Definiția cu ID-ul 914967:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ISPITĂ, ispite, s. f. I. 1. Ceea ce exercită o mare forță de atracție; tentație, ademenire, seducție; (în concepția religioasă) îndemn pe care îl simte cineva de a săvîrși un păcat. Gătitu-ți-am fagure dulce Din stupii grădinilor mele; Din vița brumată, Spre buzele-ți roșii Își tind tămîioșii Ispita ciorchinelor grele. TOMA, C. V. 117. Mi-a pierit vederea, judecata mi s-a-ntunecat: O ispită, vai! Ancuțo, sufletul mi l-a mușcat: Mi-am uitat iubirea, te-am uitat pe tine... Și-am făcut alt vis! DAVILA, V. V. 86. De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? EMINESCU, O. I 137. 2. (Învechit, numai la pl.) Încercare la care e supus cineva pentru a i se constata iubirea, răbdarea etc. Destul ispite, destul atîta cercare, Că, luptîndu-vă cu mine, v-ați aprins focul mai tare! CONACHI, P. 87. II. (Învechit) 1. Cercetare, examinare. Te rog să binevoiești a-mi aduna tot ce știi că s-a tipărit sau s-a scris despre monumente, mozaic, monede, ruine vechi din Transilvania... în sfîrșit de tot ce știi dumneata singur prin ispită. KOGĂLNICEANU, S. 197. 2. Experiență. Postelnicul Zimbolici cunoștea proverbul din ispită, dar, fiind om de duh, desprețuia aste prejudiții. NEGRUZZI, S. I 72. Mintea, vremea și ispita necontenit ne arată A strînge încă mai tare acea dragoste-nchegată. CONACHI, P. 295.