16 definiții pentru împăca

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare.

ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare.

împăca [At: CORESI, EV. 46/22 / Pzi: împac / E: ml *impacare] 1-2 vtrr (Udp „cu”) A restabili raporturile de prietenie, de înțelegere cu cineva Si: a (se) reconcilia, a (se) împăciui, (înv) a păcelui (1). 3 vt (Rar) A satisface pe cineva Si: (înv) a păcelui (2). 4 vr (Rar) A se răzbuna pe cineva. 5 vt (Fig) A îmblânzi pe cineva. 6 vt A aplana o neînțelegere, un conflict. 7 vr A se reconcilia cu cineva. 8 vrr A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească) Si: a conveni, a se învoi. 9 vt (Îe) A ~ și capra și varza (sau capra cu varza) A aduce armonie între două contraste. 10 vrr A trăi în bună înțelegere cu cineva. 11 vr A se familiariza cu ceva. 12 vr A se convinge de ceva. 13 vt A potoli pe cineva, dându-i satisfacție Si: (înv) a păcelui (3).

ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Refl. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A face să înceteze supărarea cu cineva, a restabili înțelegerea, a curma conflictul. Veste se împrăștiase că domnul se împăcase cu boierii. NEGRUZZI, S. I 150. Vino, mîndră-mpacă-te, Că de nu te-i împăca Foarte rău te-oi blăstema. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 256. ◊ Refl. reciproc. De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. ANT. LIT. POP. I 427. ♦ A cădea de acord într-o chestiune bănească. Nu s-au împăcat din preț.Du-te... și te-apucă de lucru; oi vedea eu ce treabă-i face și ne-om împăca noi. CREANGĂ, P. 157. ♦ A se obișnui, a se deprinde, a se familiariza. Mama a început să se împace cu ideea aceasta. C. PETRESCU, A. 322. Dar cărțile [de joc] cu mine e greu să se împace. ALEXANDRESCU, P. 90. 2. Tranz. (Cu privire la persoane) A liniști, a potoli, a mulțumi, a îmbuna. Dinspre partea banilor am împăcat pe toată lumea. SADOVEANU, B. 59. Ca să ne împace, locotenentul ne cheamă la magazia diviziei. CAMIL PETRESCU, U. N. 384. Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2. ◊ (Complementul este un abstract) Durerea mea s-o-mpac, Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193.

A ÎMPĂCÁ împác tranz. 1) A face să se împace. 2) A face să devină mai binevoitor, mai indulgent. /în + lat. pacare

A SE ÎMPĂCÁ mă împác intranz. 1) A restabili raporturile de prietenie; a se împăciui. S-au ~at după un conflict. 2) pop. A ajunge la o înțelegere; a cădea de acord; a conveni; a se învoi. ~ cu gândul.~ cu ceva a se obișnui; a se deprinde. 3) A trăi în bună înțelegere. Ei se împacă bine. /în + lat. pacare

împăcà v. 1. a face pace: i-am împăcat; 2. a mulțumi; cum să împace atâta lume? 3. a potoli: copilul se puse pe un plâns de n’a putut să-l împace. [Lat. PACARE].

împác, a -păcá v. tr. (lat. pacare, a liniști, d. pax, pácis, pace; it. pagare, fr. payer, pv. sp. pg. pagar. V. pacific). Fac pace, conciliez: eĭ eraŭ certațĭ între eĭ dar eŭ ĭ-am împăcat. Mulțămesc, satisfac: această vorbă ĭ-a împăcat pe toțĭ. Liniștesc, potolesc: l-am împăcat îndată dîndu-ĭ ce cerea. V. refl. Intru ĭar în relațiunĭ amicale cu cineva. Mă potrivesc în gusturĭ, în obiceĭurĭ, trăĭesc în pace cu: aceștĭ oamenĭ se împacă bine între eĭ. (V. pogodesc). Mă învoĭesc, convin: m’am împăcat să-ĭ plătesc un franc pe zi.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

împăca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împac, 2 sg. împaci, 3 împacă; conj. prez. 3 împace

împăcá vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 sg. și pl. împácă; conj. prez. 3 sg. și pl. împáce

împăca (ind. prez. 2 sg. împaci, conj. împace)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMPĂCÁ vb. 1. (livr.) a (se) reconcilia, (pop.) a (se) împăciui, (înv.) a (se) așeza, a (se) păciui. (S-au ~ după conflict.) 2. a concilia, (pop.) a învoi. (A ~ divergențele.) 3. v. înțelege. 4. v. satisface. 5. v. calma. 6. v. deprinde.

ÎMPĂCA vb. 1. (livr.) a (se) reconcilia, (pop.) a (se) împăciui, (înv.) a (se) așeza, a (se) păciui. (S-au ~ după conflict.) 2. a concilia, (pop.) a învoi. (A ~ divergențele.) 3. a se înțelege, (pop.) a se îngădui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se bărăbări, (Transilv. și Ban.) a se nărăvi. (Se ~ destul de bine împreună.) 4. a mulțumi, a satisface. (I-a ~ pe toți măsura luată.) 5. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblînzi, a (se) îmbuna, a (se) liniști, a (se) potoli, (reg.) a (se) țistui, (înv.) a (se) dezmînia. (Era enervat și abia a reușit să-l ~.) 6. a se deprinde, a se obișnui. (Nu mă pot ~ cu gîndul că...)

