29 de definiții pentru întoarce

ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare.Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul.Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-l cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. ♦ Tranz. A retrage o vorbă, o promisiune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare.Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul.Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. ◊ Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A(-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, lanul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. A veni înapoi de unde a plecat; a reveni, a se înapoia. Se prefăcuse a merge la târg, dar se-ntorsese pe ocolite, prin cine știe cîte păpușoaie. CAMILAR, TEM. 263. Treceau oamenii care se întorceau de la lucru și cîntecele lor umpleau amurgitul. SADOVEANU, O. I 268. Omul acesta se-ntoarce astăzi către sat. ARGHEZI, P. T. 9. ◊ (Întărit prin adv. «înapoi») Acei nobili din Ardeal, care fugiseră și acum cereau iertare, voind a se întoarce înapoi. BĂLCESCU, O. II 271. ♦ Tranz, fact. (Cu privire la ființe) A face să revină (la locul) de unde a plecat, a aduce înapoi, a readuce. L-au luat; da îl întoarcem noi... n-ai grijă. SADOVEANU, Z. C. 339. Simțise el bine că pe fugar nu-l întoarce nimic din calea lui. POPA, V. 112. Alexandru Jpsilante, cu mare nevoie, făgăduieli și scutiri putu a-i întoarce [pe țărani] iarăși la muncă. BĂLCESCU, O. I 142. ♦ Tranz. A lovi (pe cineva) din nou o boală, a-i reveni boala (sub formă de acces). S-a năpustit asupra bunătăților, căci îi era foame, însă pînă seara l-a întors boala. PAS, Z. I 218. În vară l-au prins niște friguri de care a scăpat în puțină vreme, dar care, pe toamnă, l-au întors iarăși. VLAHUȚĂ, O. A. 101. În primejdie de a-l întoarce boala, subofițerul se tîrîise pînă la spițerie. RUSSO, S. 30. 2. Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbînd direcția inițială, a o lua în altă parte, a-și schimba direcția. Plutoanele se întoarseră într-acolo. CAMILAR, N. I 378. Toată lumea se întoarse spre uliță. REBREANU, I. 22. Privitorii... îi urau drum bun, ori încotro s-a întoarce. CREANGĂ, P. 307. ◊ Tranz. Fig. Ea este o ceară moale, pe care o întorc cum mi-e voia. NEGRUZZI, S. I 77. 3. Tranz. Fig. A convinge, a determina (pe cineva) să-și schimbe părerea, hotărîrea, să revină asupra unei păreri sau hotărîri luate. Oricît ar fi vorbit cu el, nu-l puteau întoarce. DUMITRIU, N. 168. N-a fost putință să-l întoarcă din hotărîrea sa. ISPIRESCU, L. 3. ♦ Refl. A-și schimba părerea; a se răzgîndi. Dar iar mă întorc și zic: mai știi cum vine vremea ? CREANGĂ, P. 248. Era cît p-aci s-o omoare; da s-a întors... că-i era milă. ȘEZ. III 74. ♦ (Complementul indică vorba, promisiunea, hotărîrea, învoiala etc.) A lua înapoi, a reveni asupra... Tot drumul m-am temut să nu-și ia seamă și să nu-și întoarcă vorba. C. PETRESCU, R. DR. 253. ◊ Refl. pas. Nu este cu dreptate și cuviință să se întoarcă o hotărîre. SADOVEANU, D. P. 45. 4. Intranz. A se preface, a se transforma, a se modifica. Începe a bura, apoi o întoarce în lapoviță. CREANGĂ, A. 30. ◊ Expr. (Regional) A i se întoarce (cuiva) mînia = a-i trece supărarea; a se împăca. Du-te, maică, și te-ntoarce, Doar mînia i s-o-ntoarce. TEODORESCU, P. P. 519. (Neobișnuit) A se întoarce inima cuiva = a se îmblînzi, a se înmuia. Mult se întoarse inima Vitaliei de cuvintele maicii starițe. STĂNOIU, C. I. 207. ◊ Tranz. Nu-mi întoarce vorbele în cabazlîc. ALECSANDRI, T. I 68. 5. Tranz. (Determinat prin «cuvînt», «vorbă» etc.) A răspunde, a replica. Mă rog, Dimitri Mateevici, întoarse cuvînt Pietruga. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 9/2. II. 1. Tranz. A învîrti, a răsuci. Întoarce, te rog, cheia... Așa, să nu ne mai tulbure nimeni. VLAHUȚĂ, O. A. III 42. Băgă cheia în broasca ușii și întorcînd-o nițel, scîrț ! ușa se deschise. ISPIRESCU, L. 50. ◊ Expr. (Neobișnuit) A(-i) întoarce (cuiva) șurubul = a umbla cu viclenii, cu înșelătorii, cu minciuni; a înșela. Mi-o întors șurubu pușchiu cel de Pepelea ? ALECSANDRI, T. I 326. A o întoarce sau (regional) a o întoarce la șurub = a-și schimba atitudinea (spre a ieși dintr-o încurcătură). Spune-mi ce să mai fac, cum s-o mai întorc ? RETEGANUL, P. I 68. Văzînd bietul popă că s-a pus în cîrd cu nebunii, începe s-o întoarcă la șurub. CREANGĂ, A. 95. (Regionai) A o întoarce la viclenie (sau la șiretlic) = a recurge la viclenii. Văzu... că de astă dată nu i se prinde vorba, o întoarse la viclenie. ISPIRESCU, L. 66. O întoarse și dînsa la șiretlic. id. U. 81. ◊ Refl. Fusu-i răpide se-ntoarce, Iute-n aer sfîrîind. ALECSANDRI, P. A. 37. ◊ Expr. (Regional) A se întoarce într-un călcîi, se spune despre o persoană sprintenă, harnică. Se întorcea numai într-un călcîi cînd poruncea și așeza lucrurile de călătorie. ISPIRESCU, L. 13. ♦ A strînge arcul unui ceas pentru a-i pune în mișcare mecanismul. Ceasul să-l întorci întotdeauna seara la opt. Asta-i rînduiala lui. C. PETRESCU, A. 433. 2. Tranz. (Complementul indică o parte a corpului sau corpul întreg, p. ext. privirea) A schimba poziția, făcînd o mișcare în direcția opusă celei de mai înainte; a îndrepta în altă direcție, într-o anumită direcție. Întorcea capul în dreapta și în stînga pe gîtul său lung și se uita înăuntru pe fiecare fereastră. DUMITRIU, N. 159. Ne întorceam privirile la dreapta și rămâneam uimiți. O pînză lată de apă... s-aruncă de la o înălțime amețitoare într-o copcă de piatră. VLAHUȚĂ, O. A. II 159. A întors ochii în altă parte, să nu-l vază. CARAGIALE, O. III 77. A-ntors fața la părete. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 147. ◊ Expr. A întoarce (cuiva) capul (sau mințile) = a zăpăci (pe cineva), a face să-și piardă capul, a-i suci capul. Fata, bună mehenghe, îi întoarce capul și Ipate vede că nu-i de lepădat. CREANGĂ, P. 165. A întoarce (cuiva) spatele (sau dosul, ceafa) = a pleca brusc și în mod nepoliticos de lîngă cineva, a părăsi pe cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva în semn de desconsiderare. Se hotărî și le întoarse spatele. DUMITRIU, N. 100. Și fluturînd din mînă, îmi întoarse spatele necăjit. VLAHUȚĂ, O. A. III 24. A-și întoarce fața de la (sau de către) cineva v. față.Refl. Se întoarse pe marginea laviței și se pregăti s-asculte. SADOVEANU, B. 58. Se tot întorcea de se uita înapoi. ISPIRESCU, L. 36. ◊ Expr. (Familiar) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul (pe dos) = a i se face (cuiva) scîrbă, greață. 3. Refl. (Despre ființe) A da tîrcoale, a se învîrti în jurul... Se tot întorcea pe lîngă dînsul și se tot uita. ISPIRESCU, L. 72. 4. Tranz. (Regional) A castra, a scopi. III. Tranz. 1. A schimba poziția (firească) a unui obiect, așezîndu-l într-o poziție opusă celei vechi; a răsturna. Răstoarnă albinele frumușel din pălărie în buștihan, îl întoarce binișor cu gura în jos. CREANGĂ, P. 238. ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a face mare dezordine în casă, a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe-o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți sau unui caiet înainte sau înapoi. V. răsfoi. Întorc paginile în urmă. Găsesc iscălituri in arabă, în persană, în georgiană, în ebraică. STANCU, U.R.S.S. 202. Aș dori să întorc și cealaltă pagină. SAHIA, N. 118. Întoarse și ea foaia și ceti. ISPIRESCU, L. 50. Vîntu-ntoarce-o filă Din cartea ce am deschis. EMINESCU, O. IV 193. ◊ Expr. A întoarce foaia sau a o întoarce pe foaia cealaltă = a-și schimba atitudinea sau purtarea față de cineva, devenind mai aspru. Dacă e însă vorba de pistol și de asasinate lașe, atunci va întoarce și el foaia și va răspunde cu vîrf și îndesat. CAMIL PETRESCU, O. II 230. Mai târziu după ce se vor fi calmat spiritele, va întoarce el foaia. REBREANU, R. IIn 151. ♦ (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A transforma cosînd din nou, astfel ca partea de pe dos (neuzată) să devină față. ♦ (Cu privire la fîn, paie etc.) A învîrti în așa fel ca partea umedă de la pămînt să vină deasupra. A întors fînul. ♦ (Cu privire la ogoare) A ara (din nou). 2. A da îndărăt, a restitui. Străinul a cerut pîrcălăbiei să împlinească întocmai zapisele și șmecherii să-i plătească ce i se cuvine și să-i întoarcă ce i-au luat. SADOVEANU, D. P. 161. I-au întors cele trei pungi de bani. SBIERA, P. 245. Ai pierdut ? Te împrumut: îmi vei întoarce banii cînd vei avea. BOLINTINEANU, O. 368. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită unei vizite primite anterior. Și fiindcă de mult trebuia să întoarcă vizita unei prietene, a ieșit repede. REBREANU, R. I 246. ♦ Fig. A răsplăti (pe cineva) pentru o faptă bună sau rea. Nu ai adus cu tine pe făcătorul tău de bine, ca să-i întoarcem binefacerea. RETEGANUL, P. V 7. – Forme gramaticale: perf. s. întorsei, part. întors.

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

întoárce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ÎNTOÁRCE vb. 1. a se înapoia, a reveni, a veni, (pop.) a se înturna, (prin Ban.) a proveni, (înv.) a se toarce, a se turna. (Când te-ai ~ acasă?) 2. v. recidiva. 3. v. reflecta. 4. v. replica. 5. v. răsuci. 6. (pop.) a cârni. (~ cârma spre dreapta.) 7. a da. (A ~ filele la o carte.) 8. v. răsturna. 9. v. îndrepta.

ÎNTOÁRCE vb. v. analiza, castra, comenta, da, explica, interpreta, înapoia, jugăni, metamorforza, modifica, plăti, preface, preschimba, reda, restitui, schimba, scopi, steriliza, tălmăci, tâlcui, traduce, transforma, transpune.

A se întoarce ≠ a avansa

A ÎNTOÁRCE întórc 1. tranz. 1) A face să se întoarcă. ♦ ~ ceasul a răsuci arcul ceasului (pentru a-l face să meargă). 2) fam. (despre o boală) A lovi din nou; a înturna. Gripa l-a întors. 3) A schimba cu locul astfel încât o parte să ocupe poziția alteia. ~ fânul.~ pe o parte și pe alta a cerceta amănunțit. ~ casa pe dos a face dezordine în casă. ~ foaia (sau cojocul) pe dos a-și schimba atitudinea față de cineva devenind mai aspru. 4) (corpul sau părți ale corpului) A mișca într-o parte. ~ capul. ~ privirea.~ (cuiva) spatele a manifesta o atitudine de indiferență sau supărare față de cineva. 5) (bani, lucruri) A da înapoi; a înapoia; a restitui. ♦ ~ cuvântul a răspunde urât. ~ binele (sau răul) făcut a răsplăti pe cineva pentru o faptă bună (sau rea). ~ vizita a face o vizită de răspuns. 6) (mai ales tauri) A lipsi de glandele sexuale; a jugăni. 2. intranz. A se schimba revenind la o stare contrară. A întors-o în frig. /<lat. intorquere

A SE ÎNTOÁRCE mă întórc intranz. 1) A veni înapoi (de unde a plecat); a se înapoia; a se înturna. ~ acasă. 2) A veni din nou; a reveni. ~ la părerea inițială. 3) A-și schimba direcția inițială, luând-o în altă parte. ◊ A i se ~ cuiva mațele (sau stomacul) pe dos a i se face greață. S-a întors roata s-au schimbat vremurile, lucrurile. ~ într-un călcâi a fi sprinten la treabă; a fi foarte harnic. /<lat. intorquere

întoarce v. (activ) 1. a face unele mișcări înapoi sau deoparte: a întoarce capul; 2. a pune pe partea opusă, a schimba direcțiunea: a întoarce pagina; 3. a îndrepta: a întors arma asupră-i; 4. a înapoia, a restitui: i-am întors banii; 5. a aduce îndărăt, a face' să revie: de ce mă întorci din cale? 6. fig. a face să-și schimbe părerea: nu l’a putut întoarce din hotărîrea lui; 7. a converti: i-a întors la credință; 8. (absolut) a schimba învoeala: acum o întorci...; 9. a întoarce testiculele vitelor spre a le face incapabile de reproducere. ║ (reciproc) 1. a veni acasă: s’a întors; 2. a se adresa cu rugămintea: se întoarse către el; 3. a recâștiga ce pierduse: a-și întoarce banii; 4. a-și lua înapoi: eu îmi întorc vorba PANN. [Lat. INTORQUERE].

întórc, -órs, a -oárce v. tr. (lat. intorquére, it. intórcere, vfr. entordre, sp. entorchar. V. torc). Învîrtesc, mișc în cerc (o roată, o frigare). Schimb pozițiunea orĭ direcțiunea,îndrept aĭurea: a'ntoarce capu, ochiĭ, ocheana, tunu spre un punct. Așez pe partea cea-laltă (pe dos) o pagină, o foaĭe, o haĭnă, o mînecă. Înapoĭez, restituĭ: ĭ-am întors baniĭ. Aduc înapoĭ: l-am întors din deum. Fig. Fac să-țĭ schimbĭ părerea (orĭ hotărîrea), conving, convertesc: l-am întors la gîndurĭ bune, nu l-am putut întoarce din credința luĭ. Jugănesc: a'ntoarce un berbece. A o'ntoarce (pe foaĭa cea-laltă, pe altă foaĭe), 1. a-țĭ schimba părerea orĭ afirmațiunea ca să ĭasă tot în folosu tăŭ, 2. a schimba procedura, a proceda maĭ sever. A'ntoarce cuĭva vorba, a-ĭ repeta obraznic vorbele luĭ. A-țĭ întoarce vorba, a țĭ-o schimba, a te răzgîndi. A-țĭ întoarce fața de la cineva, a-l părăsi, a-l da uĭtăriĭ. A'ntoarce cuĭva spatele, 1. a-ĭ arăta dispreț, 2. a fugi de el de frică. A'ntoarce un ceasornic, a-ĭ învîrti (a-ĭ strînge) coarda cu cheĭa ca să continue mersu. A'ntoarce casa cu josu'n sus, a face dezordine'n ĭa [!] (hara-păra, val-vîrtej). V. intr.Corabia întoarce, se'ndreaptă spre alt punct, ocolește. Scatiu întoarce, cîntă întors, cu întorsăturĭ. V. refl. Mă'ndrept spre partea din apoĭ, la dreapta, la stînga (ca un tun, un telescop). Mă'ntorn, revin (acasă). Mă'ndrept, mă adresez: se'ntoarse spre mine. Mă așez pe cealaltă parte (vorbind de unu care doarme): se întoarse și dormi în ainte [!]. Mă schimb: s'aŭ întors lucrurile. Fig. A te întoarce saŭ a te învîrti într'un călcîĭ saŭ într'un picĭor, a primi foarte vesel o veste. A ți se întoarce (pe dos) sufletu saŭ mațele saŭ inima, a-țĭ fi foarte greață. – E bine să nu se confunde mă'ntorc (în pat) cu mă'ntorn (din drum).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÎNTOÁRCE vb. 1. a se înapoia, a reveni, a veni, (pop.) a se înturna, (prin Ban.) a proveni, (înv.) a se toárce, a se turna. (Cînd te-ai ~ acasă?) 2. a reapărea, a recidiva, a reveni, (reg.) a se înturna. (I s-a ~ boala.) 3. (FIZ.) a se răsfrînge, a se reflecta, a se repercuta, a reveni, (înv.) a se refrî́nge. (Unda sonoră se ~ la întîlnirea unui obstacol.) 4. a răspunde, a replica. (I-a ~ vreo două!) 5. a (se) învîrti, a (se) răsuci, a (se) roti, a (se) suci, (reg.) a (se) rotila. (~ cheia în broască.) 6. (pop.) a cîrni. (~ cîrma spre dreapta.) 7. a da. (A ~ filele la o carte.) 8. a răsturna, (reg.) a îmburda. (A ~ mămăliga.) 9. a îndrepta, a întinde, a ochi, a ținti. (A ~ arma spre mine.)

