CUSĂTURĂ, cusături, s. f. 1. Cusut. ♦ (Med.) Faptul de a coase între ele marginile unei plăgi, după o intervenție chirurgicală. 2. Locul unde se îmbină, prin cusut, două bucăți de stofă, de pânză etc.; ața cu care s-a cusut. ♦ Linie de asamblare, prin nituire sau prin sudare, a două plăci sau piese metalice. ♦ Loc unde s-a efectuat o cusătură (1), după o intervenție chirurgicală. 3. Felul cum este cusut ceva, modelul, punctul cu care se coase; p. ext. ornamentele cusute pe o pânză, pe o stofă etc. 4. Lucru la care coase cineva. [Var.: (reg.) cusutură s. f.] – Cusut + suf. -ură.

cusătură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 13/1 / V: (înv) cos~, ~sut~, cosut~, ~st~ / Pl: ~ri / E: cusut + -ură] 1 Cusut (1). 2 Felul (specific) de a coase. 3 Modelul unei cusături (1) sau al unei broderii. 4 Locul sau materialul unde se coase Si: cusut (3). 5 Ața cu care se coase. 6 Cusut (2). 7 Lucrul, obiectul cusut. 8 Broderie. 9 (Fig; reg) Trăsătură (ascunsă) a firii oamenilor Cf aluat, material, pastă. 10 (Înv) Împunsătură.

CUSĂTURĂ, cusături, s. f. 1. Cusut. ♦ Faptul de a coase între ele marginile unei plăgi, după o intervenție chirurgicală. 2. Locul unde se îmbină, prin cusut, două bucăți de stofă, de pânză etc.; ața cu care s-a cusut. ♦ Linie de asamblare, prin nituire sau prin sudare, a două plăci sau piese metalice. ♦ Loc unde s-a efectuat o cusătură (1), după o intervenție chirurgicală. 3. Felul cum este cusut ceva, modelul, punctul cu care se coase; p. ext. ornamentele cusute pe o pânză, pe o stofă etc. 4. Lucru la care coase cineva. [Var.: (reg.) cusutură s. f.] – Cusut + suf. -ură.

CUSĂTURĂ, cusături, s. f. 1. Acțiunea de a coase; cusut. [Cîntau] cu toatele cînd erau la furcă ori la cusătură. ISPIRESCU, L. 51. Și nu-mi coase Și să-mi tacă, Ci din gură Viers îi cură; Lin, mai lin... Să nu-mi turburi Cusătura. TEODORESCU, P. P. 61. 2. Locul,linia unde se împreună prin cusut două bucăți de stofă, de pînză etc.; ața cu care e cusut ceva. Cusătura mînecii s-a desfăcut. ♦ (Tehn.) Linie de împreunare prin nituire sau sudare a marginilor a două tole. 3. Felul cum e cusut ceva, modelul, punctul cu care se coase; p. ext. ornamentele cusute pe o pînză, pe o stofă etc. A învățat o cusătură nouă. nu La doisprezece ani era minunea satului- un maestru în cusături țărănești. VLAHUȚĂ, O. A. 510. 4. Lucru la care coase cineva. Multe-i spun Cînd nu m-ascultă, Dar tresar și tac din gură Cînd, c-un zîmbet, își ridică Ochii de pe cusătură. TOPÎRCEANU, B. 58. A luat în urmă cusătura ei Cea cu flori-cămașă, soare de frumoasă, – Și s-a dus în pragul tindei, ca să coasă. COȘBUC, P. I 245. M-a trămis doamna de sus La a de jos Ca să-i dea o cusătură Fără pic de tivitură (Hîrtia). TEODORESCU, P. P. 220. Tu ți-ai lăsat Cusătura ta Pe grinduța mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 502. – Variantă: cusutură (CREANGĂ, A. 111) s. f.

CUSĂTURĂ ~i f. 1) v. A COASE. 2) Linia unde sunt unite prin cusut două bucăți de pânză. 3) Ornament brodat pe o pânză. 4) Model după care se coase. 5) med. Loc cusut după o intervenție chirurgicală. 6) Loc unde au fost unite prin sudare sau prin alte metode elementele metalice ale unui obiect. [G.-D. cusăturii] /a coase + suf. ~ătură

cusătură f. efectul coaserii: lucru cusut. [Lat. vulg. CONSUTURA (v. coase)].

cosătură² sf vz cusătură

cosutură¹ sf vz cusătură

custură² sf vz cusătură

cusutură sf vz cusătură

cusătoreásă, -íe, -úră, V. cusutor-.

cusutúră f., pl. ĭ (d. cusut orĭ lat. consutúra. V. sutură). Est. Loc cusut: haĭnă cu multe cusuturĭ. Modu de a coase: cusutură rară. – În vest cusă-.

cusătură s. f., g.-d. art. cusăturii; pl. cusături

cusătură s. f., g.-d. art. cusăturii; pl. cusături

cusătură s. f., g.-d. art. cusăturii; pl. cusături

cusătură

cusătură, -ri.

CUSĂTURĂ s. (TEHN.) cusut. (~ a două plăci metalice.)

CUSĂTURĂ s. (TEHN.) cusut. (~ a două plăci metalice.)