A (se) împăca ≠ a (se) supăra

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

împăcá (împác, împăcát), vb.1. A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva. – 2. A liniști, a potoli, a calma. – 3. A mulțumi, a satisface. – 4. A pune de acord, a conveni. – 5. (Refl.) A face pace. – 6. (Refl.) A se învoi, a se conforma. – 7. (Refl.) A se înțelege, a trăi în bună înțelegere, a se avea bine. Lat. pacāre (Pușcariu 783; Candrea-Dens., 1298; REW 6132; DAR), cf. alb. paḱoń, it. pagare, prov., sp., port. pagar, fr. payer. Sensul etimologic se conservă numai în rom. și în alb.; compunerea cu pref. în- trebuie să se fi făcut în cadrul limbii rom. Cf. pace. Der. împăcăcios, adj. (care împacă); împăcătură (var. împăcătoare), s. f. (înv., împăcare); împăcăciune, s. f. (reconciliere); neîmpăcat, adj. (implacabil).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a împăca și capra, și varza expr. (pop.) a adopta o atitudine care să mulțumească în egală măsură două sau mai multe persoane cu puncte de vedere ireconciliabile.

Intrare: împăca
verb (VT71)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împăca
  • ‑mpăca
  • împăcare
  • ‑mpăcare
  • împăcat
  • ‑mpăcat
  • împăcatu‑
  • ‑mpăcatu‑
  • împăcând
  • ‑mpăcând
  • împăcându‑
  • ‑mpăcându‑
singular plural
  • împa
  • ‑mpa
  • împăcați
  • ‑mpăcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împac
  • ‑mpac
(să)
  • împac
  • ‑mpac
  • împăcam
  • ‑mpăcam
  • împăcai
  • ‑mpăcai
  • împăcasem
  • ‑mpăcasem
a II-a (tu)
  • împaci
  • ‑mpaci
(să)
  • împaci
  • ‑mpaci
  • împăcai
  • ‑mpăcai
  • împăcași
  • ‑mpăcași
  • împăcaseși
  • ‑mpăcaseși
a III-a (el, ea)
  • împa
  • ‑mpa
(să)
  • împace
  • ‑mpace
  • împăca
  • ‑mpăca
  • împăcă
  • ‑mpăcă
  • împăcase
  • ‑mpăcase
plural I (noi)
  • împăcăm
  • ‑mpăcăm
(să)
  • împacăm
  • ‑mpacăm
  • împăcam
  • ‑mpăcam
  • împăcarăm
  • ‑mpăcarăm
  • împăcaserăm
  • ‑mpăcaserăm
  • împăcasem
  • ‑mpăcasem
a II-a (voi)
  • împăcați
  • ‑mpăcați
(să)
  • împacați
  • ‑mpacați
  • împăcați
  • ‑mpăcați
  • împăcarăți
  • ‑mpăcarăți
  • împăcaserăți
  • ‑mpăcaserăți
  • împăcaseți
  • ‑mpăcaseți
a III-a (ei, ele)
  • împa
  • ‑mpa
(să)
  • împace
  • ‑mpace
  • împăcau
  • ‑mpăcau
  • împăca
  • ‑mpăca
  • împăcaseră
  • ‑mpăcaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

împăca, împacverb

  • 1. tranzitiv reflexiv reciproc (De obicei urmat de determinări introduse prin prepoziție „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Veste se împrăștiase că domnul se împăcase cu boierii. NEGRUZZI, S. I 150. DLRLC
    • format_quote Vino, mîndră-mpacă-te, Că de nu te-i împăca Foarte rău te-oi blăstema. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 256. DLRLC
    • format_quote De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. ANT. LIT. POP. I 427. DLRLC
    • 1.1. reflexiv reciproc A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nu s-au împăcat din preț. DLRLC
      • format_quote Du-te... și te-apucă de lucru; oi vedea eu ce treabă-i face și ne-om împăca noi. CREANGĂ, P. 157. DLRLC
    • 1.2. reflexiv A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mama a început să se împace cu ideea aceasta. C. PETRESCU, A. 322. DLRLC
      • format_quote Dar cărțile [de joc] cu mine e greu să se împace. ALEXANDRESCU, P. 90. DLRLC
  • 2. tranzitiv A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dinspre partea banilor am împăcat pe toată lumea. SADOVEANU, B. 59. DLRLC
    • format_quote Ca să ne împace, locotenentul ne cheamă la magazia diviziei. CAMIL PETRESCU, U. N. 384. DLRLC
    • format_quote Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2. DLRLC
    • format_quote Durerea mea s-o-mpac, Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193. DLRLC
  • 3. reflexiv reciproc A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. DEX '09 DEX '98
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.