să se deprindă. Tatăl său . . . îi făcea îndemnare, ca să învețe rînduiala neguțătoriei. DRĂGHICI, R. 4/22. Să-l faci advocat? Meseria astă cere un talent și o vrednicie deosăbită. NEGRUZZI, S. I, 298, cf. II, 245. De pămînt trîntesc condeiul, meseria o urăsc, Și să nu-l mai iau în viață, eu mă jur și hotărăsc. ALEXANDRESCU, O. I, 178. În zilele noastre, călugăria este o meserie. FILIMON, O. I, 311. Mai toți oamenii talentați din acest cerc literar au părăsit literatura pentru meserii mai mănoase. GHEREA, ST. CR. II, 99. Alesese meseria de dascăl. V. ROM. aprilie 1 955, 154. Și au venit sâ-l vadă cu ochii, la bordei, Boierii meseriei de cîntec și condei. ARGHEZI, S. P. 94. ◊ L o c. a d j. De meserie = care s-a specializat, s-a calificat într-un anumit domeniu de activitate. Psihologii de meserie. IBRĂILEANU, S. 227. Un literat de meserie. id. S. L. 133. Problema. . . cred că merită să fie dezvoltată și dezbătută de oameni de meserie. CV 1 949, nr. 6, 34. Vrei dumneata să lupți împotriva unor armate de meserie? CAMIL PETRESCU, O. II, 622. ♦ Îndeletnicire, ocupație, preocupare. Își aleg unii meseria de a trăi din spinarea altora. HELIADE, O. II, 55. Sătul de a face mereu de pomană meseria ticăloasă de martor mincinos. ODOBESCU, S. III, 44. Își dă ultimul suspin. . . între un măgar a cărui meserie e s-omoare Și-ntre un fățarnic popă. MACEDONSKI, O. I, 240, cf. PAMFILE, J. II, 154. 3. (Învechit, rar) Loc, atelier în care meseriașul își practica profesiunea; (regional) lucrătoare. Din suma chiriei dughenii de pe vatra tîrgului să deie stăpînul dughenii din zăce bani unul; . . . iar din crăcimile și meseriile ce vor fi pe vatra tîrgului să nu deie nimică (a. 1 839). URICARIUL, V, 12/27. – Pl.: meserii. – De la mesereare (2 „slujbă, funcție”). Cf. L. ROM. 1 962, nr. 1, 70-71.

Intrare: meserie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meserie
  • meseria
plural
  • meserii
  • meseriile
genitiv-dativ singular
  • meserii
  • meseriei
plural
  • meserii
  • meseriilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

meserie, meseriisubstantiv feminin

  • 1. Profesie sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului. DEX '09 DLRLC
    • format_quote M-a dat la meserie de mic, la un atelier de reparații, să mă fac mecanic. DUMITRIU, N. 266. DLRLC
    • format_quote Mi-am învățat meseria la oraș. SAHIA, N. 80. DLRLC
    • format_quote Puse de gînd ca pe fiul său să-l dea să învețe toate meseriile. ISPIRESCU, L. 366. DLRLC
    • 1.1. prin generalizare Profesie (de orice fel). DEX '09 DLRLC
      sinonime: profesie
      • format_quote Mai toți oamenii talentați din acest cerc literar au părăsit literatura pentru meserii mai mănoase. GHEREA, ST. CR. II 99. DLRLC
      • 1.1.1. Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. DEX '09 DEX '98
      • chat_bubble locuțiune adjectivală De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        sinonime: competent
        • format_quote E cel mai concret și mai colorat dintre psihologii de meserie. IBRĂILEANU, S. 227. DLRLC
    • 1.2. Ocupație, preocupare, îndeletnicire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Sătul de a face mereu de pomană meseria ticăloasă de martor mincinos, își ceru seama de la stăpîn. ODOBESCU, S. III 44. DLRLC
etimologie:
  • mesereare (învechit „slujbă, funcție” din limba latină). DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.