țop³ sn [At: LIUBA -IANA, M. 94 / Pl: ~uri / E: ger dal Zopf (ger Zapf „cep”)] (Ban) Scobitură executată în talpa casei, în piciorul de sus al prispei, în pereții unei galerii de mină etc. Si: pilugă.

țop⁵ [At: MÎNDRESCU, I. G. 98 / Pl: ~i, țoape / E: țop²] 1 smf Nume dat românilor dintr-o anumită zonă a Munților Apuseni de către locuitori din alte regiuni, după portul părului Si: moț³. 2 sf (Fam) Persoană cu purtări grosolane Si: bădăran (3), țopârlan, (reg) țopan (1). 3 sf (Fam) Persoană lipsită de gust. 4 sf (Trs) Cal bătrân, neputincios, cu umblet greoi Si: mârțoagă.

țop² sm [At: (a. 1728) IORGA, S. D. XI, 265 / V: țoapă (Pl: țoape) sf, țof sm, țopf / Pl: ~i, (1-10) (reg) ~uri sn, țoape / E: săs tsōp (ger Zopf)] 1 (Îrg) Păr împletit cu panglică Si: coadă (58), cosiță (1). 2 (Îrg) Panglică împletită de femei în cosiță, ca podoabă. 3 (Îrg; pex) Panglică având diferite întrebuițări. 4 (Pop; reg; îe) Zamfirica toate le avea, numai ~ii îi lipsea Se spune despre cei scăpătați care își permit mai mult decât li s-ar cuveni. 5 (Pop; reg; îae) Se spune despre cei care se plâng că le lipsește ceea ce nu este absolut necesar. 6 (Pop; reg; rar; îe) A avea (sau a fi cu) ~i A fi mai grozav decât ceilalți. 7 (Îvr; îf țopf, determinat prin „zuluf”) Buclă de păr. 8 (Olt) Pană de la pălăria flăcăilor. 9 (Mun; Olt) Floare artificială pe care o poartă fetele și flăcăii la piept, în timpul nunții. 10 (Reg) Ață mai groasă întrebuințată ca șiret la pantofi. 11 (Reg) Moț¹ de păr la animale și la oameni. 12 (Reg; îe) A avea ~ la limbă A pălăvrăgi. 13 (Reg; îae) A fi ironic.

ȚOP!²sau ȚUP! interj. 1 Exprimă o săritură, o săltătură de joc: Măriuca... îmi sărea, țop! înainte, ca o turturea (ALECS.); nici una nici alta, țop! se prinse lîngă dînsul în horă (ISP.); buzduganul... sări pe masă și de-aici, țup! pe cuiu (SB.) iese de subt scaun și, țup! în brațe la zmeu (VAS.); nici una nici două, el, țup! pe spatele omului (ȘEZ.) ¶ 2 Exprimă ivirea fără veste a cuiva într’un loc: încă nu apucaseră feciorii a aprinde lumînările, și dumneaei, țop! a și fost aici (ALECS.) atunci leul, țup! la dînsul în drum, cu gîndul ca să-l mănînce (MAR.) [onom.; comp. și srb. cop! rut. cuppa, etc.].

ȚOP¹ sm. 1 Panglicuță ce se împletește în cosița fetelor: Zamfirica toate le avea, Numai ~i îi lipsea (PANN); Cum ai trecut, Dido, Oltu, De nu ți-ai înnecat țopu? (R.-COD.); Săruta-ți-ar neica ochii, Cum îți bate vîntul ~ii (PȘC.) ¶ 2 Poreclă dată Moțului (care-și împletește părul cu coadă) (FR.-CDR.) (WG.) [germ. Zopf].

top⁵ sn vz țop²

top⁶ sn vz țop³

țoapă⁴ sf vz țop²

țof¹ sm vz țop²

țopf sm vz țop²

ȚUP! 👉 ȚOP!²