țop⁵ [At: MÎNDRESCU, I. G. 98 / Pl: ~i, țoape / E: țop²] 1 smf Nume dat românilor dintr-o anumită zonă a Munților Apuseni de către locuitori din alte regiuni, după portul părului Si: moț³. 2 sf (Fam) Persoană cu purtări grosolane Si: bădăran (3), țopârlan, (reg) țopan (1). 3 sf (Fam) Persoană lipsită de gust. 4 sf (Trs) Cal bătrân, neputincios, cu umblet greoi Si: mârțoagă.

țop¹ i [At: ANON. CAR. / V: țup, ~a^[1], țupa / E: fo] (Adesea cu valoare predicativă) 1-2 (Și îcr hop) Exclamație care însoțește sau sugerează o săritură (în timpul jocului) Si: (reg) țopâc (1-2). 3-4 (Și îcr hop) Exclamație care însoțește sau sugerează o mișcare bruscă Si: (reg) țopâc (3-4). 5-6 Exclamație care însoțește sau sugerează o cădere, o aruncare (a unui lucru). 7 (Reg; îcs) De-a țupa Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 Exclamație care se rostește la sosirea cuiva. 9 Exclamație care se rostește la intervenția neașteptată a cuiva. 10 Exclamație care însoțește anunțarea unei întâmplări neașteptate.

țop³ sn [At: LIUBA -IANA, M. 94 / Pl: ~uri / E: ger dal Zopf (ger Zapf „cep”)] (Ban) Scobitură executată în talpa casei, în piciorul de sus al prispei, în pereții unei galerii de mină etc. Si: pilugă.

țop⁴ s vz țâmp

țop² sm [At: (a. 1728) IORGA, S. D. XI, 265 / V: țoapă (Pl: țoape) sf, țof sm, țopf / Pl: ~i, (1-10) (reg) ~uri sn, țoape / E: săs tsōp (ger Zopf)] 1 (Îrg) Păr împletit cu panglică Si: coadă (58), cosiță (1). 2 (Îrg) Panglică împletită de femei în cosiță, ca podoabă. 3 (Îrg; pex) Panglică având diferite întrebuițări. 4 (Pop; reg; îe) Zamfirica toate le avea, numai ~ii îi lipsea Se spune despre cei scăpătați care își permit mai mult decât li s-ar cuveni. 5 (Pop; reg; îae) Se spune despre cei care se plâng că le lipsește ceea ce nu este absolut necesar. 6 (Pop; reg; rar; îe) A avea (sau a fi cu) ~i A fi mai grozav decât ceilalți. 7 (Îvr; îf țopf, determinat prin „zuluf”) Buclă de păr. 8 (Olt) Pană de la pălăria flăcăilor. 9 (Mun; Olt) Floare artificială pe care o poartă fetele și flăcăii la piept, în timpul nunții. 10 (Reg) Ață mai groasă întrebuințată ca șiret la pantofi. 11 (Reg) Moț¹ de păr la animale și la oameni. 12 (Reg; îe) A avea ~ la limbă A pălăvrăgi. 13 (Reg; îae) A fi ironic.

ȚOP!²sau ȚUP! interj. 1 Exprimă o săritură, o săltătură de joc: Măriuca... îmi sărea, țop! înainte, ca o turturea (ALECS.); nici una nici alta, țop! se prinse lîngă dînsul în horă (ISP.); buzduganul... sări pe masă și de-aici, țup! pe cuiu (SB.) iese de subt scaun și, țup! în brațe la zmeu (VAS.); nici una nici două, el, țup! pe spatele omului (ȘEZ.) ¶ 2 Exprimă ivirea fără veste a cuiva într’un loc: încă nu apucaseră feciorii a aprinde lumînările, și dumneaei, țop! a și fost aici (ALECS.) atunci leul, țup! la dînsul în drum, cu gîndul ca să-l mănînce (MAR.) [onom.; comp. și srb. cop! rut. cuppa, etc.].

