14 definiții pentru îndupleca


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îndupleca [At: DOSOFTEI, V. S. 26/2 / V: (înv) ~dump~ / Pzi: înduplec / E: în- + dupleca] 1 vt (Înv) A dubla. 2-3 vtr (Îvr) A (se) încovoia. 4 vt (Trs) A tivi. 5 vr (Înv) A se feri. 6-7 vt A face, a convinge pe cineva (să se supună sau) să consimtă la ceva. 8 vt (Înv) A forța să renunțe la ceva sau la cineva. 9-10 vtr (Înv) A (se) converti. 11 vt (Înv) A atrage spre ceva. 12 vt (Înv) A trece de partea cuiva Si: a se îndura (3). 13 vr A se lăsa convins. 14 vt A înduioșa. 15 vt (Pop) A seduce fecioare. 16 vr (Nob) A avea tendința să... 17-18 vtr (Înv) A (se) împături. 19 vr A se arăta milos, bun.

ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. 1. Tranz. A face să cedeze, să accepte, să consimtă; a determina, a convinge, a hotărî (pe cineva) să facă ceva. Îi făcu mustrări amare că-l părăsește în împrejurări grele pentru el și încercă să-l înduplece să rămînă pe loc. CĂLINESCU, E. 381. Două eleve veniră și vesele, vorbarețe, aprinse de joc, îl rugară frumos și-l înduplecară. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. Spre ură și blestemuri aș vrea să te înduplec. EMINESCU, O. I 116. 2. Refl. A ceda, a se lăsa convins (de rugămințile și argumentele cuiva sau sub imboldul unor sentimente proprii). Ghiță, Ghiță, se tînguia dînsa; lasă băiatul în pace; înduplecă-te. SADOVEANU, M. C. 18. Și se-nduplecă omul nostru, de mila copiilor. RETEGANUL, P. I 43. După multe rugăciuni se înduplecă. ISPIRESCU, L. 73. Nu cumva să te îndupleci de rugămintea lui! CREANGĂ, P. 225.

A ÎNDUPLECÁ îndúplec tranz. A face să se înduplece. [Sil. -du-ple-] /în + lat. duplicare

A SE ÎNDUPLECÁ mă îndúplec intranz. A se lăsa convins (în urma unor rugăminți insistente). /în + lat. duplicare

înduplecà v. 1. a face să consimță, a decide la ceva: l’am înduplecat să plece; 2. a convinge, a mișca cu vorba: rugăciuni nu-l putură îndupleca; 3. a consimți (fără voie): se înduplecă sâ-l iea cu dânsul ISP. [Lat. DUPLICARE, a îndoi (cf. sub raportul sensului, antonimul inflexibil)].

îndúplec, a v. tr. (d. duplec). Vechĭ. Încovoĭ, îndoĭ: să înduplece nuĭaŭa, ĭară nu să o frîngă (N. Cost. 496). Fig. (Cant.). Înving, supun, domolesc. Azĭ. Mold. Duplec, dupăcesc, îndoĭ marginea pînzeĭ ca s’o tivesc (fr. plier). Ban. Suflec, sumet. Fig. Toată țara. Conving, fac să consimtă: cu toate vorbele lor, tot nu l-aŭ putut îndupleca să vie. V. refl. Mă îndur, consimt în fine, mă decid: s’a înduplecat să plece.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

înduplecá vb. (sil. -ple-), ind. prez. 1 sg. îndúplec, 3 sg. și pl. îndúplecă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDUPLECÁ vb. 1. v. convinge. 2. v. aproba. 3. v. ceda.

ÎNDUPLECÁ vb. v. dubla, evita, feri, îndoi, ocoli, păzi.

ÎNDUPLECA vb. 1. a convinge, a decide, a determina, a face, a hotărî, (înv.) a îndemna, a pleca. (L-a ~ să vină.) 2. a accepta, a admite, a aproba, a consimți, a încuviința, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a se prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (S-a ~ să scoată la concurs postul vacant.) 3. a ceda, a se lăsa, (fig.) a se muia. (Să nu te ~ cu nici un preț.)

