CAVALER, cavaleri, s. m. 1. (În Roma antică) Membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial. ♦ (În Evul Mediu, în Apusul și în Centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, inițial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui. 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. 3. Titlu onorific conferit, în unele țări, posesorului anumitor decorații importante. 4. Persoană având titlul de cavaler (1-3). 5. Călăreț. 6. (Adesea adjectival) Om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor, îndatoritor. 7. (Pop.) Tânăr necăsătorit, holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tânăr necăsătorit care însoțește pe miri la cununie. – Din rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier.

cavaler sm [At: DUMITRACHE, 414 / V: ~leariu, ~lir, ga~ / Pl: ~i / E: rs кавалерь] 1 (Înv) Călăreț. 2 (Mil; înv) Soldat din cavalerie Si: cavalerist, călăraș, (înv) călariu. 3 (În vechea Romă) Cetățean din ordinul călăreților, ordin mijlociu, între patricieni și plebei având fiecare un cal întreținut pe socoteala statului. 4 (În Evul Mediu, în Apus) Nobil care era membru al ordinului sau instituției cavaleriei (cu un ceremonial deosebit) și căruia i se impuneau disprețul pericolului, lealitatea, apărarea celor slabi, curtenia față de femei. 5 (Pex) Membru al unor ordine militare și religioase instituite pentru lupta împotriva necreștinilor. 6 (Pex) Membru al unui ordin onorific instituit de suveran. 7 (Spc) Persoană cu gradul cel mai puțin înalt dintr-un ordin care are mai multe grade. 8 (Îoc damă) Bărbat care însoțește o doamnă sau o domnișoară. 9-10 (Pex) Bărbat care, la un bal, dansează cu o femeie (sau care curtează o femeie). 11 (Îs) ~ de onoare Tânăr care însoțește, împreună cu o domnișoară de onoare, pe miri, la cununie Vz frate-de-mire Cf vornicel, chemător. 12 (Înv; îs) ~ de industrie Persoană care, în ciuda aspectului onest, face înșelătorii în stil mare și trăiește din expediente. 13 (Pex) Om onest, politicos, leal, cu purtări nobile. 14 (Pex) Greutate de sârmă care se pune călare pe brațul balanțelor de precizie (pentru greutăți foarte mici). 15 (Bot; reg) Canale (Impatiens balsamina). 16 (Bot; reg) Cârciumăreasă (Zinnia elegans).

CAVALER, cavaleri, s. m. 1. (În Roma antică) Membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial. ♦ (În evul mediu, în apusul și în centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, inițial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui. 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. 3. Titlu onorific conferit, în unele țări, posesorului anumitor decorații importante. 4. Persoană având titlul de cavaler (1-3). 5. Călăreț. 6. (Adesea adjectival) Om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor, îndatoritor. 7. (Pop.) Tânăr necăsătorit, holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tânăr necăsătorit care însoțește pe miri la cununie. – Din rus. kavaler (< fr.).

CAVALER, cavaleri, s. m. I. (În organizația feudală din Apus) Nobil cu o situație militară înaltă, consfințit pentru luptă, de rege sau de un reprezentant al lui, în cadrul unei ceremonii speciale care a variat după țări și epoci; (urmat de determinări, în unele țări și astăzi) membru al unui ordin militar-religios, întrunind toate atribuțiile care decurg din această situație. Se înclinase în fața ei ca un cavaler din vechi timpuri. SADOVEANU, N. F. 15. Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul. EMINESCU, O. I 152. S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta. EMINESCU, O. I 146.De pe zalele-aurite Secunosc că-s cavaleri. NEGRUZZI S. II 78. II. 1. Om plin de abnegație,generos și nobil. (Adjectival) Aștept din parte-ți, o rege cavaler, Că-mi vei da prins pe-acela ce umilit ți-l cer. EMINESCU, O. I 91. 2. Bărbat care însoțește o femeie în societate. Și-i fi cavalerul nostru pe la grădini, pe la teatru, pe la baluri. ALECSANDRI, T. I 272. 3. Bărbat necăsătorit, holtei, burlac. Cavalerii invitau la un vals pe noile lor cunoștințe. VLAHUȚĂ, O. A. III 3. Țineți-vă frumos și nu fiți așa de posomorite, c-au să vie cavalerii să vă poftească [la dans]. ALECSANDRI, T. I 160. Cavaler de onoare = tînăr care însoțește pe miri la cununie. 4. (Urmat de determinări în genitiv) Membru al unui ordin onorific, posesor al anumitor decorații.

