16 definiții pentru împăca


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împăca [At: CORESI, EV. 46/22 / Pzi: împac / E: ml *impacare] 1-2 vtrr (Udp „cu”) A restabili raporturile de prietenie, de înțelegere cu cineva Si: a (se) reconcilia, a (se) împăciui, (înv) a păcelui (1). 3 vt (Rar) A satisface pe cineva Si: (înv) a păcelui (2). 4 vr (Rar) A se răzbuna pe cineva. 5 vt (Fig) A îmblânzi pe cineva. 6 vt A aplana o neînțelegere, un conflict. 7 vr A se reconcilia cu cineva. 8 vrr A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească) Si: a conveni, a se învoi. 9 vt (Îe) A ~ și capra și varza (sau capra cu varza) A aduce armonie între două contraste. 10 vrr A trăi în bună înțelegere cu cineva. 11 vr A se familiariza cu ceva. 12 vr A se convinge de ceva. 13 vt A potoli pe cineva, dându-i satisfacție Si: (înv) a păcelui (3).

ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare.

ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare.

ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Refl. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A face să înceteze supărarea cu cineva, a restabili înțelegerea, a curma conflictul. Veste se împrăștiase că domnul se împăcase cu boierii. NEGRUZZI, S. I 150. Vino, mîndră-mpacă-te, Că de nu te-i împăca Foarte rău te-oi blăstema. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 256. ◊ Refl. reciproc. De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. ANT. LIT. POP. I 427. ♦ A cădea de acord într-o chestiune bănească. Nu s-au împăcat din preț.Du-te... și te-apucă de lucru; oi vedea eu ce treabă-i face și ne-om împăca noi. CREANGĂ, P. 157. ♦ A se obișnui, a se deprinde, a se familiariza. Mama a început să se împace cu ideea aceasta. C. PETRESCU, A. 322. Dar cărțile [de joc] cu mine e greu să se împace. ALEXANDRESCU, P. 90. 2. Tranz. (Cu privire la persoane) A liniști, a potoli, a mulțumi, a îmbuna. Dinspre partea banilor am împăcat pe toată lumea. SADOVEANU, B. 59. Ca să ne împace, locotenentul ne cheamă la magazia diviziei. CAMIL PETRESCU, U. N. 384. Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2. ◊ (Complementul este un abstract) Durerea mea s-o-mpac, Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193.

A ÎMPĂCÁ împác tranz. 1) A face să se împace. 2) A face să devină mai binevoitor, mai indulgent. /în + lat. pacare

A SE ÎMPĂCÁ mă împác intranz. 1) A restabili raporturile de prietenie; a se împăciui. S-au ~at după un conflict. 2) pop. A ajunge la o înțelegere; a cădea de acord; a conveni; a se învoi. ~ cu gândul.~ cu ceva a se obișnui; a se deprinde. 3) A trăi în bună înțelegere. Ei se împacă bine. /în + lat. pacare

împăcà v. 1. a face pace: i-am împăcat; 2. a mulțumi; cum să împace atâta lume? 3. a potoli: copilul se puse pe un plâns de n’a putut să-l împace. [Lat. PACARE].

împác, a -păcá v. tr. (lat. pacare, a liniști, d. pax, pácis, pace; it. pagare, fr. payer, pv. sp. pg. pagar. V. pacific). Fac pace, conciliez: eĭ eraŭ certațĭ între eĭ dar eŭ ĭ-am împăcat. Mulțămesc, satisfac: această vorbă ĭ-a împăcat pe toțĭ. Liniștesc, potolesc: l-am împăcat îndată dîndu-ĭ ce cerea. V. refl. Intru ĭar în relațiunĭ amicale cu cineva. Mă potrivesc în gusturĭ, în obiceĭurĭ, trăĭesc în pace cu: aceștĭ oamenĭ se împacă bine între eĭ. (V. pogodesc). Mă învoĭesc, convin: m’am împăcat să-ĭ plătesc un franc pe zi.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 împáce

împăcá vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 sg. și pl. împácă; conj. prez. 3 sg. și pl. împáce

împăca (ind. prez. 2 sg. împaci, conj. împace)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPĂCÁ vb. 1. (livr.) a (se) reconcilia, (pop.) a (se) împăciui, (înv.) a (se) așeza, a (se) păciui. (S-au ~ după conflict.) 2. a concilia, (pop.) a învoi. (A ~ divergențele.) 3. v. înțelege. 4. v. satisface. 5. v. calma. 6. v. deprinde.

ÎMPĂCA vb. 1. (livr.) a (se) reconcilia, (pop.) a (se) împăciui, (înv.) a (se) așeza, a (se) păciui. (S-au ~ după conflict.) 2. a concilia, (pop.) a învoi. (A ~ divergențele.) 3. a se înțelege, (pop.) a se îngădui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se bărăbări, (Transilv. și Ban.) a se nărăvi. (Se ~ destul de bine împreună.) 4. a mulțumi, a satisface. (I-a ~ pe toți măsura luată.) 5. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblînzi, a (se) îmbuna, a (se) liniști, a (se) potoli, (reg.) a (se) țistui, (înv.) a (se) dezmînia. (Era enervat și abia a reușit să-l ~.) 6. a se deprinde, a se obișnui. (Nu mă pot ~ cu gîndul că...)

