17 definiții pentru dependență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dependență sf [At: VĂCĂRESCUL, GR. 124/7 / V: ~dințe, (înv) ~ție / Pl: ~țe / E: fr dépendance] 1 Situație de a fi dependent (1-2). 2 Stare de subordonare. 3 Supunere. 4 (Mat) Proprietate a valorilor unei variabile de a corespunde valorilor altei variabile. 5 (Lpl) Ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizează operații de înzăvorâre pe liniile de cale ferată. 6 (Îs) ~a drumului Ansamblu al lucrărilor și al accesoriilor unui drum.

DEPENDÉNȚĂ, dependențe, s. f. 1. Situația de a fi dependent; stare de subordonare, de supunere. ♦ (Jur.) Subordonare economică, politică etc. a unei țări, a unui teritoriu față de o putere străină, prin limitarea libertății naționale, a dreptului suveran de a hotărî asupra dezvoltării sale. 2. (Mat.) Relația dintre diferitele valori ale unei variabile cărora le corespund valori ale altei variabile. 3. Tulburare psihică manifestată prin lipsă de inițiativă, prin atașament total față de unele persoane. 4. Stare patologică datorată obișnuinței de a consuma alcool, stupefiante, medicamente. – Din fr. dépendance.

DEPENDÉNȚĂ, dependențe, s. f. Situația de a fi dependent; stare de subordonare, de supunere. – Din fr. dépendance.

DEPENDÉNȚĂ s. f. Stare de atîrnare, de subordonare; supunere. Lipsa de comerț nedînd o dezvoltare stării de mijloc, ea, ca și poporul, se afla slabă în privința boierilor și după organizația militară a țării, în dependența de un soldat de șeful său. BĂLCESCU, O. II 15.

DEPENDÉNȚĂ s.f. 1. Situația de a fi dependent; stare de subordonare; atârnare, supunere. 2. (Mat.) Faptul că diferitelor valori ale unei variabile le corespund anumite valori ale altei variabile. 3. (La pl.) Ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizează efectuarea unor operații de înzăvorâre pe liniile de cale ferată. ◊ Dependența drumului = ansamblul lucrărilor și al instalațiilor accesorii ale unui drum. [Cf. fr. dépendance].

DEPENDÉNȚĂ s. f. 1. situația de a fi dependent; stare, raport de subordonare. 2. (mat.) faptul că diferitelor valori ale unei variabile le corespund anumite valori ale altei variabile. 3. (pl.) ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizează efectuarea unor operații de înzăvorâre pe liniile de cale ferată. ♦ ~ a drumului = ansamblul lucrărilor și al instalațiilor accesorii ale unui drum. 4. (med.) stare de intoxicație cronică rezultând din absorbția repetată a unui drog sau medicament și care se manifestă prin nevoia de a continua această absorbție. (< fr. dépendance)

DEPENDÉNȚĂ f. 1) Situație de dependent. 2) Relație reciprocă; reciprocitate; corelație. [G.-D. dependenței] /<fr. dépendance

dependență f. 1. stare de supunere; 2. accesoriul unui lucru principal: dependențele casei.

*dependénță f., pl. e (d. dependent; fr. dépendance). Subordonare, supunere: dependența Egiptuluĭ față de Anglia. Pl. Părțĭ accesoriĭ ale uneĭ case (heĭuri), ca șoproane, grajdurĭ, camere maĭ micĭ ș.a.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dependénță (subordonare) s. f., g.-d. art. dependénței; pl. dependénțe

dependénță (situația de a fi dependent) s. f., g.-d. art. dependénței; pl. dependénțe

dependență (atârnare de...), -țe pl. (ale unei case).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEPENDÉNȚĂ s. aservire, atârnare, subordonare, supunere, (livr.) servitute. (Stare de ~ a unui popor.)

DEPENDENȚĂ s. aservire, atîrnare subordonare, supunere, (livr.) servitute. (Stare de ~.)

Dependență ≠ autonomie, independență, neatârnare, suveranitate


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DEPENDENȚĂ. Subst. Dependență, lipsă de independență, atîrnare (înv.); supunere, subordonare, docilitate, ascultare, obediență (livr.), smerire (înv.), conformism; cedare, renunțare. Ploconire, ploconeală, plecăciune, umilire, căciulire. Lipsă de voință, voință slabă. Lipsă de inițiativă. Adj. Dependent, lipsit de independență; servil, supus, plecat, smerit, subordonat, docil, ascultător, obedient (livr.); conformist. Nehotărît, lipsit de voință. Vb. A fi dependent, a depinde de..., fi la cheremul (la voia) cuiva, a fi la discreția cuiva; a fi supus, a se supune, a se smeri, a-și pleca capul (fruntea, grumazul, genunchiul), a fi subordonat, a ajunge (a cădea, a intra, a încăpea) pe mîna cuiva, a cădea în palma cuiva, a fi la remorca cuiva, a fi la bunul plac al cuiva, a fi prada cuiva, a fi la deriva cuiva, a cădea (a încăpea) în ghearele (în gheara) cuiva, a fi la edecul cuiva, a ajunge (a fi) slugă la dîrloagă, a fi în solda cuiva, a fi sub papuc, a fi în palma cuiva, a fi docil, a asculta; a se conforma; a ceda, a se ploconi. A subordona, a dispune de cineva, a avea pe cineva la mînă, a avea pe cineva la cheremul său, a avea drept de viață și de moarte asupra cuiva, a stăpîni; a purta (a învîrti, a juca) pe cineva pe degete, a ține în frîu. V. asuprire, servilism, umilință.

DEPENDÉNȚĂ s. f. (cf. fr. dépendence): stare de subordonare, lipsă de autonomie a unei unități sintactice. ◊ ~ únică: d. de un singur element regent. Astfel, în exemplul „Ușa se deschise... și intră un om mic, pricăjit, foarte chel” (T. Popovici), fiecare din cele trei adjective atribute este subordonat substantivului om; de asemenea, în exemplul „Bătrânul oftă greu și privi neguros spre oștean” (M. Sadoveanu), adverbele greu și neguros, complemente circumstanțiale de mod, sunt subordonate verbelor predicate oftă și, respectiv, privi. În exemplul „Moșneagul începu să se miște pe lavița lui” (I. Agârbiceanu) a doua propoziție (completivă directă) depinde de prima, care e regentă. ◊ ~ multíplă: d. de două sau mai multe elemente regente. Astfel, în exemplul „Un cuvânt sau un sfat bun este o dovadă de prietenie”, adjectivul atribut bun este subordonat atât substantivului un cuvânt, cât și substantivului un sfat; de asemenea, în exemplul „Vorbea și gândea încet omul acesta”, adverbul complement încet este subordonat atât verbului predicat vorbea, cât și verbului predicat gândea. În exemplul „A dorit și a ajuns să știe astăzi multe lucruri,” a treia propoziție depinde atât de prima propoziție, cât și de a doua propoziție (de aici și interpretarea ei dublă: completivă directă, în virtutea relației cu prima, unde verbul predicat a dorit e un verb tranzitiv, și predicativă, în virtutea relației cu a doua, unde verbul a ajuns e un verb copulativ nepredicativ).

Intrare: dependență
dependență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dependență
  • dependența
plural
  • dependențe
  • dependențele
genitiv-dativ singular
  • dependențe
  • dependenței
plural
  • dependențe
  • dependențelor
vocativ singular
plural