14 definiții pentru desluși dăsluși


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

desluși [At: CANTEMIR, HR. 136 / V: (înv) dăs~, dos~, (reg) ~sclu~, (îvr) dosloși[1] / Pzi: esc / E: bg дослушать] 1 vt (C.i. un sunet, un zgomot) A distinge. 2 vt (Pex) A auzi. 3 vt A vedea în semiîntuneric sau într-un spațiu slab luminat. 4 vt (Subiectul este o sursă de lumină) A face să apară clar conturul Si: a contura. 5 vt (C.i. idei, probleme, noțiuni etc.) A desprinde dintr-un complex (de idei, probleme, noțiuni etc). 6 vt (Pex) A face să devină clar, limpede, explicit Si: a clarifica, a elucida, a lămuri. 7 vr (D. idei, probleme) A deveni limpede, explicit Si: a clarifica. 8 vt (C.i. omul) A face să înțeleagă Si: a lămuri. 9 vr A se lămuri asupra unui lucru, fapt etc. Si: a-și explica, a înțelege. 10-11 vtr A (se) desprinde clar. 12 vt A descifra. 13 vt (Înv) A citi. modificată

  1. În original, probabil incorect: V. dasluși,... doslosi. Pentru familia de cuvinte desluși, deslușire, deslușit1, deslușit2, deslușitor lipsesc multe dintre trimiterile inverse (de la variante la formele principale). — cata

DESLUȘÍ, deslușesc, vb. IV. 1. Tranz. A distinge, a deosebi un sunet sau un zgomot (dintr-o larmă de zgomote); a auzi. 2. Tranz. A distinge, a recunoaște, a observa, a vedea (în semiîntuneric sau într-un spațiu slab luminat). ♦ (Despre lumină) A face să apară clar conturul lucrurilor. 3. Tranz. A desprinde dintr-un complex de idei, a limpezi, a lămuri, a clarifica o problemă, o idee etc. ♦ Refl. (Despre idei, probleme) A deveni limpede, explicit; a se clarifica. ♦ Tranz. A explica, a da lămuriri, a face pe cineva să priceapă ceva. ♦ Refl. A se lămuri, a se edifica (asupra unui lucru); a înțelege. – Din bg. doslušam.

DESLUȘÍ, deslușesc, vb. IV. 1. Tranz. A distinge, a deosebi un sunet sau un zgomot (dintr-o larmă de zgomote); a auzi. 2. Tranz. A distinge, a recunoaște, a observa, a vedea (în semiîntuneric sau într-un spațiu slab luminat). ♦ (Despre lumină) A face să apară clar conturul lucrurilor. 3. Tranz. A desprinde dintr-un complex de idei, a limpezi, a lămuri, a clarifica o problemă, o idee etc. ♦ Refl. (Despre idei, probleme) A deveni limpede, explicit; a se clarifica. ♦ Tranz. A explica, a da lămuriri, a face pe cineva să priceapă ceva. ♦ Refl. A se lămuri, a se edifica (asupra unui lucru); a înțelege. – Din bg. doslušam.

DESLUȘÍ, deslușesc, vb. IV. Tranz. 1. A distinge, a deosebi, a prinde cu urechea; a auzi. Dintre toate tunurile care trăgeau... Filipoiu desluși unul cu un geamăt sec. CAMILAR, N. I 297. Din cauza lacrimilor nu mai desluși cuvintele. SAHIA, N. 90. 2. A distinge, a deosebi, a recunoaște, a percepe (cu ochii); a vedea, a observa în semiîntuneric sau într-o lumină slabă. Cu ochii ațintiți prin noaptea sumbră, Deslușim Urcînd spre noi o umbră. CAMIL PETRESCU, V. 46. Cînd m-am ridicat în sus, doi haidamaci sar de după colibă-n fața mea. Eu, buimac nițel de somn, nu i-am putut desluși deodată bine. SANDU-ALDEA, U. P. 104. ◊ Fig. Azi le-aș putea desluși [faptele], numai dacă mi s-ar vopsi în alb cele mai bune și în negru cele rele. CAMIL PETRESCU, T. I 356. ◊ Refl. impers. În livadă se deslușiră în curînd pomii încărcați de floare. SADOVEANU, O. V. 417. La stînga se deslușea mai bine incendiul de la Lespezi, parcă s-ar fi apropiat și s-ar fi înviorat. REBREANU, R. II 159. ♦ A scoate la lumină, a face să iasă în evidență, a reliefa. Focul... lumina omul, deslușea amănunțimile. CONTEMPORANUL, VII 194. ♦ A descifra, a citi. Gîngăvea glasul celui mai vechi dintre baci, deslușind cu caznă slovele ceaslovului. CAMILAR, T. 14. 3. A desprinde dintr-un complex de idei, a descurca, a clarifica, a lămuri, a limpezi, a înțelege. Vorbea cu ironie despre stăruințele mele de a desluși chestia influenței mediului asupra artistului. GHEREA, ST. CR. II 16. ◊ (Cu pronumele în dativ) Mehmet Padișah... dorea pe Rabia Gülnuk, fără a-și putea încă desluși dacă făgăduința pe care o dăduse privea o moarte de om ori un colan de mărgăritare. SADOVEANU, Z. C. 275. Niciodată n-am putut să-mi deslușesc lămurit aceste două cuvinte: moarte și nimicire. RUSSO, O. 136. ◊ Refl. (Subiectul este lucrul clarificat) Toate i se deslușiră și-i veni în minte popasul în colonie. SADOVEANU, P. M. 244. După cîtva timp, un gînd se desluși bine în mintea lui. SANDU-ALDEA, U. P. 180. Cîte lucruri, neînțelese bine pe-atunci, i se deslușeau acum în minte. VLAHUȚĂ, O. A. III 14. ♦ Refl. A se lămuri, a se clarifica (asupra unui lucru). Afurisita de gramatică îmi scoate peri albi... poate cu tine, care ai trecut pe la părintele Duhu, să mă pot desluși. CREANGĂ, A. 87. ♦ (Complementul indică lucrul explicat) A explica, a face pe cineva să priceapă. Pantalemon se așezase pe bancă și-i deslușea agitat faptele sale lui Micluț. DUMITRIU, V. L. 80. Sava ne desluși între altele că nevasta e la ogor, că a prins-o acolo furtuna și că trebuie să pice dintr-o clipă în alta. C. PETRESCU, S. 30. ◊ (Complementul indică persoana căreia i se explică) Pe Roșul ți-am dăruit, Dar nu mi te-am deslușit Că nu-l poate-ncălica Decît stăpîn’su, Corbea. TEODORESCU, P. P. 530.

