12 definiții pentru bocănit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bocănít sn [At: VLAHUȚĂ, ap. CADE / Pl: ~uri / E: bocăni] 1 Lovire repetată cu un obiect tare în ceva Si: bocănitură (1). 2 Tropăială. 3 Ciocnit1. 4 Zgomotul produs de bocănit (1) Si: bocănitură (2).

BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și rezultatul ei; zgomot produs prin lovirea cu un obiect tare în ceva; bocăneală, bocănitură. – V. bocăni.

BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și rezultatul ei; zgomot produs prin izbirea cu un obiect tare în ceva; bocăneală, bocănitură. – V. bocăni.

BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și zgomotul produs de lovire; bocănitură. Un timp au tăcut, ascultîndu-și bocănitul pașilor pe asfalt. GALAN, Z. R. 346. Un bocănit în ușă le rupse vorba. DUNĂREANU, CH. 215.

BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și rezultatul ei.

bocănit n. 1. lucrarea de a bocăni; 2. fam. trânteală: să mănânce bocănit.

băcănit2 sn vz bocănit1

băcănit4, ~ă a vz bocănit2


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BOCĂNÍT s. 1. bocăneală, bocănitură, pocăneală, pocănit, pocănitură, (reg.) bontăneală, bontănitură. (Se aude un ~.) 2. v. bătaie.

BOCĂNIT s. 1. bocăneală, bocănitură, pocăneală, pocănit, pocănitură, (reg.) bontăneală, bontănitură. (Se aude un ~ ritmic.) 2. bătaie, bocăneală, bocănire, bocănitură, ciocăneală, ciocănire, ciocănit, ciocănitură, (reg.) tocănire, tocănit. (Se aude un ~ în ușă.)

Intrare: bocănit
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bocănit
  • bocănitul
  • bocănitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • bocănit
  • bocănitului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bocănit

etimologie:

  • vezi bocăni
    surse: DEX '98 DEX '09