eter n. 1. la cei vechi, regiunea cea mai înaltă a aerului ce se bănuia plină de o substanță subtilă; 2. (poetic) cerul: luce ca eterul dulce ’nstelat BOL. blânde șoapte ce sbor tainic în eter AL.; 3. fluid ce fizicienii presupun că umple spațiul și cauzează lumina, căldura, electricitatea; 4. (în chimie) lichid spirtos, foarte volatil și inflamabil, ce se obține tratând alcoolul cu acid sulfuric.