CAVALER, cavaleri, s. m. I. (În organizația feudală din Apus) Nobil consfințit pentru cariera armelor (de rege sau de un reprezentant al lui) printr-o ceremonie specială; (urmat de determinări; în unele țări și astăzi) membru al unui ordin militar-religios; membru al unui ordin onorific, posesor al anumitor decorații. II. 1. (Adesea adjectival) Om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor. 2. Bărbat care însoțește o femeie în societate. 3. Tînăr necăsătorit; holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tînăr necăsătorit care însoțește pe miri la cununie. – Rus kavaler (< fr.).

CAVALER s.m. I. (Ist.) Membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, format din cetățeni bogați. ♦ Nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (și astăzi în unele țări) membru al unui ordin militar religios. ♦ Membru al unui ordin onorific; posesor al unor decorații. ♦ Cavaler de industrie = îmbogățit în urma speculațiilor, șarlatan, escroc. II. 1. Om generos, nobil, plin de abnegație; om cu purtări alese. 2. Bărbat care însoțește o femeie în societate. 3. Bărbat necăsătorit; holtei, burlac. [< it. cavaliere, fr. chevalier].

CAVALER s. m. I. 1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetățenii bogați. 2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios. 3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decorații. 4. ~ de industrie = îmbogățit în urma speculațiilor; șarlatan, escroc. II. 1. om generos, nobil, plin de abnegație; om cu purtări alese. 2. bărbat care însoțește o femeie în societate. 3. bărbat necăsătorit; holtei, burlac. ♦ ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoțește pe miri la cununie. (< rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)

CAVALER cavaleri m. 1) (în evul mediu) Titlu de nobil conferit (inițial pentru fapte de arme) de rege sau de un reprezentant al lui. 2) (în Roma antică) Membru al ordinului ecvestru. 3) Membru al unui ordin cavaleresc laic sau religios. 4) (în unele țări) Posesor al unei decorații importante. 5) rar Persoană călare; călăreț. 6) Bărbat care respectă cu strictețe eticheta; om cu purtare curtenitoare; gentilom. 7) Tânăr neînsurat; fecior; flăcău. ◊ Cavaler de onoare tânăr necăsătorit care-i însoțește pe miri la cununie și la nuntă; vornicel. 8) Bărbat care însoțește o doamnă. /<rus. kavaler

cavaler m. 1. în evul mediu, cel ce a fost admis într’un ordin militar sau religios: s’a ’mbrăcat în zale lucii cavalerii dela Malta EM.; cavaler rătăcitor, care colindă lumea s’afle aventuri extraordinare spre a-și arăta bărbăția; 2. titlu de nobleță mai jos de baron; 3. cel ce a obținut o decorațiune: cavaler al Coroanei României; 4. bărbat, în opozițiune cu damă sau domnișoară (la o preumblare, sau petrecere); cavaler de industrie, șarlatan, pungaș.

