18 definiții pentru dudui

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

dudui [At: ANON. CAR. / V: ~dăi / Pzi: dudui / E: fo] 1 vi (D. pământ, clădiri, ferestre etc.) A se cutremura din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate. 2-3 vi (Reg; îe) A veni (sau a umbla) ~ind A veni (sau a umbla) înfuriat. 4 vi (Îae) A fi în toane rele. 5 vi (D. motoare, mașini etc.; pex d. ateliere, fabrici etc.) A produce un zgomot sacadat. 6 vi (D. foc) A arde puternic și cu zgomot. 7 vi (D. surse de zgomote și fenomene ale naturii) A tuna. 8 vi A răsuna. 9 vt (Îrg) A îmboldi. 10 vt A alunga. 11 vt (Reg) A lua repede pe cineva. 12 vt A speria.

DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde viu și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre foc) A arde (în sobă) cu zgomot. Cînd suna vîntul țiuind în cercevele și focul duduia în soba înaltă. SADOVEANU, N. P. 209. În bucătărie, unde duduia focul, erau părinții ei amîndoi. REBREANU, R. II 114. În sobă focul prinse a dudui vesel. DUNĂREANU, CH. 111. ♦ (Despre pămînt, clădiri, ferestre etc.) A se cutremura, a se zgudui, a bubui (din cauza loviturilor repetate). De ce duduie pămîntul? Vin tractoarele. CAMILAR, TEM. 49. Joacă toți cu voie bună, Duduie sub ei pămîntul! IOSIF, V. 49. Venea, nene, ursul de duduia pădurea. ISPIRESCU, L. 329. Începe a toca în stative, de pîrie păreții casei și duduie fereștile. CREANGĂ, A. 38. ♦ (Despre motoare sau mașini în funcțiune, p. ext. despre ateliere, fabrici etc.) A produce un zgomot sacadat. Mihai învîrti manivela și motorul porni duduind. MIHALE, O. 189. Luna plutește peste clădiri, peste uzina ce vuiește și duduie. CĂLUGĂRU, O. P. 481. Trenul duduia și fumega ca un animal apocaliptic. REBREANU, R. I 13. 2. Tranz. (Regional) A goni, a alunga. Din două una, ori merg eu, ori duduie-i pe ei! RETEGANUL, P. I 43.

A DUDUÍ pers.3 dúduie intranz. 1) (despre foc) A arde cu zgomot. 2) (despre clădiri, ferestre) A se zgudui, a se cutremura cu putere din cauza unor lovituri, explozii repetate. 3) (despre motoare, mașini) A produce un zgomot ritmic, sacadat. [Sil. -du-i] /Onomat.

DUDUI vb. (Ban., Trans. SV) A alunga; a pune pe fugă. Dudujeszk Pello. AC, 335 ; cf. MCCR, 36. ◊ Fig. Asuprelele ispitelor tu le duduiși năvala patimilor. MCCR, 62. Etimologie: cf. magh. dogni, dödörögni. Vezi și duduire. Cf. î n t i r i (1), p o g o n i, ț i p a, z o g o n i.

duduì v. 1. a răsuna cu sgomot: umbla de duduia casa; 2. a văjăi (de vânt), a clocoti (de cascade). [Onomatopee].

dúduĭ, a- í v. intr. (imit. înrudit cu ung. dödögni, dödörögni, a bufni, a face gură, dudulni, a striga ca pupăza. V. durduĭ). Răsun înfundat: mașina duduĭa de mult foc; acest on e așa de greŭ, în cît duduĭe pămîntu cînd merge! V. tr. Olt. Trans. Munt. Alung, expulsez. – În Olt. și dúdăĭ. V. dupăĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dudui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dudui, 3 duduie, imperf. 3 sg. duduia; conj. prez. 1 și 2 sg. să dudui, 3 să duduie

duduí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 sg. și pl. dúduie, imperf. 3 sg. duduiá

dudui (ind. prez. 3 sg. și pl. duduie)

duduiu, -ue 3 ind. și conj., -uiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DUDUÍ vb. v. alunga, depărta, goni, izgoni, îmboldi, îndemna, îndepărta.

DUDUÍ vb. 1. v. cutremura. 2. v. bubui. 3. a vui, (rar) a vâjâi. (Focul ~ în sobă.)

DUDUI vb. 1. a se clătina, a se cutremura, a dîrdîi, a tremura, a se zgudui, (Mold. și Transilv.) a durdui, (înv.) a se ridica. (~ pereții.) 2. a bubui, a detuna, a trăsni, a tuna, a vui, (pop.) a răzbubui. (~ în depărtare.) 3. a vui, (rar) a vîjîi. (Focul ~ în sobă.)

dudui vb. v. ALUNGA. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎMBOLDI. ÎNDEMNA. ÎNDEPĂRTA.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

duduí (-uésc, -ít), vb.1. A răsuna, a bubui, a produce un zgomot sacadat. – 2. A alunga, a da afară cu zgomot. – 3. A tremura, a se înfiora, a vibra pardoseala ca urmare a bătăilor din picioare. – Var. dudăi (numai sensul 2, în Trans.), durdui. Creație expresivă, cf. dîrdîi, durui, bubui, etc. După Cihac, II, 496, în loc de durdui, și acesta din mag. dördülni, care la rîndul lui este tot o creație expresivă. – Der. duduială, s. f. (zgomot sacadat); duduit, s. n. (zgomot sacadat); duduitură, s. f. (zgomot sacadat); duduruz, s. m. (țărănoi, mojic); sgudui, vb. (a scutura, a cutremura, a face să tremure), care este în locul lui *sdudui, cu s- expresiv, cf. (s)fărîma (cuvîntul se consideră în general de origine necunoscută; în legătură cu scotoci după Cihac, II, 343, și cu gepid. *skudojan, germ. schütten, după Scriban; ambele ipoteze sînt neverosimile); sguduială, s. f. (scuturătură); sguduit, s. n. (scuturătură); sguduitură, s. f. (scuturătură); sguduitor, adj. (care înfioară).

Intrare: dudui
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dudui
  • duduire
  • duduit
  • duduitu‑
  • duduind
  • duduindu‑
singular plural
  • duduie
  • duduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dudui
(să)
  • dudui
  • duduiam
  • duduii
  • duduisem
a II-a (tu)
  • dudui
(să)
  • dudui
  • duduiai
  • duduiși
  • duduiseși
a III-a (el, ea)
  • duduie
(să)
  • duduie
  • duduia
  • dudui
  • duduise
plural I (noi)
  • duduim
(să)
  • duduim
  • duduiam
  • duduirăm
  • duduiserăm
  • duduisem
a II-a (voi)
  • duduiți
(să)
  • duduiți
  • duduiați
  • duduirăți
  • duduiserăți
  • duduiseți
a III-a (ei, ele)
  • duduie
(să)
  • duduie
  • duduiau
  • dudui
  • duduiseră
dudăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dudui, duduiverb

  • 1. intranzitiv unipersonal (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote De ce duduie pămîntul? Vin tractoarele. CAMILAR, TEM. 49. DLRLC
    • format_quote Joacă toți cu voie bună, Duduie sub ei pămîntul! IOSIF, V. 49. DLRLC
    • format_quote Venea, nene, ursul de duduia pădurea. ISPIRESCU, L. 329. DLRLC
    • format_quote Începe a toca în stative, de pîrie păreții casei și duduie fereștile. CREANGĂ, A. 38. DLRLC
  • 2. intranzitiv unipersonal (Despre motoare, mașini etc.; prin extensiune despre ateliere, fabrici etc.) A produce un zgomot sacadat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mihai învîrti manivela și motorul porni duduind. MIHALE, O. 189. DLRLC
    • format_quote Luna plutește peste clădiri, peste uzina ce vuiește și duduie. CĂLUGĂRU, O. P. 481. DLRLC
    • format_quote Trenul duduia și fumega ca un animal apocaliptic. REBREANU, R. I 13. DLRLC
    • 2.1. (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Cînd suna vîntul țiuind în cercevele și focul duduia în soba înaltă. SADOVEANU, N. P. 209. DLRLC
      • format_quote În bucătărie, unde duduia focul, erau părinții ei amîndoi. REBREANU, R. II 114. DLRLC
      • format_quote În sobă focul prinse a dudui vesel. DUNĂREANU, CH. 111. DLRLC
  • 3. tranzitiv învechit regional A îmboldi, a îndemna (la mers). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Din două una, ori merg eu, ori duduie-i pe ei! RETEGANUL, P. I 43. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.