AMIN interj., s. n. 1. Interj. (În texte religioase sau în practica Bisericii creștine, folosit ca formulă de încheiere a rugăciunilor) Adevărat! așa să fie! ♦ Fam. Adio! s-a terminat! 2. S. n. (Pop.; în expr.) Cât(u-i) aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată, nicidecum. – Din sl. aminŭ.

amin [At: COD. VOR. 165/6 / V: (rar) amen / E: vsl амин, ngr αμήγ, ebr amen] 1 i (îter sau îpbc, folosit ca formulă de încheiere) Așa să fie! 2 (îter sau îpbc, folosit ca formulă de încheiere) Adevărat! 3-4 av (Îe) A zice ~ la toate A primi fără a se gândi (sau fără nici o obiecție). 5 sn (Înv; îe) În veci de ~ Pentru totdeauna. 6 sn (Îe) Nici (ori până) la ~ Niciodată. 7 sn (Îc) Căt(u-i) -ul Niciodată. 8 sn (Îe) Până la ~ Până la sfârșit. 9 sn (Pop; îe) Hăt -ul Deloc. 10 i (Fam; irn) Adio!

AMIN! I. interj. (introdusă din limba bisericească) Așa să fie! ~, și într’un ceas bun! (ALECS.); Fig.: a zice ~, a primi ceva, a consimți la ceva, a lăsa să fie așa; zice ~ la toate (ZNN.), primește tot, fără a mai sta pe gînduri, fără împotrivire. II. sbst. Cît ~ul nici de cum, niciodată: nu i dăduse cît ~ul prin gînd (ZNN.); proverb: pînă la ~, nici la ~, niciodată: nu mai putea adică să-l desgroape nici la ~ (ISP.) [vsl. aminŭ < gr.].

AMIN interj., s. n. 1. Interj. (În texte religioase sau în practica bisericii creștine, folosit ca formulă de încheiere) Adevărat! așa să fie! ♦ Fam. Adio! S-a terminat! 2. S. n. (În expr.) Cât(u-i) aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată, nicidecum. – Din sl. aminŭ.

AMIN interj. (În texte religioase sau în legătură cu religia) Așa să fie! Să nu care cumva să suflați o vorbă despre asta, cătră prieteni ori cătră dușman. Cine n-ar ține legea asta, să aibă hodina vîntului și liniștea șuvoiului, să poposească în spini, să nu afle izvor, să deie tîrcoale satelor ca lupul! Bătrînii au bătut metanie, mormăind: – Amin! SADOVEANU, N. F. 116. Amin! bleștesc eu cu jumătate de gură. – Și eu mă anin, spuse Pavel de după sobă. CREANGĂ, A. 110. (Zamfira... strănută) – Să-ți fie de bine! – Amin, și într-un ceas bun! ALECSANDRI, T. I 34. ◊ (Substantivat, în expr.) Nici la amin = niciodată. Nu mai putea adecă să-l dezgroape nici la amin. ISPIRESCU, L. 254. (În construcții negative) Cît aminul = de loc. Nu se mai întoarce cît aminul. ♦ (Familiar) Adio! s-a terminat! Dacă n-ai scris adresa pe plic, amin! – Accentuat și: amin.

AMIN interj. 1. (În texte religioase sau în legătură cu religia, folosit ca formulă de încheiere). Adevărat! așa să fie! ♦ (Fam.) Adio! s-a terminat! 2. (Substantivat, n., în expr.) Cîtu-i aminul sau pînă (ori nici) la amin = niciodată; nicicum. – Slav (v. sl. aminŭ < gr.).

amin! int. cu adevărat, așa să fie! amin să dea D-zeu! pop. cât aminul (nici la amin), niciodată! nu mai putea să-l desgroape nici la amin ISP. [Vorbă ebraică, ca și aliluia, introdusă în cărțile bisericești din grecește sau slavonește].

amín, interj. cu care se încheĭe o rugăcĭune saŭ o formulă de rugăcĭune și care înseamnă „așa să fie”: în veciĭ vecilor, Amin! (mgr. amin, vsl. amină, cuv. ebraic). Fam. A zice amin, a admite. S. n. Cît aminu, cît e lumea, nicĭ-odată. Pînă la amin, nicĭ-odată.

amin² (pop.) s. n. (în: cât(u-i) ~ul, până la ~, nici la ~)

amin² (pop., în expr.) s. n.

amin interj., s. n.