20 de definiții pentru înfumurare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înfumurare sf [At: CONTEMP., S. II, 1948, nr. 112, 14/1 / Pl: ~rări / E: înfumura] 1 (Rar) Determinare a cuiva să se infatueze Si: înfumurat1 (1). 2 Îngâmfare.

ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura.

ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura.

ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. 1. Îngîmfare, mîndrie nejustificată; vanitate, aroganță, orgoliu. De ce să ne grăbim? – Ar putea să dea impresia de înfumurare. BARANGA, I. 170. 2. (Rar, poetic) Lucire, sclipire slabă. Înfumurarea alburie a zorilor pătrunse văzduhul. SADOVEANU, O. VI 20.

înfumurare f. mândrie deșartă.

înfumuráre f. Fudulie, încîntare de persoana ta.

înfumura [At: PANN. P. V. I, 8/10 / Pzi: ~rez / E: în- + fumuri (pll fum)] 1 vt (Rar) A determina pe cineva să se infatueze. 2 vr A se comporta cu îngâmfare.

ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se îngîmfa, a fi încrezut, a-și atribui o importanță exagerată (disprețuind sau minimalizînd valoarea altora), a-și da aere.

A SE ÎNFUMURÁ mă ~éz intranz. 1) A deveni (foarte) fudul; a se îngâmfa; a se împăuna. 2) A-și da importanță deosebită; a se umfla în pene; a se semeți; a se îngâmfa; a se împăuna. /în + fumuri

înfumurà v. 1. a băga fumuri de mândrie în capul cuiva; 2. a se crede mai mult decât ceea ce este.

înfumuréz v. tr. (d. fumurĭ, pl. d. fum). Umplu de fumurĭ, de fudulie. V. refl. Mă umplu de vanitate.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înfumuráre s. f., g.-d. art. înfumurắrii; pl. înfumurắri

înfumuráre s. f., g.-d. art. înfumurării; pl. înfumurări

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

înfumurá vb., ind. prez. 1 sg. înfumuréz, 3 sg. și pl. înfumureáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFUMURÁRE s. v. îngâmfare.

ÎNFUMURARE s. aroganță, fală, fudulie, infatuare, îngîmfare, mîndrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țautoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificată.)

Înfumurare ≠ modestie, simplețe, simplicitate, simplitate

ÎNFUMURÁ vb. v. îngâmfa.

ÎNFUMURA vb. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se ingîmfa, a se lăuda, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atâta fără temei!)

Intrare: înfumurare
înfumurare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfumurare
  • ‑nfumurare
  • înfumurarea
  • ‑nfumurarea
plural
  • înfumurări
  • ‑nfumurări
  • înfumurările
  • ‑nfumurările
genitiv-dativ singular
  • înfumurări
  • ‑nfumurări
  • înfumurării
  • ‑nfumurării
plural
  • înfumurări
  • ‑nfumurări
  • înfumurărilor
  • ‑nfumurărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfumurare

etimologie:

  • vezi înfumura
    surse: DEX '09 DEX '98

înfumura înfumurare

etimologie:

  • În + fumuri (pluralul lui fum).
    surse: DEX '09 DEX '98