16 definiții pentru defect (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt.

defect, ~ă [At: HELIADE, O. II, 189 / V: ~et / Pl: ~cți, ~e și (înv; sn) ~uri / E: ger Defekt, lat defectus] 1 sn Lipsă. 2 sn Neajuns. 3-5 sn Imperfecțiune (materială,) (fizică sau) morală Si: beteșug, cusur, hibă, viciu. 6 sn (Fiz; îs) ~ de masă Diferență dintre suma maselor protonilor și neutronilor[1] componenți ai nucleului de atom și masa reală a nucleului acelui atom. 7-8 sn (Teh; șîs ~ de execuție, ~ de fabricație) Lipsă de calitate (în ansamblu sau) locală a unui produs în raport cu calitatea cerută. 9 sn Deranjament. 10 sn Stricăciune. 11 sn Defecțiune care împiedică funcționarea unei mașini. 12 sn Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un domeniu. 13 sn Greșeală. 14 sn Ceea ce este necorespunzător cerințelor. 15 sn (Îe; rar) A cădea în ~ul... A greși într-o anumită privință. 16 a Care are lipsuri. 17-19 a Cu imperfecțiuni (materiale,) (fizice sau) morale. 20-21 a (D. un produs) Lipsit de calitate (în ansamblu sau) local. 22 a (D. aparate) Care are un deranjament. 23-24 a (D. mașini) Care nu funcționează (bine). 25 a Care nu este conform regulilor stabilite într-un domeniu. 26 Care nu respectă cerințele. modificată

  1. neuronilor→neutronilor — raduborza

DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, meteahnă, neajuns, beteșug, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt.

DEFÉCT1, defecte, s. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune; cusur, meteahnă, neajuns. Versurile ce urmează sînt cruțate... de asemenea defect. MACEDONSKI, O. IV 66. Defectul poeziei e evident; e o temă eminamente romantică tratată în sensul clasic. GHEREA, ST. CR. III 374. Și veselă și jună te-am cunoscut odată; Cu aceleași defecte acum iar te găsesc. ALEXANDRESCU, M. 185. ♦ (Tehn.) Lipsă de perfecțiune, de punere la punct a unui fabricat, în raport cu calitatea cerută. Țesătură cu defect.Răspunse simplu că deocamdată, nu poate scoate mașina fiindcă are un defect de magnetou. REBREANU, R. II 101.

DEFÉCT s.n. Cusur, imperfecțiune, lipsă; beteșug, meteahnă. ♦ Deranjament care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat etc. [< lat. defectus].

DEFÉCT, -Ă I. adj. care s-a defectat, s-a stricat. II. s. n. 1. imperfecțiune, lipsă, cusur. ♦ deranjament, dereglare care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat, mecanism etc. ♦ dezavantaj, inconvenient. 2. (fiz.) defect de masă = diferența dintre suma particulelor constitutive ale unui atom și masa reală a acestuia. (< lat. defectus, germ. Defekt)

DEFÉCT2 ~e n. 1) Lipsă a unei însușiri fizice sau morale; neajuns; cusur; deficiență; meteahnă. 2) Deranjament care nu permite unui sistem tehnic să funcționeze normal; defecțiune. 3) Lipsă de integritate anatomică sau funcțională a unui organ; deficiență. /<lat. defectus, germ. Defect

defect n. 1. lipsa de ceva necesar; 2. imperfecțiune fizică sau morală; cusur, meteahnă.

*deféct n., pl. e (lat. defectus, lipsă [d. de-ficere, a lipsi], cu înțelesu după fr. défaut. V. perfect). Imperfecțiune, cusur, lipsă fizică, intelectuală saŭ morală: defect de memorie. Ceĭa ce nu e conform regulelor arteĭ: defectele uneĭ opere, unuĭ tabloŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

deféct2 s. n., pl. defécte

deféct s. n., pl. defécte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEFÉCT s., adj. 1. s. cusur, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvirșire, răutate. (Are nenumărate ~.) 2. s. v. anomalie. 3. s. v. patimă. 4. s. v. defecțiune. 5. adj. defectat, deranjat, dereglat, stricat, (rar) detracat, smintit. (Un mecanism, un ceas ~.)

DEFECT s., adj. 1. s. cusur, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (Are nenumărate ~.) 2. s. anomalie, cusur, (pop.) meteahnă. (Are un ~ congenital.) 3. s. cusur, dar, meteahnă, nărav, patimă, viciu, (pop. si fam.) pîrțag, (pop.) învăț, (reg.) madea, natură, nărăvie, parfie, teahnă, (prin Bucov.) băsău. (Are ~ beției.) 4. s. defectare, defecțiune, deranjament, dereglare. (~ în funcționarea unui aparat.) 5. adj. defectat, deranjat, dereglat, stricat, (rar) detracat, smintit. (Un mecanism, un ceas ~.)

Defect ≠ calitate, virtute, merit, perfecțiune


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

deféct (defécte), s. n. – Cusur, imperfecțiune. Lat. defectus (sec. XIX). – Der. defectuos, adj., din fr. défectueux; defectuozitate, s. f.; defectibil, adj., din fr. défectible; defectiv, adj., din fr. défectif.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DEFECT. Subst. Defect, defectuozitate (rar), lipsă, deficiență, neajuns, carență, scădere, lacună (fig.), slăbiciune (fig.), cusur, hibă (reg.), viciu, tară, racilă (livr., fig.), beteșug (pop., fig.), meteahnă (pop.), imperfecțiune, nedesăvîrșire (rar). Defecțiune, defectare, pană, scurt circuit, deranjament, dereglaj, dereglare, stricare, stricăciune, deteriorare. Dezavantaj, inconvenient. Adj. Defect, defectat, stricat, degradat, uzat, deteriorat; defectuos, vicios; imperfect, cu defecte, cu lipsuri, cu neajunsuri, deficient. Vb. A fi defect. A se defecta, a se deregla, a se strica, a se uza, a se degrada, a se deteriora; a defecta, a deregla, a strica, a deteriora, a degrada. V. dezordine, eroare, imoralitate.

Intrare: defect (s.n.)
defect2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • defect
  • defectul
  • defectu‑
plural
  • defecte
  • defectele
genitiv-dativ singular
  • defect
  • defectului
plural
  • defecte
  • defectelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

defect (s.n.)

  • 1. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală.
    exemple
    • Versurile ce urmează sînt cruțate... de asemenea defect. MACEDONSKI, O. IV 66.
      surse: DLRLC
    • Defectul poeziei e evident; e o temă eminamente romantică tratată în sensul clasic. GHEREA, ST. CR. III 374.
      surse: DLRLC
    • Și veselă și jună te-am cunoscut odată; Cu aceleași defecte acum iar te găsesc. ALEXANDRESCU, M. 185.
      surse: DLRLC
    • Țesătură cu defect.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat.
      surse: DEX '09 DN sinonime: deranjament stricăciune un exemplu
      exemple
      • Răspunse simplu că deocamdată, nu poate scoate mașina fiindcă are un defect de magnetou. REBREANU, R. II 101.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu.
      surse: DEX '09
    • surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • 2. fizică Defect de masă = diferența dintre suma particulelor constitutive ale unui atom și masa reală a acestuia.
    surse: MDN '00

etimologie: