9 definiții pentru amin (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

amín [At: COD. VOR. 165/6 / V: (rar) amen / E: vsl амин, ngr αμήγ, ebr amen] 1 i (îter sau îpbc, folosit ca formulă de încheiere) Așa să fie! 2 (îter sau îpbc, folosit ca formulă de încheiere) Adevărat! 3-4 av (Îe) A zice ~ la toate A primi fără a se gândi (sau fără nici o obiecție). 5 sn (Înv; îe) În veci de ~ Pentru totdeauna. 6 sn (Îe) Nici (ori până) la ~ Niciodată. 7 sn (Îc) Căt(u-i) -ul Niciodată. 8 sn (Îe) Până la ~ Până la sfârșit. 9 sn (Pop; îe) Hăt -ul Deloc. 10 i (Fam; irn) Adio!

AMÍN interj., s. n. 1. Interj. (În texte religioase sau în practica Bisericii creștine, folosit ca formulă de încheiere a rugăciunilor) Adevărat! așa să fie! ♦ Fam. Adio! s-a terminat! 2. S. n. (Pop.; în expr.) Cât(u-i) aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată, nicidecum. – Din sl. aminŭ.

AMÍN interj., s. n. 1. Interj. (În texte religioase sau în practica bisericii creștine, folosit ca formulă de încheiere) Adevărat! așa să fie! ♦ Fam. Adio! S-a terminat! 2. S. n. (În expr.) Cât(u-i) aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată, nicidecum. – Din sl. aminŭ.

AMÍN interj. (În texte religioase sau în legătură cu religia) Așa să fie! Să nu care cumva să suflați o vorbă despre asta, cătră prieteni ori cătră dușman. Cine n-ar ține legea asta, să aibă hodina vîntului și liniștea șuvoiului, să poposească în spini, să nu afle izvor, să deie tîrcoale satelor ca lupul! Bătrînii au bătut metanie, mormăind: – Amin! SADOVEANU, N. F. 116. Amin! bleștesc eu cu jumătate de gură. – Și eu mă anin, spuse Pavel de după sobă. CREANGĂ, A. 110. (Zamfira... strănută) – Să-ți fie de bine! – Amin, și într-un ceas bun! ALECSANDRI, T. I 34. ◊ (Substantivat, în expr.) Nici la amin = niciodată. Nu mai putea adecă să-l dezgroape nici la amin. ISPIRESCU, L. 254. (În construcții negative) Cît aminul = de loc. Nu se mai întoarce cît aminul. ♦ (Familiar) Adio! s-a terminat! Dacă n-ai scris adresa pe plic, amin! – Accentuat și: ámin.

AMÍN interj. 1. (În texte religioase sau în legătură cu religia, folosit ca formulă de încheiere). Adevărat! așa să fie! ♦ (Fam.) Adio! s-a terminat! 2. (Substantivat, n., în expr.) Câtu-i aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată; nicicum. – Slav (v. sl. aminŭ < gr.).

amin! int. cu adevărat, așa să fie! amin să dea D-zeu! pop. cât aminul (nici la amin), niciodată! nu mai putea să-l desgroape nici la amin ISP. [Vorbă ebraică, ca și aliluia, introdusă în cărțile bisericești din grecește sau slavonește].

amín, interj. cu care se încheĭe o rugăcĭune saŭ o formulă de rugăcĭune și care înseamnă „așa să fie”: în veciĭ vecilor, Amin! (mgr. amin, vsl. amină, cuv. ebraic). Fam. A zice amin, a admite. S. n. Cît aminu, cît e lumea, nicĭ-odată. Pînă la amin, nicĭ-odată.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

amín2 (pop., în expr.) s. n.

Intrare: amin (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amin
  • aminul
  • aminu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • amin
  • aminului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

amin (s.n.)

  • 1. expresie Cât(u-i) aminul sau până (ori nici) la amin = deloc nicidecum niciodată
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Nu mai putea adecă să-l dezgroape nici la amin. ISPIRESCU, L. 254.
      surse: DLRLC
    • Nu se mai întoarce cât aminul.
      surse: DLRLC

etimologie: