hirotonie sf [At: PRAV. MOLD. 81 / V: chir~ / Pl: ~ii / E: gr χειροτνία, vsl χиpoтонию] 1-2 Hirotonisire (1-2).

HIROTONIE, hirotonii, s. f. Hirotonisire.

hirotonie f. învestire cu darul preoției ce se face prin punerea mâinilor sau binecuvântarea arhiereului.

hirotoníe f. (ngr. [d. vgr.] hirotonia). Consacrațiune, preuțire.

hirotonie s. f., art. hirotonia, g.-d. art. hirotoniei; pl. hirotonii, art. hirotoniile (desp. -ni-i-)

hirotonie s. f., art. hirotonia, g.-d. art. hirotoniei; pl. hirotonii, art. hirotoniile

hirotonie s. f., art. hirotonia, g.-d. art. hirotoniei; pl. hirotonii, art. hirotoniile

hirotonie (hirotonii), s. f. – Ridicare în rang a clericilor. – Mr. hirotonie. Ngr. χειροτονία (Murnu 28). Sec. XVII. – Der. hirotoni (var. hirotonisi), vb. (a ridica în rang un cleric), din ngr. χειροτονῶ.

hirotonie, hirotonii s. f. Una dintre cele șapte taine creștine, oficiată de arhiereu (sau arhierei), care, prin invocarea Duhului Sfânt și punerea mâinilor pe capul candidaților, îi învestesc cu harul preoției (diaconie, preoție și arhierie) și le dă puterea de a săvârși sfintele taine, de a învăța și a conduce pe calea mântuirii pe credincioșii din eparhiile sau parohiile încredințate lor spre păstorire; hirotonisire. – Din sl. hirotonija.

HIROTONÍE (< gr. heirotonia „punerea mâinii”) s. f. (În ritualul creștin) Taină a preoției în care, prin rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, prin binecuvântare și prin punerea sacramentală a mâinilor, de către episcop (sau doi-trei episcopi), pe capul slujitorilor sacerdotali, aceștia sunt consacrați într-una dintre cele trei trepte: diacon, preot, arhiereu. Sin. hirotinisire.

HIROTONIE s. v. hirotonisire.

HIROTONIE s. (BIS.) hirotonire, hirotonisire, (pop.) sfințire, (înv.) sfințitură. (~ unui preot.)