23 de definiții pentru geniu

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GENIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natură, caracter specific. II. (Mitol.; azi în stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rău). III. Armă militară care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificații, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. génie.

GENIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natură, caracter specific. II. (Mitol.; azi în stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rău). III. Armă militară care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificații, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. génie.

geniu sn [At: BĂLCESCU, M. V. 3 / V: (înv) ~ie sf / Pl: ~ii, (înv) ~ri / E: fr genie, lat genius] 1 (Mit) Ființă supranaturală. 2 (Mit) Spirit protector. 3 (Mit) Duh bun sau rău. 4 Dispoziție naturală proprie unui popor sau unui individ de a se dezvolta într-o direcție creatoare Si: fire. 5 Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare înzestrare. 6 (Îla) De ~ Genial (1). 7 Armă militară care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificații, de drumuri, de poduri etc.

GENIU, genii, s. n. I. 1. Capacitate creatoare extraordinară, talent creator excepțional; persoană înzestrată cu astfel de talent. O cultură superioară nu se creează fără sprijinul unei politici juste, căci într-un climat vitreg geniile nu rodesc. CAMIL PETRESCU, O. I 312. Grație geniului cîtorva scriitori de geniu... literatura romantică nu ajunse decadentă. IONESCU-rion, C. 108. Geniul e lanțul ce trage lumea spre propășire. ODOBESCU, S. I 242. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. Dar [Eminescu] nu era în adevăr un om de geniu? – Nu mai încape vorbă. CARAGIALE, O. III 240. 2. Fire, natură, caracter specific. Din rezolvarea greșită a acestei probleme, putea să rezulte... o limbă schimonosită și neconformă cu geniul limbii romînești. IBRĂILEANU, SP. CR. 21. II. (Mitol.; astăzi, în credințe mistice și în stilul poetic) Spirit protector despre care se pretindea că ar însoți pe om în decursul întregii sale vieți și i-ar conduce acțiunile și gîndurile; spirit (bun sau rău), duh. E-atîta neclintire, pe drumu-acesta gol...Ca-n țara adormită, de-un mileniu, De suflul blestemat al unui geniu. CAMIL PETRESCU, V. 69. În a nopții liniștire o divină melodie Ca suflarea unui geniu printre frunzi alin adie. ALECSANDRI, P. A. 126. Cînd se pune la piano, pare că geniul muzicii o insuflă. NEGRUZZI. S. I 75. III. (Mil.; cu sens colectiv) Trupe specializate pentru executare de lucrări de fortificații, drumuri, poduri etc. – Pronunțat: -niu. - Pl. și: geniuri (MACEDONSKI, O. IV 78, KOGĂLNICEANU, S. 216, BĂLCESCU, O. I 24).

GENIU1 s.n. I. 1. Talent, dispoziție naturală, capacitate de creație excepțională, rezultat al dezvoltării maxime a facultăților umane; persoană care are asemenea calități. 2. Caracter specific. II. Spirit, demon, ființă supranaturală (bună sau rea) care în credințele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [Pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. génie].

GENIU2 s.n. Specialitate militară, armă care se ocupă cu lucrări de fortificații, cu construirea de poduri etc.; trupele care fac parte din această armă. [Pron. -niu. / < fr. génie, cf. it. genio].

GENIU s. n. I. 1. talent, dispoziție naturală, capacitate creatoare excepțională, a dezvoltării maxime a facultăților umane; persoană astfel înzestrată. 2. caracter specific. II. spirit, demon, ființă supranaturală care, în credințele celor vechi, veghea asupra soartei unui om. III. specialitate militară, armă care se ocupă cu executarea lucrărilor de fortificații, drumuri, poduri etc. (< lat. genius, fr. génie)

GENIU1 ~i m. 1) Totalitate a aptitudinilor spirituale superioare care oferă unei persoane calități creatoare deosebite. * De ~ genial. 2) Persoană care posedă asemenea aptitudini. 3) Ansamblu de trăsături distinctive care formează esența unui lucru sau a unei ființe. ~ul creației populare. 4) mil.: Trupe de ~ trupe specializate în executarea unor lucrări tehnice (poduri, fortificații etc.). /<lat. genius, fr. génie

GENIU2 ~i m. mit. Ființă supranaturală care se crede că influențează asupra destinului cuiva; spirit protector. /lat. genius, fr. génie

geniu m. 1. Mit. ființa divină care prezida la nașterea fiecărui om și priveghia asupra-i în tot cursul vieții; 2. înger tutelar: geniul României; 3. fig. persoană care exercită asupra alteia o influență bună sau rea; 4. gradul cel mai înalt al aptitudinilor umane, talent cu totul extraordinar: geniul lui Eminescu; 5. caracter propriu și distinctiv: geniul unui popor, geniul unei limbi; 6. arta de a construi, de a ataca și de a apăra cetățile tari; 7. corp de soldați însărcinat cu aceasta: geniul militar, destinat a da armatei ingineri și lucrători pentru apărare și asediu, coprinde 21 batalioane de pioneri, 1 regiment de pontonieri, 2 regimente de drum de fier, 1 regiment de specialități și 5 grupuri de aerostațiune.

*géniŭ n., ca și spirit (lat. genius, d. gígnere, génitum, a naște. V. gen). Zeŭ care, după credința celor vechĭ, prezida la nașterea fie-căruĭ om și-l proteja pînă la moarte, așa cum e la creștinĭ îngeru. Spirit, ființă mistică. Poet. Zeŭ protector: geniu Româniiĭ. Fig. Persoană care exercită asupra alteĭa o influență bună saŭ rea. Fig. Gradu cel maĭ înalt al aptitudinilor omuluĭ, talent extraordinar: geniu poeziiĭ, afacerilor, intrigiĭ. Caracter propriŭ și distinctiv: geniu unuĭ popor, uneĭ limbĭ. Inginerie militară saŭ și civilă (știința de a face podurĭ, fortificațiunĭ ș. a.). Trupe militare însărcinate cu asta (pontonierĭ, telegrafiștĭ ș. a.). – Uniĭ zic un geniŭ, doĭ geniĭ, articulat geniiĭ cînd înseamnă „zeu”.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

geniu [niu pron. nĭu] s. n., art. geniul; pl. genii, art. geniile (desp. -ni-i-)

geniu [niu pron. nĭu] s. n., art. geniul; pl. genii, art. geniile (-ni-i-)

geniu s. n. [-niu pron. -nĭu], art. geniul; pl. genii, art. geniile (sil. -ni-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Geniu ≠ mediocritate, imbecil, nebunie

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

geniu (genii), s. n.1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare a omului. – 2. Spirit protector, duh. Lat. genium (sec. XIX). – Der. genial, adj., din fr.; ingeniu, s. n., din lat. ingenium; ingenios, adj., din fr. ingénieux.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

GENIU-AERODROMURI, specializare a armei geniu în vederea amenajării, întreținerii și deservirii aerodromurilor militare.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LE GÉNIE N’EST AUTRE CHOSE QU’UNE GRANDE APTITUDE À LA PATIENCE (fr.) geniul nu este altceva decât o mare aptitudine pentru răbdare.

WHEN A TRUE GENIUS APPEARS IN THE WORLD, YOU MAY KNOW HIM BY THIS SIGN THAT THE DUNCES ARE IN ALL CONFEDERACY AGAINST HIM (engl.) când apare un adevărat geniu în lume, poți să-l recunoști după acest semn: toți ignoranții se unesc împotriva lui – J. Swift, „Thoughts on various subjects”.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

Geniul Carpaților expr. (iron.) poreclă dată în timpul vieții lui Nicolae Ceaușescu.

Intrare: geniu
geniu1 (pl. -i) substantiv neutru
  • pronunție: genĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • geniu
  • geniul
  • geniu‑
plural
  • genii
  • geniile
genitiv-dativ singular
  • geniu
  • geniului
plural
  • genii
  • geniilor
vocativ singular
plural
geniu2 (pl. -uri) substantiv neutru
  • pronunție: genĭu
substantiv neutru (N39)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • geniu
  • geniul
  • geniu‑
plural
  • geniuri
  • geniurile
genitiv-dativ singular
  • geniu
  • geniului
plural
  • geniuri
  • geniurilor
vocativ singular
plural
genie2 (s.f.) substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • genie
  • genia
plural
  • genii
  • geniile
genitiv-dativ singular
  • genii
  • geniei
plural
  • genii
  • geniilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

geniu, geniisubstantiv neutru

  • 1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote O cultură superioară nu se creează fără sprijinul unei politici juste, căci într-un climat vitreg geniile nu rodesc. CAMIL PETRESCU, O. I 312. DLRLC
    • format_quote Grație geniului cîtorva scriitori de geniu... literatura romantică nu ajunse decadentă. IONESCU-RION, C. 108. DLRLC
    • format_quote Geniul e lanțul ce trage lumea spre propășire. ODOBESCU, S. I 242. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală De geniu = genial. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: genial
      • format_quote Dar [Eminescu] nu era în adevăr un om de geniu? – Nu mai încape vorbă. CARAGIALE, O. III 240. DLRLC
  • 2. Fire, natură, caracter specific. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Din rezolvarea greșită a acestei probleme, putea să rezulte... o limbă schimonosită și neconformă cu geniul limbii romînești. IBRĂILEANU, SP. CR. 21. DLRLC
  • 3. mitologie poetic Spirit protector; duh (bun sau rău). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: duh spirit
    • format_quote E-atîta neclintire, pe drumu-acesta gol... Ca-n țara adormită, de-un mileniu, De suflul blestemat al unui geniu. CAMIL PETRESCU, V. 69. DLRLC
    • format_quote În a nopții liniștire o divină melodie Ca suflarea unui geniu printre frunzi alin adie. ALECSANDRI, P. A. 126. DLRLC
    • format_quote Cînd se pune la piano, pare că geniul muzicii o insuflă. NEGRUZZI. S. I 75. DLRLC
  • 4. (numai) singular Armă militară care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificații, de drumuri, de poduri etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.