21 de definiții pentru înverșunat învierșunat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înverșunat, ~ă a [At: ANTIM, P. 130 / V: ~vier~, ~vir~ / Pl: ~ați, ~e / E: înverșuna] 1-2 Aprins de dorință (sexuală). 3 Îndârjit. 4 Necruțător. 5 Aprig. 6 (D. pasiuni) Intens. 7 (Pex) Înfuriat. 8 Întărâtat împotriva cuiva.

ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.

ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.

ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndîrjit, înfuriat, pornit; p. ext. hotărît, neclintit, neînduplecat. Noul se naște într-o luptă înverșunată cu tot ceea ce e vechi, cu tot ceea ce și-a trăit traiul și se opune noului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 85. Sufletul viu al leninismului este lupta înverșunată, plină de pasiune arzătoare, împotriva tuturor dușmanilor clasei muncitoare, ai păcii și socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2562. Ce-ți pasă dacă Tomșa ar fi înverșunat? ALECSANDRI, T. II 159. ♦ (Despre sentimente) Pătimaș, aprins. Ofițerul tresări, plin de bucurie înverșunată. VORNIC, P. 205. – Variantă: învierșunát, -ă (SADOVEANU, Z. C. 336, ODOBESCU, S. I 4) adj.

înverșunát, -ă adj. Foarte furios: labele fĭareĭ celeĭ înverșunate (Sov. 228), luptă înverșunată. Adv. A lupta înverșunat. – În vest învĭe-.

înverșuna [At: ECONOMIA, 196/15 / V: ~vier~, ~vir~, (reg) îngher~ / Pzi: ~nez / E: cf mg verseny] 1-2 vtr (A face să devină sau) a deveni necruțător, neînduplecat Si: a (se) îndârji. 3 vr (D. stări sufletești) A se aprinde. 4 vt A întărâta pe cineva împotriva altcuiva. 5 vt A excita. 6 vr (Reg; d. scroafă) A intra în călduri.

învierșunat, ~ă a vz înverșunat

ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. A se îndîrji, a se porni neînduplecat, a acționa cu o furie sporită; p. ext. a deveni mai hotărît. Vîntul se înverșuna, năvălind peste oameni ca zălud. V. ROM. noiembrie 1953, 157. Cu cît se lovește de piedici mai multe, cu atît se înverșunează și se călește. C. PETRESCU, C. V. 149. Se înverșuna s-o achiziționeze cu orice sacrificii. REBREANU, R. I 255. ◊ Tranz. În tot aceleași chipuri trăiește-n toți natura: Ne-nduioșează mila, ne-nverșunează ura. NECULUȚĂ, Ț. D. 55.

ÎNVIERȘUNÁT, -Ă adj. v. înverșunat.

ÎNVIERȘUNÁT, -Ă adj. v. înverșunat.

A ÎNVERȘUNÁ ~éz tranz. A face să se înverșuneze. /în + ung. verșun

A SE ÎNVERȘUNÁ mă ~éz intranz. A acționa cu dârzenie sporită; a deveni mai aprig; a se îndârji; a se încrâncena. /în + ung. verșun

învierșunat a. foarte iritat, neîmpăcat: dușman învierșunat.

înverșunéz (est) și învĭerșunéz (vest) (lat. *in-versionare [d. in-vérsio, -ónis, 1. inversiune, 2. transpozițiune, 3. ironie]. Cp. cu cășunez, tușinez, vĭerșun). Înfuriĭ grozav, fac să persiste în furie: vorba asta l-a înverșunat tare. V. refl. Mă înfuriĭ grozav: soldațiĭ, înverșunîndu-se, aŭ tras o salvă în mulțime. Persist în îndărătnicie: el se înverșuna să înainteze, dar puterile îl părăsiră.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înverșunát adj. m., pl. înverșunáți; f. sg. înverșunátă, pl. înverșunáte

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

înverșuná vb., ind. prez. 1 sg. înverșunéz, 3 sg. și pl. înverșuneáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVERȘUNÁT adj. 1. v. furios. 2. aprig, aspru, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, neîmpăcat, nepotolit, sângeros, vajnic, violent, (înv.) crâncenit, tare, (fig.) încleștat. (O luptă înverșunată.) 3. acerb, aspru, necruțător. (O dispută înverșunată.) 4. v. disputat. 5. v. violent.

