îndupleca [At: DOSOFTEI, V. S. 26/2 / V: (înv) ~dump~ / Pzi: înduplec / E: în- + dupleca] 1 vt (Înv) A dubla. 2-3 vtr (Îvr) A (se) încovoia. 4 vt (Trs) A tivi. 5 vr (Înv) A se feri. 6-7 vt A face, a convinge pe cineva (să se supună sau) să consimtă la ceva. 8 vt (Înv) A forța să renunțe la ceva sau la cineva. 9-10 vtr (Înv) A (se) converti. 11 vt (Înv) A atrage spre ceva. 12 vt (Înv) A trece de partea cuiva Si: a se îndura (3). 13 vr A se lăsa convins. 14 vt A înduioșa. 15 vt (Pop) A seduce fecioare. 16 vr (Nob) A avea tendința să... 17-18 vtr (Înv) A (se) împături. 19 vr A se arăta milos, bun.

ÎNDUPLECA, înduplec, vb. I. 1. Tranz. A face să cedeze, să accepte, să consimtă; a determina, a convinge, a hotărî (pe cineva) să facă ceva. Îi făcu mustrări amare că-l părăsește în împrejurări grele pentru el și încercă să-l înduplece să rămînă pe loc. CĂLINESCU, E. 381. Două eleve veniră și vesele, vorbarețe, aprinse de joc, îl rugară frumos și-l înduplecară. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. Spre ură și blestemuri aș vrea să te înduplec. EMINESCU, O. I 116. 2. Refl. A ceda, a se lăsa convins (de rugămințile și argumentele cuiva sau sub imboldul unor sentimente proprii). Ghiță, Ghiță, se tînguia dînsa; lasă băiatul în pace; înduplecă-te. SADOVEANU, M. C. 18. Și se-nduplecă omul nostru, de mila copiilor. RETEGANUL, P. I 43. După multe rugăciuni se înduplecă. ISPIRESCU, L. 73. Nu cumva să te îndupleci de rugămintea lui! CREANGĂ, P. 225.

A ÎNDUPLECA înduplec tranz. A face să se înduplece. [Sil. -du-ple-] /în + lat. duplicare

A SE ÎNDUPLECA mă înduplec intranz. A se lăsa convins (în urma unor rugăminți insistente). /în + lat. duplicare

înduplecà v. 1. a face să consimță, a decide la ceva: l’am înduplecat să plece; 2. a convinge, a mișca cu vorba: rugăciuni nu-l putură îndupleca; 3. a consimți (fără voie): se înduplecă sâ-l iea cu dânsul ISP. [Lat. DUPLICARE, a îndoi (cf. sub raportul sensului, antonimul inflexibil)].

adupleca^[1] v vz îndupleca

îndumpleca v vz îndupleca

îndúplec, a -á v. tr. (d. duplec). Vechĭ. Încovoĭ, îndoĭ: să înduplece nuĭaŭa, ĭară nu să o frîngă (N. Cost. 496). Fig. (Cant.). Înving, supun, domolesc. Azĭ. Mold. Duplec, dupăcesc, îndoĭ marginea pînzeĭ ca s’o tivesc (fr. plier). Ban. Suflec, sumet. Fig. Toată țara. Conving, fac să consimtă: cu toate vorbele lor, tot nu l-aŭ putut îndupleca să vie. V. refl. Mă îndur, consimt în fine, mă decid: s’a înduplecat să plece.

îndupleca (a ~) (desp. -du-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. înduplec, 2 sg. îndupleci, 3 înduplecă; conj. prez. 1 sg. să înduplec, 3 să înduplece

îndupleca (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 înduplecă

îndupleca vb. (sil. -ple-), ind. prez. 1 sg. înduplec, 3 sg. și pl. înduplecă

înduplec.

ÎNDUPLECA vb. v. dubla, evita, feri, îndoi, ocoli, păzi.

ÎNDUPLECA vb. 1. v. convinge. 2. v. aproba. 3. v. ceda.

ÎNDUPLECA vb. 1. a convinge, a decide, a determina, a face, a hotărî, (înv.) a îndemna, a pleca. (L-a ~ să vină.) 2. a accepta, a admite, a aproba, a consimți, a încuviința, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a se prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (S-a ~ să scoată la concurs postul vacant.) 3. a ceda, a se lăsa, (fig.) a se muia. (Să nu te ~ cu nici un preț.)

îndupleca vb. v. DUBLA. EVITA. FERI. ÎNDOI. OCOLI. PĂZI.