întoárce vb. v. ANALIZA. CASTRA. COMENTA. DA. EXPLICA. INTERPRETA. ÎNAPOIA. JUGĂNI. METAMORFOZA. MODIFICA. PLĂTI. PREFACE. PRESCHIMBA. REDA. RESTITUI. SCHIMBA. SCOPI. STERILIZA. TĂLMĂCI. TÎLCUI. TRADUCE. TRANSFORMA. TRANSPUNE.

FUGIT IRREPARABILE TEMPUS (lat.) timpul fuge fără să se mai întoarcă – Vergiliu, „Georgica”, III, 284. V. și Eheu! Fugaces... labuntur anni.

IBIS REDIBIS NUNQUAM IN BELLO PERIBIS (lat.) te vei duce, te vei întoarce niciodată nu vei pieri în război - Exemplu tipic de oracol ambiguu unde sensul depinde de intonație, respectiv de punctuație: „te vei duce, te vei întoarce, niciodată (nu) vei pieri în război” sau „te vei duce, te vei întoarce niciodată (nu), vei pieri în război”.

MEMENTO, HOMO, QUIA PULVIS ES ET IN PULVEREM REVERTERIS (lat.) adu-ți aminte, omule, că pulbere ești și în pulbere te vei întoarce – „Geneza”, 3, 19.

NATURAM EXPELLES FURCA, TAMEN USQUE RECURRET (lat.) alungi natura cu furca, dar ea se va întoarce în goană mereu – Horațiu, „Epistulae”, I, 10, 24. Zadarnic încerci să îngrădești firea, ea își impune legile.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a întoarce (pe cineva) pe partea cealaltă expr. a bate foarte rău (pe cineva).

a întoarce cu acul pe cineva expr. (intl., înv.) a fura banii cuiva.

a întoarce nasul / spatele (cuiva) expr. a ignora ostentativ (pe cineva).

a întoarce pe cineva de gologani expr. a fura banii cuiva.

a întoarce șpilul expr. (intl.) a dejuca planurile (cuiva).

a întoarce șurubul (cuiva) expr. (intl.) a pregăti (cuiva) o capcană.

a o întoarce ca la Ploiești expr. a se dezice de o afirmație anterioară.

a se duce bou și a se întoarce vacă expr. (peior.) a rămâne la fel de prost ca la început (după o călătorie de studii, după o perioadă de instruire etc.).

a-i întoarce (cuiva) stomacul pe dos expr. a scârbi (pe cineva), a-i face greață (cuiva).

întoarce, întorc v. t. (intl.) 1. a fura. 2. a riposta.

întors pe dos expr. indispus, deprimat, mohorât, trist.

Intrare: întoarce
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) întoarce întoarcere întors întorcând singular plural
întoarce întoarceți, întorceți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) întorc (să) întorc întorceam întorsei întorsesem
a II-a (tu) întorci (să) întorci întorceai întorseși întorseseși
a III-a (el, ea) întoarce (să) întoarcă întorcea întoarse întorsese
plural I (noi) întoarcem (să) întoarcem întorceam întoarserăm întorseserăm, întorsesem*
a II-a (voi) întoarceți (să) întoarceți întorceați întoarserăți întorseserăți, întorseseți*
a III-a (ei, ele) întorc (să) întoarcă întorceau întoarseră întorseseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)