îndupleca vb. v. DUBLA. EVITA. FERI. ÎNDOI. OCOLI. PĂZI.

Intrare: îndupleca
  • silabație: în-du-ple-ca
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndupleca
  • ‑ndupleca
  • înduplecare
  • ‑nduplecare
  • înduplecat
  • ‑nduplecat
  • înduplecatu‑
  • ‑nduplecatu‑
  • înduplecând
  • ‑nduplecând
  • înduplecându‑
  • ‑nduplecându‑
singular plural
  • înduplecă
  • ‑nduplecă
  • înduplecați
  • ‑nduplecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înduplec
  • ‑nduplec
(să)
  • înduplec
  • ‑nduplec
  • înduplecam
  • ‑nduplecam
  • înduplecai
  • ‑nduplecai
  • înduplecasem
  • ‑nduplecasem
a II-a (tu)
  • îndupleci
  • ‑ndupleci
(să)
  • îndupleci
  • ‑ndupleci
  • înduplecai
  • ‑nduplecai
  • înduplecași
  • ‑nduplecași
  • înduplecaseși
  • ‑nduplecaseși
a III-a (el, ea)
  • înduplecă
  • ‑nduplecă
(să)
  • înduplece
  • ‑nduplece
  • îndupleca
  • ‑ndupleca
  • înduplecă
  • ‑nduplecă
  • înduplecase
  • ‑nduplecase
plural I (noi)
  • înduplecăm
  • ‑nduplecăm
(să)
  • înduplecăm
  • ‑nduplecăm
  • înduplecam
  • ‑nduplecam
  • înduplecarăm
  • ‑nduplecarăm
  • înduplecaserăm
  • ‑nduplecaserăm
  • înduplecasem
  • ‑nduplecasem
a II-a (voi)
  • înduplecați
  • ‑nduplecați
(să)
  • înduplecați
  • ‑nduplecați
  • înduplecați
  • ‑nduplecați
  • înduplecarăți
  • ‑nduplecarăți
  • înduplecaserăți
  • ‑nduplecaserăți
  • înduplecaseți
  • ‑nduplecaseți
a III-a (ei, ele)
  • înduplecă
  • ‑nduplecă
(să)
  • înduplece
  • ‑nduplece
  • înduplecau
  • ‑nduplecau
  • îndupleca
  • ‑ndupleca
  • înduplecaseră
  • ‑nduplecaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndupleca înduplecare înduplecat

  • 1. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: convinge determina hotărî 3 exemple
    exemple
    • Îi făcu mustrări amare că-l părăsește în împrejurări grele pentru el și încercă să-l înduplece să rămînă pe loc. CĂLINESCU, E. 381.
      surse: DLRLC
    • Două eleve veniră și vesele, vorbarețe, aprinse de joc, îl rugară frumos și-l înduplecară. VLAHUȚĂ, O. A. III 10.
      surse: DLRLC
    • Spre ură și blestemuri aș vrea să te înduplec. EMINESCU, O. I 116.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv A se arăta milos, bun; a se îndura.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ceda îndura 4 exemple
      exemple
      • Ghiță, Ghiță, se tînguia dînsa; lasă băiatul în pace; înduplecă-te. SADOVEANU, M. C. 18.
        surse: DLRLC
      • Și se-nduplecă omul nostru, de mila copiilor. RETEGANUL, P. I 43.
        surse: DLRLC
      • După multe rugăciuni se înduplecă. ISPIRESCU, L. 73.
        surse: DLRLC
      • Nu cumva să te îndupleci de rugămintea lui! CREANGĂ, P. 225.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • În + dupleca (învechit „a îndupleca” din limba latină).
    surse: DEX '09 DEX '98