HAOS s. n. 1. Stare primitivă, de neorganizare, în care, după cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) spațiu nemărginit, cufundat în beznă și umplut de „neguri”, în care s-ar fi găsit, intr-un amestec confuz, elementele și materia înainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordială a materiei. ♦ Personificare a acestui spațiu nemărginit sub forma unei divinități. 2. Fig. Stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare. [Var.: (înv.) caos s. n.] – Din fr., lat. chaos.

haos sn [At: N. COSTIN, ap. LET. I, 41/7 / P: ha-os / Pl: ~uri / E: fr chaos] 1 (Mit; Flz) Stare primitivă de confuzie generală a elementelor naturii și a materiei. 2 (Mit; Fiz; după unele legende) Prăpastie adâncă în care se găsea haosul (1) înainte de organizarea lumii. 3 (Fig) Confuzie. 4 (Fig) Dezordine. 5 (Fig) Prăpastie.

HAOS, haosuri, s. n. 1. Stare primitivă, de neorganizare, în care, după cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) spațiu nemărginit, cufundat în beznă și umplut de „neguri”, în care s-ar fi găsit, într-un amestec confuz, elementele și materia înainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordială a materiei. ♦ Personificare a acestui spațiu nemărginit sub forma unei divinități. 2. Stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare. [Var.: (înv.) caos s. n.] – Din fr., lat. chaos.

HAOS, haosuri, s. n. 1. (În mitologia greacă) Stare primitivă de neorganizare în care, după presupunerea celor vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) prăpastie fără fund în care s-ar fi găsit într-un amestec confuz și dezordonat elementele și materia înainte de organizarea lumii; abis. Ca o lacrimă de aur Cade-n haos cîte-o stea. DEMETRESCU, O. 56. Și din a haosului văi, Jur împrejur de sine, Vedea, ca-n ziua cea dentîi, Cum izvorau lumine. EMINESCU, O. I 176. Se pare că tot cerul căzut e pre pămînt Și c-au rămas în urmă-i un haos, un mormînt. ALECSANDRI, P. A. 139. 2. Fig. Confuzie, dezordine, neorînduială. V. debandadă. Statul de democrație populară a avut de luptat împotriva haosului economic și financiar. HOT. R. B. 8. – Variantă: caos (EMINESCU, O. IV 49), scris și chaos (EMINESCU, O. I 177), s. n.

HAOS s.n. 1. Stare de neorganizare în care presupuneau cei vechi că se afla materia înainte de apariția universului cunoscut de om. 2. (Fig.) Neorînduială, neorganizare, dezordine. [Pron. ha-os, var. caos, chaos s.n. / < gr. chaos, cf. fr. chaos].

HAOS s. n. 1. stare de neorganizare în care cei vechi presupuneau că se afla materia înainte de apariția universului cunoscut de om. 2. (fig.) stare de confuzie, de dezordine. (< fr., lat. chaos)

HAOS ~uri n. 1) (în mitologia și în filozofia greacă veche) Spațiu nemărginit conceput ca un amestec confuz de elemente materiale, care ar fi existat până la apariția lumii. 2) fig. Dezordine completă; confuzie generală. /<fr., lat. chaos

haos n. 1. Mit. confuziunea generală a elementelor înaintea creațiunii; 2. fig. confuziune, dezordine: în haosul cel mare de negru întuneric AL.

*háos n., pl. urĭ (vgr. háos, prăpastie, imensitate, d. haíno, mă deschid, casc. V. dehiscent, hiat). Amestecătura tuturor elementelor în ainte de facerea lumiĭ. Amestecătură, dezordine. Lucru imens, noĭan: ce haos de bibliotecă!

caos sn vz haos

CAOS s. n. V. haos.

CAOS s.n. v. haos.

CHAOS s.n. v. haos.

*cáos, caótic, V. haos, haotic.

haos s. n.

!haos s. n.

haos s.n., pl. haosuri

haos.

HAOS s. 1. v. babilonie. 2. v. debandadă.

HAOS s. 1. babilonie, dezordine, încurcătură, zăpăceală, (înv.) vavilonie. (E un ~ de nedescris în hîrtiile lui.) 2. debandadă, dezordine, dezorganizare, neorînduială, zăpăceală, (rar) neordine, (Mold.) calamandros, (fam.) brambureală, harababură. (Ce e acest ~?)

Haos ≠ ordine

Haos = Chaos.

HÁOS (< fr.; {s} gr. khaos „abis”) s. n. 1. (În mitologia greacă) Spațiul nemărginit, cufundat în beznă și umplu de „neguri”, care există înaintea tuturor lucrurilor; personificare a acestuia sub forma unei divinități (Haosul); stare de dezordine primordială a materiei. 2. Fig. Confuzie, dezordine, învălmășeală, neorganizare. 3. (FIZ.) Stare de dezordine și și iregularitate a unui sistem, a cărui evoluție în timp, deși guvernată de legi simple și exacte, este extrem de sensibilă la condițiile inițiale (o mică variație a acestor condiții sau o infimă perturbație exterioară poate produce rezultate complet diferite, astfel că, pe termen lung, comportamentul sistemului nu poate fi prevăzut). Majoritatea sistemelor din natură, societate etc. au un comportament haotic (vremea, economia etc.). ◊ Teoria haosului = teorie care studiază comportamentul impredictibil al unor sisteme care ar trebui să fie determinate logic.

Chaos, personificare a Haosului, a spațiului nelimitat care, în concepția celor vechi, ar fi existat înainte de crearea lumii. Divinitate străveche, Chaos era considerat de către unii drept fiul lui Cronus, de către alții drept tatăl lui Erebus, Aether, Hemera și Nyx.