ÎNVERȘUNAT adj. 1. furios, îndlrjit, înfuriat, întărîtat, mîniat, mînios, pornit, (livr.) obstinat, (pop.) îndrăcit, năbădăios, oțărît, (înv. și reg.) scîrbit, (reg.) năvîrlios, (înv., în Transilv.) firetic, (fam.) burzuluit, zborșit, (fig.) turbat. (Un om ~.) 2. aprig, aspru, crîncen, crud, crunt, cumplit, încrîncenat, îndîrjit, neîmpăcat, nepotolit, sîngeros, vajnic, violent, (înv.) crîncenit, tare, (fig.) încleștat. (O luptă ~.) 3. acerb, aspru, necruțător. (O dispută ~.) 4. aprig, disputat, dîrz, îndîrjit, (fig.) aprins. (O întrecere sportivă ~.) 5. aprig, mare, violent, (fig.) aprins. (Ceartă ~.)

ÎNVERȘUNÁ vb. 1. a se îndârji, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătângi. (Ce te-ai ~ așa pe el?) 2. v. înfuria. 3. v. îndârji.

ÎNVERȘUNA vb. 1. a se îndîrji, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătîngi. (Ce te-ai ~ așa pe el?) 2. a (se) îndîrji, a (se) înfuria, a (se) intărîta. (Nu-l mai ~.) 3. a se îndîrji, a se înteți. (Disputa s-a ~.)

Intrare: înverșunat
înverșunat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înverșunat
  • ‑nverșunat
  • înverșunatul
  • înverșunatu‑
  • ‑nverșunatul
  • ‑nverșunatu‑
  • înverșuna
  • ‑nverșuna
  • înverșunata
  • ‑nverșunata
plural
  • înverșunați
  • ‑nverșunați
  • înverșunații
  • ‑nverșunații
  • înverșunate
  • ‑nverșunate
  • înverșunatele
  • ‑nverșunatele
genitiv-dativ singular
  • înverșunat
  • ‑nverșunat
  • înverșunatului
  • ‑nverșunatului
  • înverșunate
  • ‑nverșunate
  • înverșunatei
  • ‑nverșunatei
plural
  • înverșunați
  • ‑nverșunați
  • înverșunaților
  • ‑nverșunaților
  • înverșunate
  • ‑nverșunate
  • înverșunatelor
  • ‑nverșunatelor
vocativ singular
plural
învierșunat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învierșunat
  • ‑nvierșunat
  • învierșunatul
  • învierșunatu‑
  • ‑nvierșunatul
  • ‑nvierșunatu‑
  • învierșuna
  • ‑nvierșuna
  • învierșunata
  • ‑nvierșunata
plural
  • învierșunați
  • ‑nvierșunați
  • învierșunații
  • ‑nvierșunații
  • învierșunate
  • ‑nvierșunate
  • învierșunatele
  • ‑nvierșunatele
genitiv-dativ singular
  • învierșunat
  • ‑nvierșunat
  • învierșunatului
  • ‑nvierșunatului
  • învierșunate
  • ‑nvierșunate
  • învierșunatei
  • ‑nvierșunatei
plural
  • învierșunați
  • ‑nvierșunați
  • învierșunaților
  • ‑nvierșunaților
  • învierșunate
  • ‑nvierșunate
  • învierșunatelor
  • ‑nvierșunatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înverșunat învierșunat

  • exemple
    • Noul se naște într-o luptă înverșunată cu tot ceea ce e vechi, cu tot ceea ce și-a trăit traiul și se opune noului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 85.
      surse: DLRLC
    • Sufletul viu al leninismului este lupta înverșunată, plină de pasiune arzătoare, împotriva tuturor dușmanilor clasei muncitoare, ai păcii și socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2562.
      surse: DLRLC
    • Ce-ți pasă dacă Tomșa ar fi înverșunat? ALECSANDRI, T. II 159.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înverșuna
    surse: DEX '09 DEX '98

înverșuna înverșunare înverșunat învierșunare învierșunat

  • 1. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: încrâncena îndârji 4 exemple
    exemple
    • Vîntul se înverșuna, năvălind peste oameni ca zălud. V. ROM. noiembrie 1953, 157.
      surse: DLRLC
    • Cu cît se lovește de piedici mai multe, cu atît se înverșunează și se călește. C. PETRESCU, C. V. 149.
      surse: DLRLC
    • Se înverșuna s-o achiziționeze cu orice sacrificii. REBREANU, R. I 255.
      surse: DLRLC
    • În tot aceleași chipuri trăiește-n toți natura: Ne-nduioșează mila, ne-nverșunează ura. NECULUȚĂ, Ț. D. 55.
      surse: DLRLC

etimologie: