SFINȚIRE, sfințiri, s. f. Acțiunea de a (se) sfinți și rezultatul ei. ◊ (Bis.) Ritual menit să confere unor lucruri un caracter sacru. ♦ (Înv.) Consfințire, consacrare. – V. sfinți¹.

sfințire¹ sf [At: PSALT, 147 / V: (înv) sfen~ / Pl: (rar) ~ri / E: sfinți¹] 1 Trecere în rândul sfinților (10) Si: sanctificare, canonizare, (înv) sacrare. 2 (Pex) Revărsare a harului divin asupra cuiva Si: binecuvântare, blagoslovie, (înv) urare. 3-4 (Rar) Hirotonisire (1-2). 5 (Bis) Venerare. 6 (Îvr) Onoare. 7 Dobândire a harului divin (prin diverse practici religioase) Si: (rar) sfințit¹, (înv) sfințitură (1), sânțire. 8 Inaugurare a unei biserici sau mănăstiri printr-un anumit ritual Si: consacrare, târnosire, (înv) sfințenie (14), obnovlenie, târnoseală¹, târnosanie, târnositură. 9 (Îvr) Consacrare (6). 10 (Îvr) Încoronare. 11 (Înv) Biserică (1). 12 (Îvr; csnp) Sfânt (10). 13 (Înv; art; adesea urmat de un aps sau de un ppr) Sfinție (7). corectat(ă)

SFINȚIRE, sfințiri, s. f. Acțiunea de a (se) sfinți¹ și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Consfințire, consacrare. – V. sfinți¹.

SFINȚIRE, sfințiri, s. f. Acțiunea de a sfinți. Cîte tîrnosiri și sfințiri de biserici... CREANGĂ, A. 74. ♦ Consfințire, consacrare. Dreptul la muncă este condiția și rezultatul slobozeniei, exercițiul muncii este sfințirea și practica egalității. KOGĂLNICEANU, S. A. 79.

sfențire sf vz sfințire¹

sfințire s. f., g.-d. art. sfințirii; pl. sfințiri

sfințire s. f., g.-d. art. sfințirii; pl. sfințiri

sfințire s. f., g.-d. art. sfințirii; pl. sfințiri

SFINȚIRE s. (BIS.) 1. canonizare, (livr.) sacralizare, sacralizație, sanctificare, (înv.) sacrare, sanctificație. (~ unui martir.) 2. consacrare, sfeștanie, târnoseală, târnosire, (înv.) obnovlenie, rodină, sfințenie, târnosanie, târnositură. (~ unei biserici.)

SFINȚIRE s. v. amurg, apus, asfințit, biserică, casa domnului, consacrare, consfințire, fixare, hirotonie, hirotonire, hirotonisire, înserare, seară, stabilire, statornicire.

SFINȚIRE s. (BIS.) 1. canonizare, (livr.) sanctificare, (înv.) sacrare, sanctificație. (~ a unui martir.) 2. consacrare, sfeștanie, tîrnoseală, tîrnosire, (înv.) obnovlenie, rodină, sfințenie, tîrnosanie, tîrnositură. (~ a unei biserici.)

sfințire s. v. AMURG. APUS. ASFINȚIT. BISERICĂ. CASA DOMNULUI. CONSACRARE. CONSFINȚIRE. FIXARE. HIROTONIE. HIROTONIRE. HIROTONISIRE. ÎNSERARE. SEARĂ. STABILIRE. STATORNICIRE.