DUDUI (-duiu) I. vb. tr. 1 A îmboldi: un măgar care pleacă fuga, duduit cu bățul dinapoi de cornacul său (NEGR.) ¶ 2 Trans. Olten. A alunga, a izgoni. a pune pe fugă: tatăs-o îi dudui, adecă-i făcu pierduți prin pădure (RET.); lua pe slugi la zor, le păcălea și le duduia (R.-COD.). II. vb. intr. ‼ vb. refl. 1 A bubui, a vui: mai bău un păhar de vin și iar auzi duduind ceva pe horn (RET.); apa duduie ca vîntul (D.-ZAMF.); duduia focul în cuptor (DLVR.) ¶ 2 A se sgudui: începe să joace de duduia pământul (R.-COD.); începe a toca în stative de pîrîie păreții casei și duduie fereștrile (CRG.); cum or pune în cuptor un lemn mai mult, să duduie toată corabia (C.-RAD.) [onom.].