11 definiții pentru înfumurare

înfumurare sf [At: CONTEMP., S. II, 1948, nr. 112, 14/1 / Pl: ~rări / E: înfumura] 1 (Rar) Determinare a cuiva să se infatueze Si: înfumurat1 (1). 2 Îngâmfare.

ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura.

ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura.

ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. 1. Îngîmfare, mîndrie nejustificată; vanitate, aroganță, orgoliu. De ce să ne grăbim? – Ar putea să dea impresia de înfumurare. BARANGA, I. 170. 2. (Rar, poetic) Lucire, sclipire slabă. Înfumurarea alburie a zorilor pătrunse văzduhul. SADOVEANU, O. VI 20.

înfumuráre s. f., g.-d. art. înfumurắrii; pl. înfumurắri

înfumuráre s. f., g.-d. art. înfumurării; pl. înfumurări

ÎNFUMURÁRE s. v. îngâmfare.

Înfumurare ≠ modestie, simplețe, simplicitate, simplitate

înfumurare f. mândrie deșartă.

înfumuráre f. Fudulie, încîntare de persoana ta.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÎNFUMURARE s. aroganță, fală, fudulie, infatuare, îngîmfare, mîndrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țautoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificată.)

Intrare: înfumurare
înfumurare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular înfumurare înfumurarea
plural înfumurări înfumurările
genitiv-dativ singular înfumurări înfumurării
plural înfumurări înfumurărilor
vocativ singular
plural

înfumurare

etimologie:

  • vezi înfumura
    surse: DEX '09 DEX '98