A (se) împăca ≠ a (se) supăra


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

împăcá (împác, împăcát), vb.1. A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva. – 2. A liniști, a potoli, a calma. – 3. A mulțumi, a satisface. – 4. A pune de acord, a conveni. – 5. (Refl.) A face pace. – 6. (Refl.) A se învoi, a se conforma. – 7. (Refl.) A se înțelege, a trăi în bună înțelegere, a se avea bine. Lat. pacāre (Pușcariu 783; Candrea-Dens., 1298; REW 6132; DAR), cf. alb. paḱoń, it. pagare, prov., sp., port. pagar, fr. payer. Sensul etimologic se conservă numai în rom. și în alb.; compunerea cu pref. în- trebuie să se fi făcut în cadrul limbii rom. Cf. pace. Der. împăcăcios, adj. (care împacă); împăcătură (var. împăcătoare), s. f. (înv., împăcare); împăcăciune, s. f. (reconciliere); neîmpăcat, adj. (implacabil).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a împăca și capra, și varza expr. (pop.) a adopta o atitudine care să mulțumească în egală măsură două sau mai multe persoane cu puncte de vedere ireconciliabile.

Intrare: împăca
verb (VT71)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împăca
  • ‑mpăca
  • împăcare
  • ‑mpăcare
  • împăcat
  • ‑mpăcat
  • împăcatu‑
  • ‑mpăcatu‑
  • împăcând
  • ‑mpăcând
  • împăcându‑
  • ‑mpăcându‑
singular plural
  • împa
  • ‑mpa
  • împăcați
  • ‑mpăcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împac
  • ‑mpac
(să)
  • împac
  • ‑mpac
  • împăcam
  • ‑mpăcam
  • împăcai
  • ‑mpăcai
  • împăcasem
  • ‑mpăcasem
a II-a (tu)
  • împaci
  • ‑mpaci
(să)
  • împaci
  • ‑mpaci
  • împăcai
  • ‑mpăcai
  • împăcași
  • ‑mpăcași
  • împăcaseși
  • ‑mpăcaseși
a III-a (el, ea)
  • împa
  • ‑mpa
(să)
  • împace
  • ‑mpace
  • împăca
  • ‑mpăca
  • împăcă
  • ‑mpăcă
  • împăcase
  • ‑mpăcase
plural I (noi)
  • împăcăm
  • ‑mpăcăm
(să)
  • împacăm
  • ‑mpacăm
  • împăcam
  • ‑mpăcam
  • împăcarăm
  • ‑mpăcarăm
  • împăcaserăm
  • ‑mpăcaserăm
  • împăcasem
  • ‑mpăcasem
a II-a (voi)
  • împăcați
  • ‑mpăcați
(să)
  • împacați
  • ‑mpacați
  • împăcați
  • ‑mpăcați
  • împăcarăți
  • ‑mpăcarăți
  • împăcaserăți
  • ‑mpăcaserăți
  • împăcaseți
  • ‑mpăcaseți
a III-a (ei, ele)
  • împa
  • ‑mpa
(să)
  • împace
  • ‑mpace
  • împăcau
  • ‑mpăcau
  • împăca
  • ‑mpăca
  • împăcaseră
  • ‑mpăcaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împăca împăcare împăcat

  • 1. tranzitiv reflexiv reciproc (De obicei urmat de determinări introduse prin prepoziție „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: reconcilia împăciui antonime: supăra 3 exemple
    exemple
    • Veste se împrăștiase că domnul se împăcase cu boierii. NEGRUZZI, S. I 150.
      surse: DLRLC
    • Vino, mîndră-mpacă-te, Că de nu te-i împăca Foarte rău te-oi blăstema. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 256.
      surse: DLRLC
    • De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. ANT. LIT. POP. I 427.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv reciproc A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: conveni învoi înțelege 2 exemple
      exemple
      • Nu s-au împăcat din preț.
        surse: DLRLC
      • Du-te... și te-apucă de lucru; oi vedea eu ce treabă-i face și ne-om împăca noi. CREANGĂ, P. 157.
        surse: DLRLC
    • 1.2. reflexiv A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: deprinde familiariza obișnui 2 exemple
      exemple
      • Mama a început să se împace cu ideea aceasta. C. PETRESCU, A. 322.
        surse: DLRLC
      • Dar cărțile [de joc] cu mine e greu să se împace. ALEXANDRESCU, P. 90.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție.
    exemple
    • Dinspre partea banilor am împăcat pe toată lumea. SADOVEANU, B. 59.
      surse: DLRLC
    • Ca să ne împace, locotenentul ne cheamă la magazia diviziei. CAMIL PETRESCU, U. N. 384.
      surse: DLRLC
    • Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2.
      surse: DLRLC
    • Durerea mea s-o-mpac, Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv reciproc A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: îngădui învoi

etimologie: