6 definiții pentru importun (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

importun, ~ă [At: ARISTIA, PLUT., ap. DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr importun, lat importunus] 1-2 smf, a (Persoană) care importunează.

IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f. (Franțuzism) Persoană care plictisește, care importunează; pisălog. Una din calamitățile vieții este tagma importunilor. ALECSANDRI, S. 96.

IMPORTÚN, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) agasant, obositor (prin asiduitățile sale); plicticos, supărător. ♦ Nepotrivit. [< fr. importun, cf. lat. importunus – dificil de abordat].

IMPORTÚN ~ă (~i, ~e) și substantival Care plictisește sau jenează pe alții prin prezența sa sau prin insistențele sale. /<fr. importun, lat. importunus


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: importun (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • importun
  • importunul
  • importunu‑
plural
  • importuni
  • importunii
genitiv-dativ singular
  • importun
  • importunului
plural
  • importuni
  • importunilor
vocativ singular
  • importunule
  • importune
plural
  • importunilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

importun importună

etimologie: