14 definiții pentru ctitor titor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CTÍTOR, -Ă, ctitori, -e, s. m. și f. Persoană care ctitorește o biserică sau o mănăstire; p. ext. fondator al unei instituții, asociații etc. – Din sl. ktitorŭ.

ctitor, ~ă smf [At: (a. 1610) GCR I, 44 / V: (înv) ti~, ~tur / Pl: ~ri, ~re / E: vsl ктиторъ] 1 Persoană care suportă sau contribuie, în parte, la cheltuielile pentru ridicarea și înzestrarea cu odoare a unei biserici sau mănăstiri Si: fundator. 2 (Trs; Mun; imp) Epitrop. 3 (Trs; îf titor) Tutore. 4 (Reg; îf titor) Ziua următoare celei onomastice. 5 (Pex) Fondator al unei asociații, instituții etc.

CTÍTOR, -Ă, ctitori, -e, s. m. și f. Persoană care suportă în total sau în parte cheltuielile pentru ridicarea și înzestrarea unei biserici sau a unei mănăstiri; p. ext. fondator al unei instituții, asociații etc. – Din sl. ktitorŭ.

CTÍTOR, -Ă, ctitori, -e, s. m. și f. Persoană care suportă (sau contribuie la) cheltuielile pentru ridicarea și înzestrarea unei biserici sau mănăstiri; fondator de biserici sau de mănăstiri; p. ext. întemeietor al unei instituții, organizații, asociații etc. Ctitori de așezăminte. EMINESCU, O. I 150. Radu Racoviță vel-logofăt, cu a hă soție Maria, ctitori. NEGRUZZI, S. I 314. – Variantă: (regional) títor, -ă (SLAVICI, N. I 49) s. m. și f.

CTÍTOR ~i m. 1) Persoană care suportă cheltuielile pentru ridicarea unui locaș sfânt. 2) fig. Fondator al unei instituții, asociații. /<sl. ktitoru

ctitor m. 1. întemeietor de locașe sfinte; 2. epitrop de biserică. [Gr. mod.].

ctítor m. (vsl. rus. ktitorŭ, d. mgr. ktitor, d. ktizo, fundez). Vechĭ. Fundator, întemeĭetor. Munt. Trans. Epitrop de biserică.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ctítor s. m., pl. ctítori

ctítor s. m., pl. ctítori


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CTITOR s. fondator, întemeietor, (înv.) așezător, (înv. fig.) urzitor. (~ al unui așezămînt.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ctítor (ctítori), s. m. – Fondator, persoană care construiește și înzestrează o biserică. – 2. Fondator, organizator. – 3. (Trans. și Munt.) Econom, curator al unei biserici. – 4. (Trans., înv.) Tutore. Gr. ϰτίτωρ, în parte prin intermediul sl. ktitorĭ, cf. Vasmer, Gr., 65 și 85. – Der. ctitoră, s. f. (fondatoare); ctitori, vb. (a funda); ctitorie, s. f. (fondare); ctitoricesc, adj. (de fondare); ctitornicie, s. f. (fundație; pisanie).

Intrare: ctitor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ctitor
  • ctitorul
  • ctitoru‑
plural
  • ctitori
  • ctitorii
genitiv-dativ singular
  • ctitor
  • ctitorului
plural
  • ctitori
  • ctitorilor
vocativ singular
  • ctitorule
  • ctitore
plural
  • ctitorilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • titor
  • titorul
plural
  • titori
  • titorii
genitiv-dativ singular
  • titor
  • titorului
plural
  • titori
  • titorilor
vocativ singular
  • titorule
  • titore
plural
  • titorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ctitor, -ă ctitoră titoră titor

etimologie: