10 definiții pentru colcăială


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COLCĂIÁLĂ s. f. Faptul de a colcăi; zgomot făcut de cineva sau de ceva care colcăie. [Pr.: -că-ia-] – Colcăi + suf. -eală.

COLCĂIÁLĂ s. f. Faptul de a colcăi; zgomot făcut de cineva sau de ceva care colcăie. [Pr.: -că-ia-] – Colcăi + suf. -eală.

colcăiálă sf [At: PAS, Z. III, 64 / Pl: ~iéli / E: colcăi + -eală] 1 Clocot. 2 Mișună1.

COLCĂIÁLĂ s. f. 1. Clocot, clocotire. 2. Mișcare într-o mulțime mare, forfoteală.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

colcăiálă s. f., g.-d. art. colcăiélii

colcăiálă s. f. (sil. -că-ia-), g.-d. art. colcăiélii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COLCĂIÁLĂ s. v. forfotă.

COLCĂIÁLĂ s. v. clocot, clocotire, fierbere, fiert.

colcăia s. v. CLOCOT. CLOCOTIRE. FIERBERE. FIERT.

COLCĂIA s. agitație, animație, foială, foire, forfotă, forfoteală, frămîntare, furnicare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, viermuire, (reg.) fojgăială, vînzoală, (fam.) fîțîială, fîțîire, fîțîit, vînzoleală. (Pe bulevarde era o ~ de nedescris.)

Intrare: colcăială
substantiv feminin (F58)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colcăia
  • colcăiala
plural
genitiv-dativ singular
  • colcăieli
  • colcăielii
plural
vocativ singular
plural

colcăială

etimologie:

  • Colcăi + sufix -eală.
    surse: DEX '98 DEX '09