ETER, (1, 2) eteri, s. m., (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. n. (În concepția unor filosofi antici) Al cincilea element al Universului (alături de foc, apă, pământ și aer), din care sunt alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether.

eter sm [At: EPISCUPESCU, O. Î. 333/20 / S și: (după fr) ether / Pl: ~i, (înv) ~uri sn / E: fr éther, lat aether] 1 (În Antichitate, la unii filozofi) Fluid imperceptibil, imponderabil, despre care se presupunea că ar exista în spațiul interplanetar. 2 (Cu valoare poetică) Atmosferă Si: văzduh, cer. 3 Fluid ipotetic, invizibil și imponderabil (a cărui existență nu e admisă de fizica modernă) care ar fi prezent în spațiul dintre corpuri, dar și în structura lor, și care ar face posibilă explicarea fenomenelor electromagnetice. 4 (Chm) Compus organic întrebuințat în industrie, rezultat din combinarea unui alcool cu un acid, cu eliminarea apei.^[1] 5 (Șîs ~ sulfuric sau ~ etilic, înv ~ ordinar, ~ amețit) Lichid volatil, incolor, inflamabil, cu miros caracteristic, puțin solubil în apă, dar solubil în alcool, obținut din alcool etilic și acid sulfuric și întrebuințat în medicină ca anestezic, antispasmodic etc. precum și ca solvent în unele ramuri ale industriei. 6 (Îs) ~ de petrol Esență ușoară de petrol, incoloră, constituită din hidrocarburi inferioare și care este folosită ca dizolvant. 7 (În concepția unor filozofi greci antici) Al cincilea element al universului (alături de foc, apă, pământ și aer), din care ar fi alcătuite corpurile cerești.

*ETER (pl. -eruri) sn. 1 📻 La cei vechi: regiune superioară a atmosferei pe care o socoteau plină de un aer foarte curat, foarte dilatat și capabil de a se aprinde ¶ 2 📻 La moderni: fluid ipotetic, foarte elastic care se bănuește a fi răspîndit în spațiu și în interiorul corpurilor și ale cărui ondulațiuni ar produce fenomenele de lumină și de căldură ¶ 3 Fig. 💫 Cerul, văzduhul ¶ 4 🔬 Lichid foarte volatil ce se obține prin distilarea unui acid amestecat cu alcool; ~ sulfuric, lichid inflamabil, de miros plăcut, care produce anestezie: ~ de petrol, esență ușoară de petrol [fr.].

ETER, (1, 2, 4) eteri, s. m. (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. m. (În concepția unor filozofi greci antici) Al cincilea element al universului (alături de foc, apă, pământ și aer) din care ar fi alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether.

ETER s.m. 1. (În filozofia antică) Al cincilea element constitutiv al cosmosului (alături de foc, apă, aer și pămînt). 2. Compus organic obținut din alcooli sau din fenoli, foarte întrebuințat în industrie. 3. Fluid ipotetic care ar exista pretutindeni în spațiu și ale cărui oscilații ar constitui undele electromagnetice. // s.n. (Fig.) Spațiul atmosferic. [Pl. -ri, (s.n.) -ruri. / < fr. éther, cf. gr. aither – aer curat].

ETER¹ I. s. m. 1. (ant.) al cincilea element consecutiv al cosmosului (alături de foc, apă, aer și pământ). 2. compus organic rezultat, prin eliminarea apei, din combinarea unui alcool cu un acid.^[1] 3. compus organic obținut prin fierberea alcoolului etilic cu acid sulfuric, lichid incolor, foarte volatil și inflamabil, cu miros aromatic specific, folosit ca solvent în industrie, în medicină etc. II. s. n. (fig.) aer, atmosferă, cer, văzduh. (< fr. éther, lat. aether, gr. aither, cer)

eter n. 1. la cei vechi, regiunea cea mai înaltă a aerului ce se bănuia plină de o substanță subtilă; 2. (poetic) cerul: luce ca eterul dulce ’nstelat BOL. blânde șoapte ce sbor tainic în eter AL.; 3. fluid ce fizicienii presupun că umple spațiul și cauzează lumina, căldura, electricitatea; 4. (în chimie) lichid spirtos, foarte volatil și inflamabil, ce se obține tratând alcoolul cu acid sulfuric.

*etér n. (lat. áether, áetheris, d. vgr. aithér, -éros). Fluid subtil care, după credința celor vechĭ, umplea spațiu situat dincolo de atmosfera pămîntuluĭ. Fiz. Fluid împonderabil elastic care umple spațiile, pătrunde toate corpurile și e considerat ca agentu care transmite lumina, căldura, electricitatea ș. a. Chim. Lichid foarte volátil rezultat din combinațiunea unuĭ acid cu alcoolu: eter sulfuric, etilic.

eter² (filoz.) s. n.

eter¹ (aer; atmosferă) s. n., pl. eteruri

eter³ (filos.) s. n.

eter² (aer, atmosferă) s. n., pl. eteruri

eter (aer, atmosferă) s. n., pl. eteruri

eter, pl. eteri (chimie), eteruri (fig.)

eter, -ruri.

eter, eteruri s. n. 1. visare. 2. drog.

ETER s. v. aer, atmosferă, cer, slavă, spațiu, văzduh, zări.

eter s. v. AER. ATMOSFERĂ. CER. SLAVĂ. SPAȚIU. VĂZDUH. ZĂRI.