chiolhan sn vz chiulhan

CHIOLHAN 👉 CHIULHAN.

CHIOLHAN s. n. v. chiulhan.^[1]

CHIOLHAN, chiolhanuri, s. n. Petrecere, chef mare. [Var.: chiulhan s. n.]

chiolhan n. V. chiulhan: la chiolhan, la iarbă verde. CAR.

chĭolhán și chĭulhán n., pl. e și urĭ (turc. pers. kül-han, cuptor de baĭe, d. kül, cenușă, și han, casă. La băile turceștĭ se reprezentau și farse). Fam. Mare chef, beție strașnică: a trage un chĭolhan, a te pune pe chĭolhan.

chiolhaniu sm, a vz chiulhan

chiulhan sn [At: HEM 1331/24, ap. DA ms / V: chiol~ / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: tc külhan] (Tem; îvp) Petrecere.

CHIULHAN, CHIOLHAN (pl. -anuri) sn. Chef, veselit benchet: cofetarul are să vie să se puie pe chiulhan (ISP.); în Ialomița ține o nuntă țărănească chiolhanu de Joi și pînă Joi (MAR.) [tc. külhan].

CHIULHAN s. n. v. chiolhan.^[1]

chiolhaniu m. ceapcân: ah! chiolhaniiile! CAR. [Turc. KÜLHANI, ștrengar].

chiulhan (chiolhan) n. petrecere cu beție, masă mare: cofetarul are să vie să se puie pe chiolhan ISP. [Turc. KÜLHAN, baie de aburi: Turcii petrec și benchetuiesc la baie].

chĭulhán, V. chĭolhan.

chiolhan (pop., fam.) (desp. chiol-) s. n., pl. chiolhanuri

chiolhan (pop., fam.) (chiol-) s. n., pl. chiolhanuri

chiolhan s. n., pl. chiolhanuri

chiulhan, -ne.

chiulhan (-ne), s. n. – Banchet, zaiafet, chef. – Var. chiolhan. Tc. külhan „cuptor de încălzit baia” (Șeineanu, II, 118; Lokotsch 1234). Semantismul rom. se explică prin obiceiul turcesc de a mînca în baie. – Der. chiulhangiu, s. m. (persoană care încălzește baia; chefliu, petrecăreț), din tc. külhanci; chiulhaniu (var. chiolhănos), adj. (fățarnic, viclean), din tc. külhani „persoană care încălzește baia”.

chiolhan, chiolhane s. n. petrecere; beție

CHIOLHAN s. v. benchetuială, chef, ospăț, petrecere, praznic, prăznuire.

chiolhan s. v. BENCHETUIALĂ. CHEF. OSPĂȚ. PETRECERE. PRAZNIC. PRĂZNUIRE.

chiolhaniu, chiolhanii, s.m. (înv.) om șiret, ceapcân.