Definiția cu ID-ul 899665:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
BLESTEM, blesteme, s. n. (Și în forma populară blăstăm) Imprecație (legată de credințele superstițioase) prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra unui adversar. [Asupritorii] împovărați de slăvi și de steme, De ură ferecată-n blesteme. DEȘLIU, G. 37. Așternută la prima furie, era o scrisoare fulgerătoare, plină de învinuiri și blesteme. BART, E. 241. ◊ Expr. A-și face blestem cu (sau de) cineva = a se purta rău cu cineva, a chinui, a maltrata. Acum cred că nu ți-i mai face blăstăm cu mine, mi-i da drumul... că tare mare treabă mai am. CREANGĂ, P. 314. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra unui lucru. Un blestem ce-apasă pe codru Schimbatu-i-a-n piatră și iască [pe cavaleri]. BENIUC, V. 85. – Accentuat și: blestem. – Pl. și: blestemuri (GHEREA, ST. CR. II 279). – Variante: (popular) blăstăm, blăstem s. n.