ȚOP¹ sm. 1 Panglicuță ce se împletește în cosița fetelor: Zamfirica toate le avea, Numai ~i îi lipsea (PANN); Cum ai trecut, Dido, Oltu, De nu ți-ai înnecat țopu? (R.-COD.); Săruta-ți-ar neica ochii, Cum îți bate vîntul ~ii (PȘC.) ¶ 2 Poreclă dată Moțului (care-și împletește părul cu coadă) (FR.-CDR.) (WG.) [germ. Zopf].

ȚOP², țopi, s. m. (Învechit și popular) Zuluf; p. ext. coadă împletită, panglică pe care și-o împletesc fetele în cosițe. Zamfira toate le avea, numai țopi îi lipsea. PANN, P. V. III 112.

ȚOP¹ interj. (Și în forma țup) 1. (Adesea cu valoare verbală) Exclamație care însoțește o săritură sau o mișcare bruscă. V. țîști, hop. Atuncea păunul, țup jos, se dete iute peste cap. SBIERA, P. 33. Îmi sărea țop înainte ca o turturea. ALECSANDRI, T. 5. ◊ M-am dus la Galați... și cum am ajuns, nici una, nici două... țup în vapor. id. ib. 70. Cușmuța mea cu nărav... A făcut țup peste gard. MARIAN, S. 322. ◊ (Și în forma țupa, în corelație cu hop sau cu hopa, însoțește sau sugerează săltarea în timpul jocului) Hopa-țupa... amîndoi cîntăm. NEGRUZZI, S. III 12. Hopa-țupa cît ține nunta. MAT. FOLK. 708. Hop-țup, n-am să-mbuc Și la moară n-am să duc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 387. ◊ Loc. adv. (Popular) De-a hupa, de-a țupa = de-a rostogolul. Sfîntu-ndat-a și picat De-a hupa, de-a țupa. MARIAN, S. 279. ♦ (Rar) Exclamație care sugerează o cădere. V. zdup. Hîța, bîța, Țup la pămînt (Mătăniile). SBIERA, P. 322. 2. Exclamație care se rostește în legătură cu sosirea sau cu intervenția neașteptată a cuiva undeva. Se pomeni cu zîna că vine, și nici una, nici alta, țop, se prinse lîngă dînsul în horă. ISPIRESCU, L. 213. ◊ (Cu valoare verbală) Un pîrlit află din auzite c-ar fi gol scaunul Moldovei, și țop și el... «Eu sînt Petru, copilul Răreșoaii». DELAVRANCEA, O. II 182. ♦ Exclamație care exprimă o schimbare subită de atitudine, de situație. Eu cît și Cosma sîntem gata de logodnă și apoi, țop, ca din senin să-mi calc vorba. SLAVICI, N. I 107. Priviți-i... de-abia dați afară din slujbă și, țup în opoziție! ALECSANDRI, T. 1448. – Variante: țup, țupa interj.

ȚOP¹ interj. 1. Exclamație care însoțește o săritură, o mișcare bruscă sau (rar) sugerează o cădere. 2. Exclamație care se rostește la sosirea cuiva sau la intervenția neașteptată a cuiva. ♦ Exprimă o schimbare subită de atitudine, de situație. [Var.: țup, țupa interj.] – Onomatopee.

ȚOP², țopi, s. m. (Înv.) Zuluf, p. ext. coadă împletită. ♦ Panglică îngustă pe care și-o împletesc fetele la cosițe. – Sas tsop (germ. Zopf).

ȚOP interj. 1) (se folosește drept strigăt când cineva face o săritură). 2) (se folosește pentru a exprima o schimbare bruscă de situație sau de atitudine). /Onomat.

țop! int. indică o săritură repede sau o sosire neașteptată: țop cu norocul! [Onomatopee].

țop m. coadă de păr, înnodată cu o panglică, la fetele țărance: toate le avea, numai țopi îi lipsia PANN. [Sas. TSOP = nemț. ZOPF].

2) țop, interj. care arată o sosire subită pintr’o săritură (ca și hop): țop și el la chilipir! V. țup.