*cavalér m. (rus. kavalér, fr. cavalier, ngr. kavalliéris, d. it. cavaliere, care vine d. cavallo, cal. V. cal). Cetățean roman din al doilea ordin (eques). Nobil admis în ordinu cavalerizmuluĭ în evu mediŭ: cavaleru Bayard. Membru al unuĭ ordin militar (ca ceĭ din Malta orĭ ceĭ Teutonĭ). Nobil de un rang inferior celuĭ de baron (obișnuit în Italia și Austria). Purtător al uneĭ decorațiunĭ în gradu cel maĭ de jos: cavaler al Coroaneĭ Româniiĭ. Bărbat, în opoz. cu damă la dans. Pop. Holteĭ. Cavaler rătăcitor, cavaler care cutreĭera lumea ca să îndrepte nedreptățile (ca Don Quijote). Cavaler de industrie, escroc.

cavaleariu sm vz cavaler

cavalir sm vz cavaler

bărbat-cavaler s. m. Bărbat cu atitudine cavalerească ◊ „Nefiind suficiente bărci de salvare pentru cei 2200 de pasageri de pe navă, peste 1000 de bărbați au consimțit să-și sacrifice viața lăsând să plece femeile și copiii. În 1931, o asociație a femeilor de pe «Titanic» a organizat ridicarea la New York a unei statui în memoria «bărbaților-cavaleri» de pe navă. Statuia s-a pierdut însă [...] și a fost regăsită în 1978 de actualul președinte al societății bărbaților «titaniști».” R.l. 3 V 85 p. 6; v. și 10 V 85 p. 1 //din bărbat + cavaler//

Alcantara f. oraș în Spania pe Tago cu 5800 loc. Cavalerii de Alcantara, ordin religios și militar spaniol (1170-1835).

Stamate m. 1. (Iacov), Mitropolit al Moldovei, care a binemerit pentru răspândirea culturei în Moldova (1748-1803); 2. (Cavalerul Costache), nepotul celui precedent, unicul poet basarabean: Muza Românească (mort 1870).

cavaler s. m., pl. cavaleri

cavaler s. m., pl. cavaleri

cavaler s. m., pl. cavaleri

CAVALER s., adj. 1. s., adj. v. celibatar. 2. s. v. călăreț.

CAVALER s., adj. 1. s., adj. burlac, celibatar, flăcău, holtei, necăsătorit, (pop. și fam.) becher, (Transilv.) frășcău. (A rămas ~.) 2. s. (TEHN.) călăreț. (~ la o balanță.)

cavaler (cavaleri), s. m. – 1. Titlu nobiliar conferit de rege. – 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc. – 3. Titlu onorific conferit posesorului anumitor decorații. – 4. Persoană avînd titlu de cavaler. – 5. Călăreț. – 6. Om generos, nobil; amabil. – 7. Holtei, burlac. – Mr. căvăler. It. cavaliere, fr. cavalier, chevalier, prin intermediul rus. kavaler (Sanzewitsch 199; DAR); cf. ngr. ϰαβαλλάρις, bg. kavaler. Der. cavaleresc, adj. (de cavaler; înv. fățiș, pe față); cavalerește, adv. (în felul cavalerilor, sincer, deschis); cavalerie, s. f. (călărime; instituția cavalerilor); cavalerism, s. n. (purtare de cavaler); cavalerist, s. m. (călăreț); cavaleros, adj. (cavaleresc).

cavaler, cavaleri s. m. 1. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. ♦ Cavalerul trac = zeu tânăr, aparținând mitologiei tracice din aria balcanică și danubiană, reprezentat călare și adesea în împrejurimi cinegetice, al cărui cult s-a răspândit în timpul Imperiului roman și la nord de Dunăre. ♦ Cavalerii danubieni = divinități în mitologia dacilor, înfățișate sub forma unor călăreți care poartă în sulițe balaurul dacic și care constituie, probabil, o dedublare a Cavalerului trac. ♦ Cavalerii Apocalipsei = societate secretă stranie, întemeiată în 1693 de Agostino Gabrino, care și-a asumat misiunea de a apăra Biserica împotriva așteptatului Antihrist. ♦ Cavalerii Ordinului de Malta (sau Cavalerii ioniți) = membrii unui ordin monahal-cavaleresc creat în sec. 12 la Ierusalim, care aveau ca scop, la început, îngrijirea pelerinilor bolnavi și apoi apărarea Sfântului Mormânt și care, în 1530, au primit ca feudă de la Carol V însula Malta, de unde și-au tras numele; în 1834 ordinul s-a instalat la Roma; ospitalieri. 2. Om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor. 3. (Pop.) Tânăr necăsătorit care însoțește pe miri la cununie. – Din rus. kavaler (< fr.).

CAVALERII DANUBIENI (în mitologia geto-dacilor), divinități în prov. romane dunărene înfățișate sub forma unor călăreți, care poartă în vârful suliței balaurul dacic. Constituie, probabil, o dedublare a Cavalerului Trac.

CAVALERUL TRAC, zeu minor, reprezentat călare, venerat în Tracia și Moesia. Cultul său s-a răspîndit în vremea Imp. Roman și la N de Dunăre.

CHEVALIER SANS PEUR ET SANS REPROCHE (fr.) cavaler fără teamă și fără prihană – Apelativ al ilustrului cavaler medieval Bayard. Astăzi folosit mai mult cu sens ironic.

PURTĂTORI DE SABIE, Cavaleri ~, ordin religios creat în 1197, la Bremen, de Albert de Buxhövden, episcop de Riga, care a primit o organizare militară (1202) pentru creștinarea, prin forță, a Țărilor Baltice. S-a unit (1237) cu cel al Cavalerilor Teutoni.

Cavaler al tristei figuri – Este „titlul” pe care îl dă Cervantes faimosului său erou Don Quijote, pe care îl descrie avînd o față lungă, slabă și galbenă. Astăzi, cei care l-au citit și de multe ori chiar și cei care nu l-au citit pe Cervantes, aplică în zeflemea acest „titlu” oamenilor pe care îi văd morocănoși, triști sau veșnic înnorați. LIT.

Cavaliere servante (ital. „Cavaler servant”) – În Italia s-a introdus în secolul al XVI-lea obiceiul ca în lumea nobilă, femeia să fie însoțită chiar de a doua zi după nuntă, de un bărbat (ales de soț), care, de dimineață pînă seara, trebuia s-o urmărească, s-o păzească și s-o servească. Poporul îi zicea „Cicisbeo” (fr. sigisbée) acestui cavaler. Trei secole le-au trebuit nobililor soți italieni ca să-și dea seama că se pun ei înșiși într-o postură ridicolă. Și obiceiul a dispărut. Astăzi, termenul de „cavaler servant” a rămas și este folosit ironic la adresa unui bărbat care e mereu în compania unei femei, gata oricînd să-i îndeplinească toate serviciile și comisioanele. „…ușa sălii se deschise încet și o femeie uriașă, mîndră intră... În stinga ei, ca un cavaliere servante, șonticăia galant și bine dispus, consilierul C...” (H. Heine, Călălorie în Harz). Camil Petrescu, în piesa Act venețian, înfățișează tipul unui cicisbeu (cavaler servant). IST.

Chevalier sans peur et sans reproche (fr. „Cavaler fără frică și fără prihană”), poreclă dată vestitului căpitan francez Bayard (1476-1524). Pe lîngă faptele de arme care l-au acoperit de glorie (bunăoară, în lupta de la Carigliano a apărat singur un pod împotriva a două sute de ostași spanioli), lealitatea și generozitatea lui, devenite proverbiale, i-au atras admirația chiar și a dușmanilor (refuza daruri, se împotrivea brutalității și răzbunărilor, apăra pe bătrîni și copii, salva onoarea femeilor…). De atunci, unui om care întrunește virtuți rare i se aplică denumirea dată căpitanului Bayard de „cavaler fără teamă și fără prihană”. În acest sens Mihai Beniuc, vorbind despre Vitezslav Nezval, „poet al omeniei și al păcii”, îl numește „chevalier sans peur, ni reproche” al poeziei cehe noi. lar artistul poporului Radu Beligan, în articolul „Teatrul, act de cultură”, scrie în „Scînteia” (nr. 6578): „Exigența este condiția de existență a criticii și nimeni nu are nevoie de acei cronicari care au devenit cavalerii fără frică și prihană ai îngăduinței reciproce și ai echivocului”. IST.

cavaler de Kurlandia expr. (vulg.) homosexual.