A DESLUȘÍ ~ésc tranz. 1) (ființe, lucruri, sunete) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de același fel); a distinge; a discerne; a deosebi; a desprinde; a diferenția. 2) (probleme, chestiuni, situații confuze) A face clar; a lămuri; a limpezi; a clarifica; a elucida. 3) (texte scrise într-o limbă străină) A face înțeles; a descifra. /<bulg. doslušam

deslușì v. a explica, a elucida. [Rus. DOSLUŠATl].

deslușésc v. tr. (rus. do-slúšatĭ, a auzi, a asculta pînă la urmă, d. vsl. sluti-slovon-slyšati-slyšon. Cp. cu destoĭnic, îld. do-. V. slugă, slavă, slovă). Disting, deosebesc (cu urechea, cu ochĭu): a desluși vorbele uneĭ limbĭ, o scrisoare ștearsă. Lămuresc, clarific, explic: deslușește-mĭ această problemă. Lămuresc, fac să priceapă: deslușește-mă! V. descifrez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

deslușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deslușésc, imperf. 3 sg. deslușeá; conj. prez. 3 deslușeáscă

deslușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deslușésc, imperf. 1 sg. deslușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. deslușeáscă

desluși (conj. deslușească)

deslușesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DESLUȘÍ vb. 1. v. distinge. 2. v. profila. 3. v. deosebi. 4. v. auzi. 5. v. lămuri. 6. v. rezolva.

DESLUȘI vb. 1. a distinge, a percepe, (rar) a pricepe. (Se făcuse ziuă și ~ bine obiectele.) 2. a se contura, a se delimita, a se desena, a se distinge, a se evidenția, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa. (Acum imaginea ei se ~ în lumina apusului.) 3. a deosebi, a diferenția, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință culorile.) 4. a auzi. (~ un strigăt prin ploaie.) 5. a (se) clarifica, a (se) descurca, a (se) elucida, a (se) explica, a (se) lămuri, a (se) limpezi, a (se) preciza, (înv.) a (se) pliroforisi, a (se) răspica, a (se) sfeti, (fig.) a (se) descîlci, a (se) lumina. (Problema a fost ~.) 6. a clarifica, a descifra, a dezlega, a explica, a lămuri, a limpezi, a rezolva, a soluționa. (A ~ enigma.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

deslușí (deslușésc, deslușít), vb. – A distinge, a recunoaște. – 2. A lămuri, a explica. Sl. (rus.) doslušati „a asculta pînă la sfîrșit” (Cihac, II, 100; Candrea; Scriban), cu schimbare de pref. ca în desăvîrși sau destoinic.Der. deslușit, adv. (clar); deslușitor, adj. (explicativ); deslușeală, s. f. (explicație, lămurire); nedeslușit, adj. (obscur; adv., neclar).

Intrare: desluși
verb (VT402)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desluși
  • deslușire
  • deslușit
  • deslușitu‑
  • deslușind
  • deslușindu‑
singular plural
  • deslușește
  • deslușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deslușesc
(să)
  • deslușesc
  • deslușeam
  • deslușii
  • deslușisem
a II-a (tu)
  • deslușești
(să)
  • deslușești
  • deslușeai
  • deslușiși
  • deslușiseși
a III-a (el, ea)
  • deslușește
(să)
  • deslușească
  • deslușea
  • desluși
  • deslușise
plural I (noi)
  • deslușim
(să)
  • deslușim
  • deslușeam
  • deslușirăm
  • deslușiserăm
  • deslușisem
a II-a (voi)
  • deslușiți
(să)
  • deslușiți
  • deslușeați
  • deslușirăți
  • deslușiserăți
  • deslușiseți
a III-a (ei, ele)
  • deslușesc
(să)
  • deslușească
  • deslușeau
  • desluși
  • deslușiseră
dăsluși
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)