24 de definiții pentru deosebi (vb.) deosibi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

deosebi2 [At: (a. 1645) HERODOT, 427 / V: (îvp) dăo~, ~săbi2, ~sibi / P: de-o~ / Pzi: ~besc / E: de2 + osebi] 1-2 vtr (Îvp) A (se) îndepărta de cineva sau de ceva. 3-4 vtr (Înv) A (se) separa. 5-6 vtr A (se) desprinde. 7 vr A se diferenția de cineva sau de ceva. 8 vt A recunoaște o ființă dintre altele asemănătoare Si: a desluși, a discerne, a distinge, a identifica. 9 vt (Înv) A elimina. 10 vr A se ridica deasupra celorlalți Si: a se distinge, a se remarca. 11-12 vtr A (se) specifica. 13 vrp (Îvr) A se excepta. 14 vt A da unei ființe o notă specifică. 15 vrp A fi limpede, clar, distinct pentru privire. 16 vr (Rar) A se semnala. corectată

DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi.

DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi.

DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel, a fi diferit. Marea Adunare Națională constituită după alegeri se deosebește de toate parlamentele pe care le-am avut pînă acum. IST. R.P.R. 721. ◊ Tranz. E o întreagă zonă de verdeață... deasupra căreia numele lui [al Oltului] se întinde, însușindu-și-o și deosebind-o de restul pămîntului. BOGZA, C. O. 260. Îmi vin felurite gînduri care mă bucură, căci ele mă deosebesc de ceilalți oameni. SADOVEANU, Z. C. 55. ♦ Tranz. A face distincție între două sau mai multe lucruri; a distinge. Cînd te uiți înapoi, la cele trecute, nu mai știi să le deosebești unele de altele. DEMETRIUS, V. 92. Ivan nu mai deosebea visul de viață. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 160. 2. Tranz. A recunoaște un lucru dintre altele; a desluși, a distinge, a discerne. Agripina căută să răzbată cu urechea prin zgomotul și pocniturile Iablanicioarei, dar nu deosebi nimic. GALACTION, O. I 163. Se vedea aproape ca ziua, deosebeai tot, copacii păreau chiar luminați pe dinăuntru. M. I. CARAGIALE, C. 152. Măcar că e așa de întuneric, deosebesc tare bine firele de mac din cele de năsip. CREANGĂ, P. 263. ◊ Refl. pas. Alte grămezi asemănătoare [de porumb] încep să se deosebească pe întinsul cîmpiei. BOGZA, C. O. 389. Urc drumul lucrat de soldați, care se deosebește greu. CAMIL PETRESCU, U. N. 242. ♦ Tranz. A remarca, a prefera, a alege. Între toiul neînsemnaților tineri ce o supărau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancu B. NEGRUZZI, S. I 25. 3. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți), a se distinge, a se remarca. [Feciorul] său se deosebea prin istețimea, boiul și înțelepciunea lui. ISPIRESCU, L. 185. Supt următorii domni... vedem pe Miron deosebindu-se atît în tabere, apărîndu-și patria cu cinste, cît și în sfaturi, dînd păreri înțelepte și folositoare țării. BĂLCESCU, O. I 184. Femeile de la munte poartă ștergare de mătasă, lucrate de dînsele, ce se deosebesc prin dibăcia țesăturilor. ALECSANDRI, P. P. 139. – Variantă: (regional) deosibí (CARAGIALE, O. II 120) vb. IV.

DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. – [Var.: (reg.) deosibí vb. IV] – Din [în]deosebi.

A DEOSEBÍ ~ésc tranz. 1) (ființe, lucruri) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de același fel); a distinge; a discerne; a desluși; a desprinde. 2) A face să se deosebească. /de + sl. osebiti

A SE DEOSEBÍ mă ~ésc intranz. 1) A fi diferit (de cineva sau de ceva). 2) A se impune prin trăsături distincte; a se diferenția; a diferi; a se reliefa. [Sil. de-o-] /de + sl. osebiti

deosebì v. 1. a despărți cu simțurile, cu mintea: a deosebi oile de capre; fig. a deosebi binele de rău; 2. a face o deosebire; 3. a nu semăna: frate de frate se deosebește; 4. a se semnala, a se distinge. [V. deosebi].

DEOSIBÍ vb. IV. v. deosebi.

deosebésc și (vest) ibésc (eo 2 silabe) v. tr. (din maĭ vechĭu osebesc și usebesc, d. vsl. osobiti sen și osebiti sen, a se deosebi. V. deosebĭ). Separ, despart: a deosebi oile de capre. Disting, cunosc, văd: e întuneric și nu deosebesc cîțĭ oamenĭ sînt. Fac deferență, deosebire: Dumnezeŭ nu deosebește buniĭ de răi și ploŭă peste toțĭ. V. refl. Mă disting, mă văd: ningea așa de tare în cît nu se maĭ deosebea satu. Difer, nu semăn: măgaru, deși seamăn cu calu, se deosebește în multe.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 deosebeáscă

deosebí vb. (sil. de-o-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 sg. și pl. deosebeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEOSEBÍ vb. 1. a desluși, a diferenția, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință binele de rău.) 2. v. diferi. 3. v. remarca.

DEOSEBÍ vb. v. despărți, izola, separa.

DEOSEBI vb. 1. a desluși, a diferenția, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință nuanțele.) 2. a se diferenția, a diferi, a varia, (înv.) a se feluri. (Obiceiurile se ~ de la un popor la altul.) 3. a se distinge, a se evidenția, a se ilustra, a se remarca, a se singulariza, (înv.) a se însemna, a se semnala, a se vesti. (Prin ce s-a ~ interpretarea sa?)

deosebi vb. v. DESPĂRȚI. IZOLA. SEPARA.

A (se) deosebi ≠ a semăna

Intrare: deosebi (vb.)
  • silabație: de-o-
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deosebi
  • deosebire
  • deosebit
  • deosebitu‑
  • deosebind
  • deosebindu‑
singular plural
  • deosebește
  • deosebiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deosebesc
(să)
  • deosebesc
  • deosebeam
  • deosebii
  • deosebisem
a II-a (tu)
  • deosebești
(să)
  • deosebești
  • deosebeai
  • deosebiși
  • deosebiseși
a III-a (el, ea)
  • deosebește
(să)
  • deosebească
  • deosebea
  • deosebi
  • deosebise
plural I (noi)
  • deosebim
(să)
  • deosebim
  • deosebeam
  • deosebirăm
  • deosebiserăm
  • deosebisem
a II-a (voi)
  • deosebiți
(să)
  • deosebiți
  • deosebeați
  • deosebirăți
  • deosebiserăți
  • deosebiseți
a III-a (ei, ele)
  • deosebesc
(să)
  • deosebească
  • deosebeau
  • deosebi
  • deosebiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deosibi
  • deosibire
  • deosibit
  • deosibitu‑
  • deosibind
  • deosibindu‑
singular plural
  • deosibește
  • deosibiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deosibesc
(să)
  • deosibesc
  • deosibeam
  • deosibii
  • deosibisem
a II-a (tu)
  • deosibești
(să)
  • deosibești
  • deosibeai
  • deosibiși
  • deosibiseși
a III-a (el, ea)
  • deosibește
(să)
  • deosibească
  • deosibea
  • deosibi
  • deosibise
plural I (noi)
  • deosibim
(să)
  • deosibim
  • deosibeam
  • deosibirăm
  • deosibiserăm
  • deosibisem
a II-a (voi)
  • deosibiți
(să)
  • deosibiți
  • deosibeați
  • deosibirăți
  • deosibiserăți
  • deosibiseți
a III-a (ei, ele)
  • deosibesc
(să)
  • deosibească
  • deosibeau
  • deosibi
  • deosibiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)