1) țop m. (sas. tsop, d. germ. zopf, gîță, coadă de păr împletită. V. cĭuf 1). Munt. Pl. Zorzoane, panglicĭ. A avea țopĭ, a fi cu țopĭ, a fi maĭ breaz, maĭ grozav de cît altu: se fudulește parc’ar avea țopĭ! V. împopoțonez.

top^6[1] sn vz țop³

top^5[1] sn vz țop²

țâmb smn vz țâmp

țâmp sm [At: ANTROP. 33/24 / V: ~mb smn, (îvr) țimp sm, țomb, țop sn / Pl: ~i sm, ~uri, ~e sn / E: mg comb] 1 (Îrg) Coapsă la om. 2 (Ban; Trs) Coapsă (mai ales la picioarele de dinapoi) la animale Si: (reg) arm (1). 3 (Ban; Trs) Fiecare dintre cele două părți cărnoase din regiunea posterioară a corpului la animale Si: (reg) bucă (2). 4 (Ban) Bucată mare de carne Si: ciozvârtă (5). 5 (Reg) Picior de pasăre tăiat pentru consum Si: (reg) copan¹ (3), (reg) cotoi¹ (1), (reg) țubac.

țimp sm vz țâmp

țoapă⁴ sf vz țop²

țof¹ sm vz țop²

țomb sn vz țâmp^[1] corectat(ă)

țopai^[1] i vz țop¹ corectat(ă)

țopf sm vz țop²

țup¹ i vz țop¹

țupa¹ i vz țop¹

ȚUP! 👉 ȚOP!²

ȚÎMP, țîmpuri, s. n. (Regional) Pulpă, coapsă de animal (mai ales de pasăre); copan.

ȚÎMP, țîmpuri, s. n. (Reg.) Coapsă de animal; copan. – Magh. comb.

Țopi m. pl. alt nume dat Moților (după țopul ce le atârnă pe frunte).

țup! int. imită sgomotul săririi: țup! în vapor AL. [Onomatopee].

țîmp n., pl. urĭ (ung. comb). Ban. But, cĭozvîrtă.

țup, interj. care arată zgomotu săririĭ pășind orĭ suindu-te în saŭ pe ceva: copiiĭ țup în copac, în căruță, pe casă. V. țop, zdup.

+hop-țop interj.

țup/țup-țup interj.

țop (-pi), s. m. – 1. Panglică, fundă. – 2. Poreclă dată moților, care obișnuiesc să-și împletească părul. Germ. Zopf, prin intermediul săs. tsôp (Borcea 216). În ciuda afirmației acestui autor, nu are nimic în comun cu țopîrlan, cel puțin cu primul sens; cu cel de-al doilea ar putea exista o confuzie, destul de naturală, între țop și țoapă.

țop interj. – Exprimă ideea de salt sau de săritură neașteptată. – Var. țup(a), țopa. Creație expresivă: cf. hop, țuști și REW 8960b, sb., slov. cop, rut. cuppā (Candrea). – Der. țopăi (var. țupăi), vb. (a sări, a sălta; a dansa prost); țopăială, s. f. (săritură; dans); țoapă, s. f. (mitocan, dobitoc); țopîrlă (var. țopîrcă), s. f. (țăran, bădăran); țopîrlan, s. m. (mîrlan, mitocan), cf. ngr. τσοπάνης.

ȚOP poreclă dată moților < germ. Zopf „coadă”; cf. vb. a țopăi și ar. țopă < alb. tsope „felie”. 1. Țop, Cîrstea (din Brașov). (Sd X 414-415) scris și Țap; Țopu act. 2. Țopa, D. buc. act.; – ard. (Paș); – fam., mold. (16 A I 556, III 10; 17 B V 241). 3. Țopană act. 4. Țupa fam. act.

țop, țopi s. m. persoană cu apucături grosolane; om necivilizat / prost crescut.

ȚÂMP s. v. coapsă.

țîmp s. v. COAPSĂ.

țop, țopi, s.m. (reg.) 1. coadă de păr înnodată cu o panglică făcută de fetele de la țară. 2. floare artificială purtată la nunți.

țâmp, țâmpuri, s.n. (reg.) 1. șold, coapsă. 2. copac, țubac.

țopi s.m. pl. (reg.) nume dat moților.